Ieri la 9,09 seara, am dat mâna cu el. Mi-a trecut prin cap ce boli pot lua. Dar mi-a întins mâna. Puțea, era în sevraj de drog și sevraj de foame. Ieșise din gunoi. Și îi dădusem de mâncare o pungă cu de toate din frigider. Mi-am închipuit că-mi dă una-n cap și lat rămân. M-am gândit că mă contaminez. Dar am întins mâna. Este primul contact fizic cu un străin după un an și ceva de zile. Mi-a întins mâna. Doamne, ce-am pățit după aia! Am scris un reportaj despre un drogat.

Și am privit cerul. Și cerul urla. De undeva se auzea un sfâșietor mieunat. Privesc de jur împrejur. Și pe casa înaltă, de vreo două etaje, din fața mea, urlă o pisică neagră. Pasul ei e șovăitor pe acoperișul fierbinte. Și e cu gâtul în jos, gata să alunece. Dar nu alunecă. Și e cu laba stângă în jos, gata să cadă. Dar nu cade. Telefonez autorităților. Și-mi dau seama că avem un VID. Blocaj mental. Vid legislativ.

​Laura Albulescu, director editorial Editura ART. Nu știu cum ne-am cunoscut. Nu știu ce muzică adora. Nu știu ce era în capul ei. Habar n-am o groază de lucruri despre ea. Îi știu doar privirea atât de prezentă. Îmi amintesc clipele de gândire. Vizibile și dureroase. Am lucrat împreună la "Lipscani - ghid turistic&de chef". Și i-am propus lucruri care nu s-au realizat niciodată. Păi, nu asta e viața? Cum să cred acum că Laura Albulescu a murit.

​Cosmin Ciotloș a scris "Cenaclul de Luni", la Editura Pandora M. Pare un parcurs de critică și istorie literară. De fapt, Ciotloș descrie cea mai mișto și reușită aventură intelectuală din România (pe mărimea “Junimii” lui Maiorescu, da). Ce atâta patimă? Cum să nu fie? Eu, la 17-18 ani visam să fiu la Cenaclul de Luni, deși el fusese interzis. Dar știți cum visam? Visam fără să fi citit prea multă poezie de Cărtărescu, Iaru ori Stratan. Și nu, nu, scriam poezie. Atunci cum s-a întâmplat să iau microbul? Vă povestesc. Pentru că am retrăit pătimaș timpul ăla în care respiram “aer cu diamante”, am retrăit citind Cosmin Ciotloș și cartea Cenaclul de Luni. “Viața și opera”.

Privesc spre Bucureștiul ăsta, săracu. Primarii cei noi n-au avut timp să se adapteze, iar vechii jupâni au tupeul maxim să-și facă interesele. Cu 2 viteze diferite, Bucureștiul rămâne un oraș lovit în ceafă, prăfuit, cu gropi, plin de jeg și țânțărime, dar cu borduri și scrumiere fantastice. Să luăm pe rând, la pas, Bucureștiul. Avem Nicușor Dan, copleșit. Clotilde Armand, certăreață. Radu Mihaiu, depășit. Ciprian Ciucu, gâlcevist. Sectorul 3 - Negoiță, 4-Băluță și 5-Piedone hărțuite de interesele dinozaurilor.

Să-ncurajăm românul. Să-ncurajăm economia ro, nu? Pe strada Paleologu 26 din București este tot el, Adi, Adrian Darabană. El era creierul și sufletul Clubului Țăranului Român ani de zile. Clubul i-a fost furat, cum se întâmplă în viața asta. Pe pandemia asta, Adi a ridicat Alambik și Sticla de Piatră. Nu credeam că se poate așa ceva. S-a reinventat cu ajutorul prietenilor lui. A ridicat totul cu mâinile lui, sorbind cu voluptate din țigară și punând osul la treabă. Adrian Darabană va da drumul la Alambik și a dat drumul la Sticla de Piatră. Citește aici o poveste rară într-o lume pusă pe căpătuială. Cititorii sunt rugați să bea să rupă la Piatră, dar să nu-i spună lui Adi de acest articol.

