Se observă în ultima vreme practica tot mai frecventă a operatorilor economici români de a exclude aplicarea legii române, fiind preferată o lege străină care să guverneze relația contractuală dintre părți. O astfel de practică este firească în contextul în care încheierea contractelor comerciale internaționale reprezintă o componentă esențială a dreptului comerțului internațional, acestea fiind instrumentele juridice principale pentru realizarea operațiunilor de comerț și de cooperare economică internațională.

"Uneori oamenii află mai multe despre dragoste din examinarea resorturilor profunde şi intime ale violenţei" - Toni Morisson

Cazul directoarei Spitalului de Urgență din Piatra Neamț, ucisă de soț acum câteva zile, chiar în incinta spitalului, readuce în discuție problema violenței domestice. Cazul femeii din Vaslui, ucisă de soţ la câteva zile după ce s-a întors acasă de la muncă din străinătate sau al agentului de poliție care şi-a împuşcat mortal soţia şi pe o colegă a acesteia într-un coafor din Bucureşti sunt alte exemple cutremurătoare ale violenței domestice.

Există posibilitatea atragerii răspunderii penale a angajatorului în cazul unui accident de muncă, în ipoteza externalizării serviciului de securitate și sănătate în muncă? Aceasta este o întrebare ce a primit răspunsuri diametral opuse în practică, cu consecințe dramatice pentru angajatori.

Printr-o hotărâre publicată recent în J.O.U.E. (25 noiembrie 2019), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat ipotezele în care operatorii unor motoare de căutare sunt obligați să admită cererile persoanelor fizice privind ștergerea unor link-uri către anumite pagini web din lista de rezultate, listă afișată în urma căutării efectuate pe baza numelui unei persoane. Hotărârea pronunțată în cauza C-136/17 vine în continuarea hotărârii din cauza Google Spain și Google, clarificând sfera obligațiilor operatorilor motoarelor de căutare, atunci când aceștia sunt sesizați de o persoană fizică cu o cerere de dezindexare privind link-uri către pagini de internet pe care sunt publicate categorii speciale de date (e.g., date privind sănătatea, date care dezvăluie originea rasială ori etnică, convingerile religioase, apartenența sindicală ș.a.).

Parlamentul României a adoptat în cursul acestui an un nou proiect de lege pentru modificarea Legii dării în plată nr. 77/2016, proiect prin care s-a intenționat limitarea dreptului de apreciere a instanței asupra condițiilor de impreviziune, prin instituirea unor prezumții legale de impreviziune. Aceste modificări ar fi derogatorii de la reglementarea de drept comun a impreviziunii și contrare Deciziei Curții Constituționale nr. 623 din data de 25 octombrie 2016. În concret, în anumite situații care erau expres menționate în acest proiect, impreviziunea urma să opereze ope legis, eliminând orice remediu judiciar și atribuind judecătorului un rol pur formal.

Practica instanțelor naționale în materia cererilor de suspendare a executării actelor administrative tinde spre absolutizarea prezumției de legalitate a actului administrativ, în defavoarea interesului particular. Această orientare este vizibilă mai ales din perspectiva modului în care instanțele analizează îndeplinirea condiției existenței unui "caz bine justificat", necesară pentru dispunerea suspendării, alături de cea a "pagubei iminente", potrivit Legii contenciosului administrativ.

Conform art. 35 alin.(2) din Legea nr. 165/2013, "(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor." Termenul de decădere de 6 luni s-a calculat în mod diferențiat, în funcție de gradul de încărcare al entităților învestite cu soluționarea notificărilor de restituire, acesta expirând cel mai târziu la 30 iunie 2017.

Într-un articol anterior semnalam pericolul pe care un proiect de lege adoptat, la sfârșitul lunii iunie, de Camera Deputaților îl prezenta pentru independența instanțelor judecătorești, întrucât urmărea eliminarea rolului judecătorului de la analiza existenței stării de impreviziune, condiția esențială fără de care nu poate opera darea în plată pentru stingerea datoriei. Reamintim că prin Decizia nr. 623/2016, Curtea Constituțională a reținut că mecanismul dării în plată trebuie să se aplice doar debitorilor care, deși au acționat cu bună-credință, nu își mai pot îndeplini obligațiile ca urmare a intervenirii unui eveniment exterior și pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.

Societatea Civilă de Avocați STOICA & Asociaţii a sărbătorit 24 ani de la înfiinţare printr-o recepţie la care, în salonul „Le Diplomate” al Hotelului Athénée Palace Hilton, au fost prezenți peste 150 de invitaţi, alături de toţi membrii echipei societății de avocați.

Printr-o decizie pronunțată astăzi, Curtea de Apel București a suspendat acele mențiuni din CANAMED care limitau până pe 2 noiembrie 2019 perioada de comercializare pentru o serie de medicamente inovative, unele fără alternativă terapeutică, utilizate lunar de peste 100.000 de pacienți. Ca urmare a acestei decizii, medicamentele respective vor avea același regim ca și restul medicamentelor care au prețuri în CANAMED, putând fi comercializate în continuare. Criza iminentă legată de imposibilitatea continuării tratamentului de unii pacienți a fost preîntâmpinată parțial, în ultimul moment, grație deciziei salvatoare a judecătorilor Curții de Apel București.

