La data de 21 martie 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 22/2020 din 18 martie 2020, pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Având în vedere evenimentele asociate pandemiei provocate de COVID-19, raporturile de muncă au suferit modificări importante, cu scopul asigurării protecției sanitare și sociale. Totodată, raporturile de muncă s-au adaptat realității și au fost activate unele mecanisme legale care, pentru majoritatea salariaților, reprezentau doar o posibilitate și nu o modalitatea efectivă de a presta munca.​

Pandemia a scos la iveală o discuție juridică referitoare la forța majoră. Cum poate fi invocată? Ce înseamnă clauza de forță majoră? Care este raportul dintre chiriași și proprietari, mai ales în cazul mall-urilor? Poate un aviz de forță majoră să te exonereze total de răspundere? Ce se întâmplă în cazul contractelor în care nu există o clauză de forță majoră? Despre toate aceste lucruri s-a discutat în interviu cu Dan-Rareș Răducanu, Senior Partner, STOICA & Asociații.

În viața oricărei societăți pot să apară situații excepționale, situații care se abat de la comun și care necesită luarea unor măsuri de către autoritățile statale, măsuri adaptate contextului fiecărei situații. În articolul 93 din Constituția României sunt menționate starea de asediu și starea de urgență care se instituie de către Președintele României, în conformitate cu dispozițiile constituționale și legale. De asemenea, Constituția României mai prevede și alte două stări excepționale - starea de război și starea de mobilizare -, situații care au propria reglementare constituțională și legală.

Pentru a se limita infectarea cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, Președintele a decretat starea de urgență începând cu data de 16 martie 2020. Din acel moment viața noastră s-a schimbat, a fost restrâns exercițiul mai multor drepturi și libertăți, unul dintre acestea fiind și dreptul la viață intimă, familială și privată (art. 2 lit. b) din Decretul nr. 195/2020).

Deşi lumea trece în aceste momente printr-o perioadă de confuzie şi incertitudine, un lucru pare totuşi să fie sigur în toată această ecuaţie: băncile nu mai joacă, de această dată, rolul de “damsels in distress” şi nu au stat la baza crizei ce se anunţă cu din ce în ce mai multă siguranţă pe toate canalele. Pot ele însă ocupa, fie şi doar partial, alături de alte structuri implicate, rolul de “knight in shining armour”?

Trăim vremuri incerte, vremuri în care relațiile sociale suferă schimbări rapide, ivindu-se astfel situații noi ce trebuie acoperite de cadrul legislativ în vigoare. În contextul răspândirii virusului SARS-CoV2 (COVID-19) pe teritoriul României, pe lângă necesitatea adoptării unor măsuri excepționale pentru frânarea epidemiei, legiuitorul român a apreciat ca fiind necesară o adaptare a dispozițiilor art. 352 Cod penal privind infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

În mai puțin de 3 luni, amenințarea COVID-19 a schimbat preocupările și cursul obișnuit al vieții oamenilor de pretutindeni. Restrângerea drepturilor și libertăților în această perioadă de criză suscită multe dispute aprinse. Sunt măsurile justificate? Putem fi și liberi, și în siguranță? Dar mai presus de toate, planează curiozitatea dacă vom putea reveni la stilul de viață obișnuit. Schimbările prin care trecem sunt departe de a se fi terminat. Cum restricțiile de circulație nu pot fi menținute sine die, însă nici pericolul răspândirii virusului nu pare să se fi estompat, oficialitățile caută măsuri alternative Ne-ar putea salva măștile, mănușile sau… telefonul mobil? Ultima opțiune a intrigat.

Cu toate că în actualele circumstanțe excepționale, economia românească pare să dea impresia că ar fi „luat o pauză”, este posibil ca întârzierea în prezent a implementării unor proiecte de investiții să aibă ulterior un impact social și economic semnficativ la nivel local sau chiar național. În plus, utilizarea eficientă a fondurilor europene care au fost deja accesate reprezintă o prioritate pentru România, iar continuarea executării contractelor de infrastructură bazate pe sprijin european este necesară pentru implementarea eficientă a acestor proiecte.

Este cunoscută instituirea stării de urgență, pe teritoriul României, de la data de 16 martie 2020. Prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, au fost dispuse o serie de măsuri în vederea gestionării crizei provocate de COVID-19. Decretul atrage atenția și asupra posibilității efectuării, în această perioadă, de rechiziții de bunuri și de chemare obligatorie a anumitor persoane/categorii de persoane care să presteze servicii în interes public.

