CORONAVIRUS
Coronavirus: Cehia își închide granițele pentru toate statele, începând de luni Guvernul de la Praga a decis să interzică intrarea străinilor sau plecarea cetățenilor cehi în afara țării, începând de luni, pentru a încerca să combată răspândirea coronavirusului, a anunțat vineri premierul Andrej Babis potrivit Reuters.
Primul caz de coronavirus din China ar fi apărut încă de la 17 noiembrie Primul caz de coronavirus din China a apărut încă de la data de 17 noiembrie, potrivit unor noi informaţii ale Guvernului chinez publicate de South China Morning Post, scrie Mediafax. Persoana infectată, în vârstă de 55 de ani, este rezident al provinciei Hubei, dar încă nu a fost confirmat ”pacientul zero”.
Coronavirus: Primarul Devei şi administratorul public al oraşului, izolați la domiciliu Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, şi administratorul public al oraşului, Adrian David, vor intra în autoizolare la domiciliu, timp de 14 zile, după ce au fost prezenţi la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, de luni, unde a participat şi senatorul Vergil Chiţac, depistat pozitiv la testul pentru COVID-19, a anunțat vineri administraţia locală.
UPDATE Și un deputat PNL, suspect de coronavirus: „M-am autoizolat la domiciliu” Un alt parlamentar PNL este pe lista suspecților de infectare cu coronavirus. Este vorba de deputatul liberal Bogdan Huțucă.
Coronavirus în România: Membrii Executivului, parlamentarii și angajații Parlamentului sunt testați / Jurnaliștii sunt testați și ei / În Parlament, se dezinfectează totul Deputații, senatorii și angajații forului legislativ sunt testați pentru coronavirus, echipe de la Direcția de Sănătate Publică s-au deplasat la Parlament pentru recoltarea de probe. Toate acestea, după ce un senator PNL a fost confirmat cu COVID-19.----------------------19.30: Deputatul PNL de Constanța Bogdan Huțucă are rezultat negativ la testul pentru coronavirus15.40:Măsuri excepționale s-au pregătit la Parlament pentru audierile și votul de învestitură a noului Guvern Orban. Ministrii izolați vor fi audiați în teleconferință, iar votul se va da într-o sală dezinfectată în care se va intra unul câte unul14.40:Nicușor Dan, în izolare la domiciliu după ce a participat la ședința cu senatorul Vergil Chițac. La acea reuniune PNL i-a validat candidatura la locale lui Nicușor Dan14.35:Cele 400 de femei care au participat la o petrecere de 8 martie alături de Chițac, invitate să intre în autoizolare14.25 Membrii PNL şi zeci de jurnalişti, testaţi și ei pentru coronavirus în Parlament14.24 Angajaţii DSP iau probe și de la jurnaliştii care au participat la ultimele evenimente ale Guvernului, PNL sau Parlamentului
Prima reacție a senatorului PNL infectat cu coronavirus: E o încercare pentru toată planeta / În urmă cu o zi acuza „o adevărată isterie” pentru răceala sa După ce a băgat la izolare toată conducerea PNL, iar joi acuza „o adevărată isterie” în ceea ce privește răceala sa, senatorul PNL Vergil Chițac, confirmat cu coronavirus, se declară vineri „mâhnit” că el, familia sa și oamenii din România și lume trec prin astfel de momente.
Senatorul PNL infectat cu coronavirus a participat și la o petrecere cu 400 de femei, la Constanța Senatorul PNL din Constanța Vergil Chițac confirmat cu noul coronavirus a participat, de 8 martie, la o petrecere cu aproximativ 400 de femei din comunitatea musulmană.
Coronavirus în România. Spitalul de Urgență Bistrița, păzit cu armele din cauza familiilor care incearcă să intre la pacienții aflați în carantină Autoritățile au decis ca Spitalul de Urgență din Bistrița să fie păzit de angajații unei societăți care au permis de port armă și pot astfel ține sub control numărul mare de aparținători care forțează intrarea în unitatea medicală aflată în carantină, relatează Mediafax.
Europa Liberă: Coronavirus. Cât de îmbătrânită este populația României și care sunt bolile de care suferă românii 3,5 milioane de români au peste 65 de ani, iar dintre aceștia majoritatea trăiește în mediul rural, arată datele Institutului Național de Statistică. Cu alte cuvinte, aproape unul din cinci români intră în categoria considerată vulnerabilă în fața noului coronavirus.
Coronavirus în România - Măsuri speciale la cel mai înalt nivel: În acest moment nu există elemente care să producă disfuncționalități în gestionarea situației Măsuri speciale au fost luate din timp la cel mai înalt nivel în contextul crizei coronavirusului.
