Experții constituționali ai PSD s-au întâlnit duminică pentru a discuta cum modificările Codului Penal de care urmeaza să beneficieze Liviu Dragnea ar putea intra în vigoare cât mai repede. Combinat cu declarațiile d-lui Dragnea imediat după condamnarea din prima instanță de săptămâna trecută, în care acesta anunța strategia partidului de a evita procedurile standard ale trecerii Codurilor prin Parlament, varianta în care guvernul PSD va forța nota prin adoptarea unei ordonanțe de urgență (OUG 13-bis) a devenit posibilă.

PSD propagă public o definiție fantezistă a „prezumției de nevinovăție”. Altfel spus, partidul dlui Dragnea a deturnat în folos propriu un anume bun. Nimic nou în asta. Definiția autentică, apărată de CEDO, descrisă în directive europene și în legislația noastră, este cu totul alta, și-i ajută prea puțin. În schimb, enunțul adoptat de Partidul Social Democrat sună astfel: „Oricine e obligat să considere nevinovat un lider PSD până când partidul reușește să-i blocheze dosarul sau să șteargă din lege infracțiunea pentru care a fost condamnat”.

Tot ce s-a întâmplat de vreun an și jumătate seamănă cu scenariul unui film de groază. La început au forțat ușa. Era ger, și-au zis că lumea e paralizată. Pe urmă au încercat să intre pe fereastră, pe horn, au aruncat sticle incendiare, au produs ceva pagube. În fine, au schimbat tactica, s-au apucat să demoleze casa țiglă cu țiglă, cărămidă cu cărămidă. Le-a luat un an. Și au reușit, pentru că oamenii cu capul pe umeri n-au reacționat la fiecare țiglă și la fiecare cărămidă scoase dintr-o casă nu prea solidă. Acum banda Dragnea dă asaltul asupra ruinelor statului român. Presupunând că va eșua, va trece multă vreme până să fie reconstruită casa. Dar dacă va reuși?

Epoca de aur a lui Nea Nicu nu e istorie. A luat-o cu împrumut Liviu Dragnea să o ducă mai departe. Nu știu să fi fost aplauze, dar sigur a fost unanimitate pentru tezele din iunie ale șefului PSD care, în doar opt minute, cât i-a durat discursul, ne-a pus în față o Românie după sufletul său.

Sentințele instanței de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul de corupție în care actualul președinte al Camerei Deputaților și, totodată, lider al Partidului Social Democrat a fost inculpat pentru că a instigat la abuz în serviciu și deturnarea fondurilor publice de la direcția locală Teleorman a ”Protecției Copilului”, au aruncat o parte din România în euforie și o altă parte a țării în neagră disperare.

Avea si Calin Popescu-Tariceanu dreptatea lui, cand pomenea de intoarcerea la vremuri de mult apuse. Doar ca pe invers. Ca atunci, a inceput sa ne ia prin surprindere normalitatea. Banalul. Ordinarul. Andrei Plesu, cu inconfundabila-i savoare, povestea ca, pe vremea comunismului, in Germania, la brutarie, oamenii se uitau chioras cand intreba, candid: “Aveti paine?” Implicit in cautatura urata a vanzatorului era si raspunsul: “Normal ca avem paine, doar de aia suntem ‘Brutarie’. Iti bati joc? Faci pe desteptul?”

După condamnarea în primă instanţă a lui Liviu Dragnea în al doilea dosar penal, intervenită oricum târziu, după tergiversări şi tertipuri avocăţeşti, iată că apar dubitativii, ezitanţii, cei care văd trei feţe ale unei probleme care are doar una, etc. Ei nu sunt neapărat PSD-işti şi aduc două argumente: 1. Vai, e un caz minor: Dragnea, primus inter pares între preşedinţii de judeţ, a mânărit două angajări la asistenţă socială. Pe bune?

