Pentru a înțelege cum s-a putut ajunge la dezastrul militar francez din Indochina, trebuie să urmăm cursul evenimentelor, câțiva ani în spate, făcând un decupaj cronologic.
În timpul celui de-al doilea război mondial, colonia franceză Indochina a fost ocupată de trupele japoneze, ca parte a doctrinei „Asia pentru asiatici”.
Această mișcare a fost aprobată tacit de guvernul colaborationist de la Vichy, care conducea așa-zisă Franță liberă. Chiar dacă s-ar fi opus, nu ar fi avut mijloacele militare să ia măsuri în acest sens.
Context istoric si geo-politic
Indochina devenise colonie franceză începând cu anul 1858 ocupând întreagă suprafață de astăzi Vietnamului, Laos-ulului și mari părți din Cambodgia.
Imediat după predarea trupelor japoneze, englezilor, în 1945, Ho Chi Min proclamă Republica Democratică Vietnam, în luna septembrie. Situația era însă destul de confuză, în zona. Britanicii nu doreau un stat vietnamez independent, drept urmare, au reînarmat trupele coloniale franceze.
O altă problema cu care noul regim comunist se confrunta era prezența, în nordul țării a 150.000 de trupe naționaliste chineze, sub comanda lui Chiang Kai Shek, aceștia fiind veniți să lupte cu armata japoneză.
Ca urmare, Ho Chi Min a fost obligat să colaboreze cu francezii, în primă faza, pentru a elimina această amenințare. Astfel, trupele franceze intră și ocupă Hanoi-ul, ceea ce îi forțează pe chinezi să se retragă.
Școlit în Franța, în perioada interbelică, unde și intrase în contact cu doctrina comunistă, Ho Chi Min face o călătorie la Paris, pentru a încerca o negociere. El speră să găsească înțelegere, mulți componenți ai cabinetului francez fiind comuniști, la acea vreme.
Însă, solicitările sale de a crea un Vietnam unit, fără prezență franceză, se vor lovi de un refuz categoric. Negocierile se vor încheia indecis, cu o simplă promisiune vagă, de reluare într-un viitor incert.
Între timp, începând cu 1946, încep lupte între trupele franceze și gherilele Vietminh. Ofițerii francezi erau foarte siguri că vor avea nevoie de doar câteva zile pentru a calma lucrurile în întreagă țară. Practic, acest lucru a însemnat începutul primului război din Indochina.
Motivele implicarii americane, „principiul dominoului” explicat
Politicienii francezi erau conștienți de faptul că, din punct de vedere politic, epoca colonială apusese. Drept urmare, ei îl aduc la putere pe fostul împărat, Bao Dai, ca o alternativă politică la comunismul lui Ho Chi Min. Astfel, în iulie 1949, statul Vietnam a fost proclamat, având o semiautonomie, în cadrul Uniunii Franceze.
Deși beneficiau de armament modern și o armata profesionistă, francezii au întâmpinat încă de la început dificultăți. Gherilele vietnameze se bucurau de un larg sprijin din partea populației rurale, care îi ajutau, atât logistic, dar și oferindu-le înformații.
Lucrurile încep să se înrăutățească pentru francezi, începând cu anul 1950, când China comunistă a recunoscut oficial regimul lui Ho Chi Min și a început să-i ofere sprijin. Ca rezultat al acestui fapt, lucrurile au escaladat la nivel mondial, China fiind urmată de Rusia.
Vietnam: Președintele Ho Chi Minh (1890-1969) așezat la biroul său sub o imagine a lui Lenin și Stalin în timpul luptei împotriva francezilor, undeva în Bac Viet, în nordul Tonkin, c. 1950. Foto: Pictures From History / Universal images group / Profimedia
Concomitent, SUA au recunoscut, la rândul lor regimul lui Bao Dai, începând să trimită sprijin logistic, consilieri militar, precum și fonduri financiare substanțiale.
Fideli „teoriei dominoului”, conform căreia, dacă o țară cade sub influența comunismului, cele din jur i se vor alătura, până la sfârșitul anului 1950, americanii împrumută Franței 150 de milioane de dolari, o suma imensă la acea perioada. Ajutorul nu se limita doar la împrumuturi bănești, francezi primind tancuri, avioane și combustibil.
În același timp, comandantul suprem al armatei vietnameze, generalul Vo Nguyen Giap, primind la rândul său, serioase intariri din partea Chinei, începe, o dată cu 1951, o schimbare de tactică. Astfel, vietnamezii vor renunta la lupta de gherilă, începând un război convențional.