Așa cum rezultă și din dinamica cererilor și ofertelor de muncă existente pe piața din România, este evident că ne aflăm într-o acută criză a forței de muncă. Deficitul de angajați crește de la un an la altul. Cea mai mare problemă o reprezintă, la acest moment, forța de muncă necalificată sau slab calificată.

Teoretic, ideea de inteligență artificială pare strict legată de mediul privat, dinamic și având o continua deschidere spre nou. În aceeași cheie, birocrația statală este sinonimă cu conservatorismul și tradiția funcționarului (uman) care poate discuta face to face cu petentul. Sau cel puțin aceasta este percepția despre sistemul judiciar, unul dintre cele mai conservatoare sisteme în orice țară.

Societatea cu răspundere limitată a apărut pentru prima oară în 1892, în Germania, din nevoia de a satisface necesitatea fructificării capitalurilor mijlocii (societățile de persoane fiind pretabile capitalurilor mici, iar societățile de capitaluri fiind pretabile capitalurilor mari). În acest context, societatea cu răspundere limitată împrumută caracteristici atât de la societățile de persoane, cât și de la societățile de capitaluri. Cel mai important pentru analiza noastră, societatea cu răspundere limitată - în mod similar societăților de persoane - se bazează pe încrederea dintre asociați.

O decizie recentă a Curții Constituționale - Decizia nr. 18/2019, publicată în Monitorul Oficial din 20 august 2019 - readuce în prim plan un subiect extrem de controversat: modalitatea de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori. Recentul „Caz Sorina” reprezintă exemplul perfect de alienare parentală și demonstrează că, în fața neputinței normelor civile de executare silită a hotărârilor judecătorești privitoare la minori, doar recursul, in extremis, la masuri de forta ale organelor de jurisdictie penala, a fost in masura sa restabileasca legalitatea, in interesul copilului.

În data de 7 noiembrie 2018, Tribunalul Specializat Mureș a sesizat din oficiu Curtea de Justiție a Uniunii Europene ("CJUE") cu două cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, întemeiate pe dispozițiile articolului 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Cererile de sesizare a CJUE, astfel formulate, au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 54/11.02.2019, acestea formând actualmente obiectul cauzelor conexate C-698/18 și C-699.

Dreptul internațional al investițiilor este o ramură a dreptului internațional public, care a început să se formeze la începutul anilor 1960. Primul tratat bilateral de protejare a investițiilor ("BIT") a fost încheiat între Germania și Pakistan în 1959, în timp ce primul litigiu a fost înregistrat pe rolul tribunalelor arbitrale ale ICSID în 1972 (Holiday Inns și alții c. Marocului). BIT-ul este un tratat internațional încheiat între două state, ce reglementează regimul investițiilor străine realizate pe teritoriul acestora de către persoanele fizice sau juridice din celălalt stat.

Deși prevederile legale sunt (cel puțin în aparență) clare sub acest aspect, există numeroase situații în practică în care asociații care au aportat la capitalul social dreptul de proprietate asupra unor bunuri se răzgândesc, fie pentru că reanalizează oportunitatea acestei operațiuni și doresc să valorifice respectivele bunuri în alt mod (spre exemplu, prin încheierea unui contract de vânzare ori de locațiune cu un terț), fie din motive ce țin de situația juridică în care se găsește societatea într-un anumit moment (e.g. intrarea societății în insolvență).

Legea dării în plată nr. 77/2016, amplu contestată de instituțiile bancare încă de la adoptarea acesteia, a supraviețuit în peisajul legislativ doar după o energică intervenție a Curții Constituționale. Printr-o decizie deja notorie, Curtea a explicat destul de detaliat o condiție-premisă a aplicării mecanismului dării în plată a imobilelor-locuințe.

O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului este un act normativ menit să ajute activitatea agenților economici. Ea are drept temei, potrivit propriei expuneri de motive, dorința legiuitorului român de a răspunde necesității "remedierii cât mai urgente a blocajului existent la oficiile registrului comerțului, care duce la nerespectarea drepturilor comercianților, cu consecințe deosebit de periculoase pentru circuitul comercial" și "asigurarea respectării termenelor de eliberare a certificatelor de înregistrare, de înscriere de mențiuni şi a documentelor aferente, de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului".

Noțiunea de "încadrare juridică" reprezintă "corespondența dintre fapta materială și norma sau normele legale ce i se aplică". Astfel, scopul încadrării este de a găsi raportul exact dintre fapta și norma penală. Stabilirea încadrării juridice a faptei este esențială deoarece reprezintă în mod implicit și stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale. În caz contrar, dacă o faptă nu se poate circumscrie pe o încadrare juridică penală, respectiva faptă nu va constitui infracțiune.