Ritmul deteriorării situației demografice a țării ar urma să se amplifice după anul 2040, populația proiectată pentru anul 2050 fiind de 16,2 milioane locuitori iar indicatorii de structură și mișcare descriind un grad mai ridicat de deteriorare. Și pentru anul 2050 rezultatele Seriei 2017 a proiectărilor Diviziei de Populație a Națiunilor Unite confirmă tabloul sumbru al populației țării la mijlocul secolului rezultat din propriile proiectări. Confirmare şi mai apropiată găsim în rezultatele proiectărilor elaborate de Eurostat (2017), având drept an de plecare anul 2015. Populaţia României în anul 2050, în Scenariul de bază, prevăzând o fertilitate în progres dar și o migrație negativă considerabilă, ar urma să ajungă la 16,3 milioane locuitori.

Atunci când puțini se mai așteptau, alegerile parlamentare din toamna anului 2016 au acționat pentru mediul politic din România, să-i spunem post-băsist, asemeni hârtiei de turnesol: a dovedit cât de caustice erau toate scurgerile de ambiție și orgoliu ale unei clase politice care, în cea mai mare parte, căuta de ceva ani să redobândească calea (mai sigură a) restaurației, întoarcerea la matca (atât de caldă, de calmă a) democrației de fațadă înfățișată fără rest de CPUN-ul moșit de (zâmbetul lui) Ion Iliescu și inspirat de laboratorul de tehnologii politice de la Kremlin.

Știți cazul unui anume jucător care obține goluri din penalti pentru echipa sa speculând atacul mai mult sau mai puțin regulamentar al unui jucător advers? Ei bine, judecătorul nostru a executat același procedeu, dar complet pe dos. Dl Lăzăroiu a început prin a înscrie un gol deosebit de spectaculos în propria poartă: a semnat o decizie a Curții care i-a declarat neconstituțional propriul mandat. Ultierior, când a realizat ce-a făcut, a plonjat cu capul înainte în zona de penalitate, adică la Antena 3, și a început să se tăvălească acolo de unul singur, acuzând presiuni și fault.

Cel puțin asta înțelegem noi din titlul celui mai recent comunicat de presă al Ministerului Cercetării și Inovării. După faza cu perpetuum mobile nu mai avem nicio așteptare de la compartimentul de PR al Ministerului, acesta trebuind urgent profesionalizat (pentru a-și redobândi măreția de altă dată – scuze, am dat copy/paste din alt text). Chiar dacă din titlul comunicatului înțelegem că data programată pentru lansarea Horizon Europe (adică început de 2021) a fost devansată și evenimentul a avut deja loc la București, cei de la PR-ul MCI revin în primul paragraf și spun că a fost de fapt o prezentare a viitorului Program. Păi ce e nene, până la urmă? Lansare sau prezentare?

O veste bună și una rea. Dacă în cazul politicii de coeziune, România a primit o veste bună din partea Comisiei Europene – care a propus o creștere a fondurilor pentru țara noastră cu 8% în viitorul buget multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027, nu la fel stau lucrurile și în cazul politicii agricole comune. Aici, țara noastră a primit un duș rece. Comisia Europeană a propus o reducere a alocărilor, de la aproximativ 20 de miliarde de euro, la 18,2 miliarde de euro.

Politica de autonomie faţă de Moscova a regimului comunist de la Bucureşti s-a dezvoltat la începutul anilor ’60, speculându-se polemica dintre liderii politici ai URSS şi R.P. Chineze şi a cunoscut consacrarea oficială în luna aprilie 1964, când, la Plenara lărgită a C.C. al P.M.R., a fost adoptată aşa-zisa „Declaraţie de independenţă” a României în cadrul blocului sovietic. Pe acel fond, era inevitabilă apariţia de cereri ale unor foşti membri din conducerea P.M.R., care solicitau reabilitarea lor politică, subliniind cât de importantă a fost împotrivirea lor în faţa sovieticilor de-a lungul anilor.

Un articol (preluat de aici) mi-a atras atenția pentru că vorbește despre *brahicardie, ba mai mult explică și termenul. Nu trebuie să fii medic pentru a ști că denumirea bolii este de fapt bradicardie (care are exact definiția din articol), termen provenit din  βραδυς „lent, încet” și καρδια „inimă”, astfel că te întrebi instinctiv de ce brahicardie, formă alterată care nu are vreun sens (βραχος înseamnă „scurt, îngust”)!