Sute de șoareci și o firimitură de cașcaval. Aleargă în intersecție. Se ciocnesc cap în cap, se luptă cu gheruțele, cu colțișorii, se înjură, își scot ochii, își arată sexele. Pute în aer a crimă. Asta e impresia traficului rutier în București după eliberarea de “botniță”. Dar dacă am vedea altfel. E o poftă de atingere, îmbrățișare a Celuilalt. Manifestată prin împungere, zgâriere, ciocnire între tablele autovehiculelor. ​Trafic rutier București.

Analfabetă funcțional ca milioane de analfabeți. Manipulabilă ca milioane de manipulați. Fără vreo competență reală ca milioane de incompetenți. Setoasă de Putere ca milioane de oportuniști. Omul care și-a luat concediu când eram masacrați în Piața Victoriei, ca orice laș. Dăncilă e la fel ca milioane de fete și băieți din țara asta. Și cum e firesc, binemerită Viorica Dăncilă să fie cocoțată de Mugur Isărescu în fruntea bucatelor de consilieră BNR, a lui Mugur Isărescu. Asta chiar e grav. Normal că spumeg. E cu mult mai grav decât un Isărescu care bea vin și ciugulește din măreția Leului. Numirea sapă credibilitatea Băncii Naționale a României. Numirea aceasta este o jignire, o înjurătură la adresa noastră a tuturor.

Radu Jude și filmul “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” sunt în cinematografe. Prima impresie? Dan Puric expandat în tagma semidoctă de părinți și profesori. Dan Puric - răspândit mai rău ca COVID-ul. Părinți și profesori amestecă citatele, gargara le este vomă, au mască de purici cu aere de intelectuali. Suntem în Bucureștiul pandemiei de COVID și-n timpul pandemiei de Puric. Radu Jude? Pornește de la o partidă de sex filmată între o profă de istorie și soțul ei. Filmarea ajunge pe internet și de acolo cocoșeala, dez-onoarea și arta lui Radu Jude de a explica pe-nțelesul tuturor cât de beliți ne sunt creierii. Arta de a face RMN pe mentalitatea românească.

Adriana Maxim de la Zoia Kosmondemianskaia, Școala Centrală. Doamna Maxim. Madam Maxim. Cumpene mari am avut în carieră. În liceu, copleșit de prima iubire, n-am luat examenul de treapta a doua. În examenele vieții, incapabil să-nvăț mai mult de genunchiul broaștei, limba engleză, am eșuat în “a mă tot re-inventa”. De fiecare dată, la "re-inventare" mă duceam la Adriana Maxim, Doamna Maxim. “Istodoareeeeeeeeee, te-ai țăcănit?” Moartea de acum a doamnei Maxim, din senin, fără COVID, m-a prăbușit.

Am ieșit din filmul de Oscar de pe Netflix cu mii de întrebări. Cum a putut? Caracatița e una, e mai multe? Cum a avut norocul? Dar mai ales am plecat din film lovit. E posibil ca o făptură mucoasă să te facă să vezi altfel viața? E posibil ca o ființă despre care nu știi ce gândește, să te facă o clipă să crezi că ești buricul lumii, pentru ea? My Octopus Teacher - Nimic fără întrebări, depresie, Dumnezeu și tehnică.

În mahalale n-a intrat decât COVID-ul. Moartea a răcit la grămadă hoți, zevzeci, intelectuali, violatori, moși înțelepți, bancheri zănateci, amanetiși, bijutieri, tinichigii auto. În mahalale n-a intrat discernământul. Nu se știe ce-i bine, ce-i rău. Acolo COVID-ul și-a făcut de cap în voie. COVID-ul a ales cui dă omorul. Acolo este nevoie de bine. Acolo este nevoie de oricine e credibil, popular, influent. Acolo unde se fac ciorbe lungi ca să ajungă pe zile multe, acolo unde prezervativul e lux, acolo unde foamea face ravagii, acolo unde lumea n-are căpătâi, acolo unde doctorul e satana, acolo unde seringa și cocaina sunt mama și tata. Acolo, doar maneaua este leac anti-COVID. Să se dea drumul la manea, pe bune, pe sănătatea mea! Cu cât lumea se vaccinează mai mult cu atât suntem mai sănătoși. Imunitatea de turmă este pentru oameni. Fiecare om este important ca să ne vindece. C-un cântec, c-un vaccin.

