Într-un spațiu comercial există comunicări din partea comercianților prin care se promite, pentru o anumită perioadă de timp, returnarea banilor către consumatori pentru simplul fapt că aceștia ar fi nemulțumiți de produsul achiziționat.
Într-o speță ivită în fața instanțelor din Germania, articolele de sport și de fitness ce erau vândute de un profesionist aveau pe etichetele de agățat un text în care se menționa că fiecare produs este însoțit de o garanția pe viață în sensul că, dacă cumpărătorul nu este pe deplin mulțumit, îl poate returna. Curtea Federală de Justiție a Germaniei a utilizat instrumentul trimiterii preliminare și a adresat mai multe întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene respectiv a termenilor de garanție comercială și cu privire la condițiile în care se poate dovedi lipsa satisfacției, nemulțumirea cumpărătorului. Printr-o hotărâre din 28 septembrie 2023, CJUE a oferit răspunsurile la întrebările adresate. Hotărârea CJUE [1] este de interes pentru dreptul român întrucât această instanță a interpretat cu titlu obligatoriu dreptul Uniunii Europene, iar dreptul Uniunii Europene este transpus și în dreptul nostru.
În legislația Uniunii Europene și a celei naționale adoptate în vederea protejării consumatorilor în relația cu profesioniștii se definește termenul de garanție comercială ca fiind „orice garanție orice angajament faţă de consumator, prevăzut în certificatul de garanţie sau în publicitatea disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului, în plus faţă de obligaţiile legale care referitoare la garanţia de conformitate, de a rambursa preţul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreţine bunurile în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificaţiilor sau oricărei alte cerinţe care nu este legată de conformitate.”
Pentru legislația națională facem trimitere la prevederile de la art. 2 pct. 14 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii [2] și de la art. 2 pct. 12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 140/2011 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri [3], aceste două ordonanțe fiind norme de transpunere a două directive ale Uniunii Europene, respectiv Directiva 2011/83 și Directiva 2019/771.
Garanția legală de conformitate prevăzută în O.U.G. 140/2011 privește conformitatea bunului vândut în raport cu anumite cerințe subiective sau obiective care sunt prevăzute la art. 5 și 6 din respectiva ordonanță. Garanția legală de conformitate are caracter imperativ, este inclusă de drept în contractele încheiate cu consumatorii. Oferirea unei garanții comerciale este opțională pentru profesionist, însă o dată oferită această garanție, ea devine obligatorie pentru profesionistul respectiv.
Garanția legală de conformitate se referă la împrejurări ce țin de bunul vândut, însă satisfacția sau mulțumirea clientului este o împrejurare ce ține, mai degrabă, de persoana cumpărătorului.
Prima întrebare viza chestiunea dacă acest angajament al satisfacției acordat consumatorului poate avea natura unei garanții comerciale. CJUE a răspuns în mod pozitiv și a arătat că prevederile Directivelor 2011/83 și 2019/771, atunci când definesc termenul de garanție comercială, fac referire la „orice alt angajament”, în plus față de garanția legală de conformitate și că expresia „oricare alte cerințe” utilizată în cadrul celor două directive poate acoperi lipsa satisfacerii așteptărilor subiective ale consumatorului cu privire la produsul achiziționat, independent de orice considerație obiectivă legată de caracteristicile sau de calitățile acestui bun [4]. CJUE a subliniat, pe de o parte, că profesioniștii au obligația de a comunica către consumatori prin furnizarea de informații clare și inteligibile existența unor garanții comerciale și a condițiilor acestor garanții și că, pe de altă parte, angajamentul unui profesionist de reprimire a bunul vândut reprezintă o expresie de a libertății de a desfășura o activitate comercială.
În legătură cu a doua chestiune privind proba lipsei de satisfacție a consumatorului vizat, Curtea Federală de Justiție a Germaniei a întrebat dacă această nemulțumire trebuie să fie stabilită în mod obiectiv. Răspunsul CJUE a fost negativ deoarece nemulțumirea, lipsa așteptărilor (subiective) ale consumatorului nu pot face obiectul unei verificări care să fie efectuată în mod obiectiv. Consecința a fost că simpla afirmație, declarație a consumatorului este suficientă pentru a se activa o astfel de garanție comercială.
În concluzie, angajamentul acordat consumatorului că va fi mulțumit de produsul cumpărat este o garanție comercială obligatorie pentru comerciant, iar simpla afirmație a consumatorului este suficientă pentru a se dovedi lipsa așteptărilor subiective din partea acestuia.
Note de subsol:
[1] Hotărârea din Cauza C-133/22, LACD GMBH împotriva BB Sport GmbH & Co. KG
[2] O.U.G. 35/2014 transpune prevederile Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 304 din 22 noiembrie 2011 („Directiva 2011/83”);
[3] O.U.G. 140/2021 transpune prevederile Directivei (UE) 2019/771 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2019 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2.394 şi a Directivei 2009/22/CE şi de abrogare a Directivei 1999/44/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 136 din 22 mai 2019 („Directiva 2019/771”).
[4] A se vedea considerentul 28 din Hotărârea în Cauza C-133/22
Un articol semnat de Daniel Aragea, Partner - daragea@stoica-asociatii.ro - STOICA & Asociații