Problemele create în sistemul sanitar de Legea Salarizării Unitare nu au fost rezolvate. Guvernul a făcut câteva cârpeli după discuțiile cu sindicatele Sanitas și Solidaritatea Sanitară, care însă nu au rezolvat problemele de fond. În cele din urmă, chiar și aceste sindicate au înțeles ca au fost păcălite sau poate s-au lăsat păcălite pentru a obține ceva pentru o minoritate.

O minimă exigență morală ne obligă să exprimăm un adevăr ori, mă rog, un crez, chiar dacă acesta e neplăcut sau dureros. Oricum, un adevăr, fie el și ofensator, e preferabil unei minciuni agreabile. Numai așa ne putem smulge din marasmul în care ne complacem de ani și ani de zile, numai așa putem lua măsurile de rigoare, adesea dureroase și ele. Din păcate, acest lucru este riscant prin părțile noastre, iar zicerea că „adevărul umblă cu capul spart” nu-i vorbă goală. Și, dacă nu mă înșel, nu străinii au inventat-o.

Marea întrebare a momentului este cum Președintele Iohannis poate aplica Decizia CCR 358/2018 fără a pune în pericol statul de drept. Cotroceniul întârzie anunțarea unei strategii constituționale și politice, o întârziere ce devine îngrijorătoare. Este adevărat că, după cum a menționat Președintele, decizia CCR este complexă, aducerea procurorilor în subordinea Ministrului justiției având un efect potențial devastator asupra statului de drept. Președintele trebuie să răspundă deciziei CCR printr-o strategie cel puțin la fel de complexă. Premisele acestei strategii trebuie să fie (1) că Președintele are datoria de a critica decizia CCR însă are obligația de a aplica dispozițiile concrete;  (2) că Președintele trebuie să folosească la maxim mecanismele politice și constituționale de protecție a procurorilor pe care le oferă Decizia CCR 358/2018 și (3) dat fiind că efectele unei decizii CCR pot fi modificate doar prin schimbarea textului constituțional sau printr-o nouă decizie CCR, răspunsul Președintelui trebuie să includă o strategie pe termen lung în aceste direcții.

Despre inutilitatea devastatoare şi chiar caracterul contra-productiv al „summitului istoric” Trump-Kim, care-l „legitimează” internaţional şi îl întăreşte extern şi intern pe acesta din urmă, am mai scris, ca şi despre scepticismul puternic pe care îl am faţă de perspectiva denuclearizării Coreei de Nord comuniste. Experţii nucleari ale căror opinii le-am citit zilele acestea spun că, şi dacă ar exista bunăvoinţă politică la Phenian, denuclearizarea nu ar fi tehnic posibilă înainte de 10-15 ani. Eu cred că mai degrabă niciodată, în condiţiile acestui regim.

Discursul cancelarului Angela Merkel de miercuri de la Reuniunea Grupului PPE din München a însemnat un nou pas important în dezbaterea privind reforma Uniunii Europene. Cancelarul Germaniei a avut poziții ferme pe cele mai importante teme de discuție și pot spune că a venit cu un răspuns consistent la discursul privind viitorul Europei susținut de președintele Franței, Emmanuel Macron, toamna trecută la Sorbonna. Este clar că marii lideri europeni au început deja să lucreze la reformarea Europei. Guvernul României trebuie să aibă la rândul lui propriile răspunsuri la temele principale de dezbatere privind reforma UE. Dar cum trebuie să răspundă România și, mai mult, ce teme noi trebuie să aducă țara noastră la masa discuțiilor?

Liviu Dragnea încearcă să forţeze o alegere falsă: ori cu UE, ori cu SUA. Deja România nu mai este un partener predictibil, dat fiind că politica externă este condusă din Kiseleff, ocolind preşedintele, iar premierul Vasilica Dăncilă, pe lângă faptul că este doar o marionetă, este total depăşită de rolul prea mare pe care îl are.