Valeriu Stoica, Partener Fondator - STOICA & Asociații, a discutat în cadrul unui interviu acordat HotNews despre restrângerea drepturilor și libertăților pe perioada stării de urgență, digitalizarea României și viitorul economiei românești. "Trebuie să fim foarte moderați în această politică de împrumutare pentru că vom împovăra foarte mult generațiile următoare și vor avea o povară foarte mare dacă împrumuturile acestea vor fi direcționate către consum și vor fi risipite în salarii". ​

Răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României a necesitat o reacție rapidă din partea autorităților naționale, materializată prin punerea în aplicare a unor măsuri în vederea limitării răspândirii virusului, precum și a monitorizării și a informării populației cu privire la evoluția transmiterii acestuia. O componentă a acestor măsuri este reprezentată de activitatea de informare publică cu privire la numărul de cazuri nou înregistrate și la cel al persoanelor vindecate.

Mai există prescripția specială în vreme de Covid? Pe scurt, problema este următoarea: "Este firesc ca perioada stării de urgență să nu intre în calculul prescripției speciale a răspunderii penale, în raport de dispozițiile Decretului Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României?"

Pandemia de coronavirus SARS-CoV-2 a determinat instituirea stării de urgență de către Președintele României prin Decretul nr. 195/2020. Pentru a combate răspândirea virusului și pentru a diminua efectele negative asupra economiei, s-a restrâns exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale reglementate de către legislația românească.

Apărută inițial în dreptul britanic sub denumirea de Act of God (calamitate, dezastre naturale, cutremur, etc.), noțiunea a fost preluată și în dreptul continental, după Revoluția franceză, sub numele mai laic de force majeure, conținutul sau fiind extins si la evenimente sociale imposibil de anticipat si de evitat, precum războaie, rebeliuni, revoluții, etc. Forța majoră a devenit o clauză contractuală obligatorie, dar de cele mai multe ori inserată din inerție, efectul sau fiind acela de a exonera sau măcar de a limita răspunderea contractantului ajuns în imposibilitatea de a-și executa propria prestație.

În data de 30 martie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 37/2020, privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori. În ciuda acestui fapt, anterior publicării actului normativ, în spațiul public au apărut numeroase luări de poziție față de presupusul conținut al reglementării, opiniile exprimate fiind mai mult sau puțin partizane în funcție de „tabăra” din rândul căreia provin autorii, cea a debitorilor sau cea a creditorilor.

În Monitorul Oficial nr. 260 din data de 30 martie 2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 32/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 30/2020. În ceea ce privește șomajul tehnic, prin OUG 32/2020, pe de o parte a fost simplificată procedura și s-au redus termenele de plată a indemnizației, iar pe de altă parte au fost clarificate anumite aspecte care țin de situația salariaților cu mai multe contracte individuale de muncă. Subliniem faptul că prevederile acestei Ordonanțe sunt aplicabile doar pentru perioada în care România se află în stare de urgență.

Pe 21 martie 2020, a intrat în vigoare OUG nr. 29/2020, care reglementează o serie de măsuri economice menite să protejeze activitatea desfășurată de întreprinderile mici și mijlocii care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe perioada actualei stări de urgență. Așa cum era de așteptat, în scurtul timp care a curs de la acest moment, în spațiul public au fost lansate o sumedenie de opinii din partea mai multor profesioniști ai dreptului în legătură cu majoritatea măsurilor astfel implementate.

Circuitul economic traversează actualmente o perioadă neobișnuit de dificilă. Relaţiile contractuale riscă să nu își atingă scopul propus, iar nerespectarea obligaţiilor contractuale poate conduce la litigii a căror rezolvare este, însă, întârziată, din cauza suspendării activităților de la instanţele judecătoreşti, aşa cum e cazul în prezent, pe fondul declarării stării de urgență la nivel național, pentru motiv de pandemie COVID-19.

Activarea articolului 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (“Convenția”) conferă unui stat posibilitatea de a lua măsuri ce derogă de la obligațiile stabilite în sarcina sa prin Convenție (și, implicit, de la drepturile fundamentale garantate de aceasta). Totuși, o astfel de inițiativă nu conduce la o înlăturare totală a garanțiilor Convenției, nu înlătură, de plano, orice control referitor la respectarea drepturilor fundamentale și nu constituie o sustragere de la prevederile Convenției.