Coronavirus: Iohannis anunță că va face prin videoconferință consultările cu partidele pentru desemnarea premierului Președintele Klaus Iohannis a decis să facă prin sistem de teleconferință consultările cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului pentru funcția de premier, a anunțat Administrația Prezidențială. Decizia a fost luată după ce un senator PNL care a intrat în contact cu toată conducerea PNL a fost confirmat cu coronavirus.
O platformă românească de telemedicină caută medici care să consulte pacienţii online în plină criză de coronavirus Pentru a limita expunerea personalului medical la COVID-19 și a diminua vizitele românilor la medic pentru problemele de sănătate comune, Doclandia.ro, o soluție online care oferă informații medicale de la distanță persoanelor care caută o opinie avizată, a demarat o campanie de mobilizare pentru a crește disponibilitatea celor 1.200 medici înscriși în platformă și recomandă afilierea cât mai multor medici noi.
Coronavirus în România. Două noi cazuri, bilanțul a ajuns la 70 Alte două cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în România, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 70. Este vorba despre două persoane din Mehedinți.
UPDATE Alte 6 cazuri de infectare cu coronavirus confirmate în România. Bilanțul a ajuns la 70 Alte sase cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în România, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 70. Este vorba de trei bărbați și o femeie din Constanța, și un bărbat și o femeie din Mehedinți.
Un primar vrea să trimită două autocare să aducă în țară zeci de localnici blocați în Italia. „Fac apel la MAI și MAE să intervină” Primarul din Borșa, județul Maramureș, Sorin Timiș, vrea să trimită două autocare după zeci de localnici care sunt blocați în Italia, după ce hotelurile la care lucrau s-au închis.
Vlad Mixich: Vreți să nu se închidă complet marile orașe din România? Să nu fim loviți de o criză economică mai dură decât acum 10 ani? Depinde de FIECARE dintre noi Vreți să nu se închidă complet marile orașe din România? Vreți să nu fim loviți de o criză economică mai dură decât cea de acum 10 ani? Vreți să nu ne trezim cu spitalele blocate în așa măsură încât și o operație pentru apendicită va fi trecută pe lista de așteptare? "Depinde, până la urmă, de noi. De FIECARE dintre noi" - este mesajul lui Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, în contextul crizei coronavirusului.
Coronavirus în lume Trump a declarat stare de urgență / 250 de oameni au murit în Italia în 24 de ore / Regatul Unit amână cu un an alegerile locale Noul coronavirus a ucis cel puțin 5.347 de oameni în toată lumea de la apariția sa în luna decembrie, în China, potrivit bilanțului stabilit de către AFP pornind de la date oficiale, iar în acest moment este imposibil de determinat când va fi atins vârful pandemiei, spune Organizația Mondială a Sănătății. Peste 140.720 de cazuri de infectare au fost numărate în 124 de țări și teritorii. Statele iau masuri exceptionale, Bulgaria fiind declarată starea de urgență. Cehia a decis să își închidă granițele începând de luni, iar Spania se pregătește și ea să declare stare de urgență.---05:00 Coronavirus: 11 cazuri noi în China, majoritatea ''importate''
Cum vede un medic care tratează pacienți cu coronavirus situația din România: Am luat măsuri stricte înaintea celorlalți, nu am ratat startul. Stăm bine în comparație cu alte țări România a luat măsuri stricte în încercarea de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus "cumva înaintea celorlalți, nu am ratat startul", declară, într-un interviu acordat HotNews.ro, Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, unde au fost tratați până acum cei mai mulți dintre pacienții români infectați cu noul coronavirus.
Coronavirus - Amazon și eBay, investigate în Italia din cauza prețurilor mari la care se vindeau măștile de protecție și gelul dezinfectant ​Autoritățile italiene din domeniul concurenței au deschis o anchetă pentru modul în care diverse produse precum măștile faciale și gelul dezinfectant s-au vândut pe Amazon și eBay. În Italia au fost numeroase cazuri în care aceste produse au fost puse în vânzare la prețuri uriașe, cum ar fi 300 de euro pentru un litru de gel antibacterian. În Italia, numărul morților din cauza epidemiei a depășit 1.000.
Covid-19 închide muntele Everest Nepal a suspendat permisele de urcat pe Everest din cauza pandemiei de coronavirus, închizând practic cel mai mare munte din lume la o zi după ce China a oprit accesul de pe partea sa, scrie AFP citată de The Straits Times.

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by