Explozia de verdeață trebuie celebrată. Mergi în piață de dimineață și ia verdeață. Amestecă mărar, pătrunjel, lobodă. Ceapă verde, leurdă. Taie mărunt totul. Bagă buruienile astea-n oală cu apă și o mână de orez. Nu uita sarea. Merge borșul cu un caș și lipie, mamă ce deliciu. Și cum altfel, această simplă ofrandă a primăverii o duci în paradis cu un vin de la #sticladepiatra #alambik. Ia vin de pe strada Paleologu 26 - București. De la ora 15,30 vezi tenis Tsitsipas cu Rublev. Iar seara, pe Netflix, bagă "The Serpent". Să-ți cutremure inocența. Asta-i Piața de duminică.

Viața lui Vlad nu se oprește aici. Vor trece luni în care se va da cu capul de toți pereții. Trece. Vor fi uitate toate. Iar de la distanța aia se vor zări marile vorbe ale neamului românesc. O întreagă generație a fost înfrântă. Valorile în România nu-s apreciate. Of, Eminescu, Caragiale, Eliade, Cioran, Ionesco și-au luat aceeași lecție, nu?

Vlad, mușcă ăștia din tine ca din căprioară. Pardon, ca din țap. Au-n-au dinți, ești nu ești vinovat, ești țapul, țapul ispășitor. De de? Simplu. 1. E COVID și covidul ți s-a repartizat. 2. Câțu și ai lui dorm pe ei, molfăie o reformă. Nasol este că tu nu apuci să faci lucruri. Și când le faci, le faci anapoda. Ca la morții de Covid băgați la pungi de plastic. Da, tu nu faci lucruri, reformă. Nu știu dacă ți-ai dat seama. E grav. Ție ți se întâmplă lucruri. Pe linie. Nu poți să-ți vezi de "viziune" că vine câte un Piatra Neamț, câte un Balș, uite acum un Foișor. Ți se întâmplă. Ai ghinion.

Azi mă dusei să înscriu hârbul de mașină la Taxe Sector 3. Am cumpărat, bre, o mașină veche rău. O boleșniță. Doamne, iartă-mă! M-a pus dracul. Mi s-a pus pata pe mașină. cOVID-ul ăsta m-a pus. de la frustări mi se trage. La taxe sector 3 nu te poți programa. Du-te-n mătabă și stai la coadă. Ce friiiiiiiig trăsăi, neamule. Ce groaznic fu. Apoi, plecând de la taxe, ce crezi? Mă văd cu Robert Negoiță pe stradă. Biciclea pe Mircea vodă. Și aliniați, pe stradă, erau niște cetățeni supărați pe el. Și slugile de la Primărie care-l însoțeau au zis o vorbă cu gura plină: "dacă nu făcea, de ce n-a făcut. Dacă face, de ce a făcut". Slugi, muriți! Aici am eu o filosofie. Și io suflu ACUM în ureche Păcăliciului de Negoiță. Lui Robert. că frati-su nu mai e, a falimentat cu îndârjire Dinamo.

E un trend încântător. Sunt abonat la tot soiul de niusleteruri care-mi prezintă noutăți de ultimul moment cu tona. Neuronul meu stingher se întreabă: bă, dar chiar așa, atâtea noutăți “vomită” cercetătorii ăștia pe săptămână? Se întâmplă/sunt atâtea minuni pe metru pătrat? Viitorul se-ntâmplă astăzi. Și trăim o adevărată apocalipsă de cercetări, noutăți din știință. Peste tot e doar modelul Musk, Musk. Pământuri neexplorate, virgine planete, scule drăcoase, stelare utopii, sfârtecări fără limită ale omului. Toate se-ntămplă acum. Toate. Dacă nu esți Musk nu mai ești nimic. Mori, băăă!