Un razboi costisitor si nepopular pentru Franta
Pentru fortele comuniste era imperios necesar să stabilească rute de comunicații și căi de aprovizionare în nordul țării. Vor reuși acest lucru, provocând francezilor două înfrângeri serioase cu pierderi substanțiale.
Ca atare, guvernul de la Paris îl va trimite în Vietnam pe generalul Jean de Lattre de Tassigny, un erou al celui de-al doilea război mondial. Fiind un lider carismatic, acesta va întări moralul trupelor. El va crea o armata națională , formată din sud vietnamezi loiali lui Bao Dai.
Pentru a o echipa, Lattre de Tassigny va cere bani tot americanilor. Apar însă unele neconcordanțe între cele două țări. Americanii își doreau mai multă independență pentru Vietnamul de Sud, ceea ce era ne de acceptat pentru administrația de la Paris.
Moartea generalului Lattre de Tassigny, din cauze naturale va fi o mare lovitură pentru moralul francezilor de acasă, care oricum aveau o atitudine, mai degrabă indiferentă, sau chiar negativă legată de acest război atât de îndepărtat.
Spre sfârșitul anului 1954, SUA finantau peste 80% din efortul francez de război. Totuși, armata franceză nu reușea să se impună, trupele vietnameze dând dovadă de un spirit de sacrificiu vecin cu fanatismul.
De altfel, aveau avantajul terenului propriu și al faptului că erau obișnuiți cu clima tropicală. Practic se ajunsese la situația în care francezii controlau orașele, iar trupele vietnameze partea rurală.
Francezii încep să stea foarte slab și la capitolul moral, deși nu existau recruți, armata fiind formată din trupe coloniale și Legiunea Străina. Ofițerii erau uciși într-un ritm mai accelerat decât puteau fi pregătiți. În 5 ani, guvernul de la Paris a schimbat 5 comandanți în Indochina.
O noua strategie... / Efortul uriaș al vietnamezilor
Cel de-al cincilea comandant, generalul Henri de Navarre a venit cu o nouă strategie, aceea de a trimite trupe în zone extreme de isolate și a le aproviziona aerian. Misiunea lor era să caute și să distrugă gherilele vietnameze. Inițial, această tactică a dat roade, fiind obținute unele victorii.
Ocazia să testeze această nouă strategie s-a ivit la Dien Bien Phu, așezare aflată în aproperea graniței cu Laos, la 160 de km de Hanoi. Zona era cunoscută că fiind una folosită de vietnamezi pentru retragerea trupelor după lupte. Astfel, în luna noiembrie 1953, 12.000 de soldați francezi au fost parașutați în valea de la Dien Bien Phu, fiind comandanți de colonelul de Castries.
Fostul premierul francez Edouard Philippe vizitează un fost buncăr al comandamentului militar francez din Dien Bien Phu, la 3 noiembrie 2018 (foto:Jewel SAMAD / AFP / Profimedia)
Comandanții francezi de la Saigon erau convinși de faptul că Vo Nguien Giap nu va putea să aducă destule trupe în zonă, și, totodată, îi va fi imposibil să maseze artilerie grea pe dealurile din jur. Optimismul era la cote maxime. Toată lumea era de părere că Dien Bien Phu era o baza inexpugnabilă.
Totuși, făcând eforturi logistice supraomenești, trupele VietMinh au reușit să mute în zona 51.000 de soldați. Pentru a rămâne nedetectati, acestia s-au deplasat exclusiv noaptea, ocupând încetul cu încetul dealurile care înconjurau baza franceză.
Folosind poteci de munte ascunse, aceștia au cărat un mare număr de tunuri, dezasamblându-le. Au folosit camioane rusești și chinezești pentru a transporta provizii. Consilieri chinezi au fost, de asemenea, prezenți la această bătălie.
Aviația franceză nu reușește să taie liniile de aprovizionare
Pe 13 ianuarie 1954, generalul Giap va lansa primul atac asupra redutelor franceze. Acesta a fost dictat de consilierii chinezi, și a constat în atacuri la baionetă, în câmp deschis, lucru cu care Giap nu era de acord.
Artileria grea vietnameză era atât de bine camuflată pe dealurile care înconjurau baza fortificată, încât avioanele franceze își lansau napalmul și bombele în orb. Aviația franceză atacă liniile de aprovizionare cu circa o sută de avioane zilnic, dar totuși nu au reușit niciodată să le întrerupă.
Dacă inițial planul era ca trupele franceze să efectueze ieșiri care să taie liniile de comunicație inamice, acest lucru va deveni rapid imposibil, redutele franceze fiind constant bombardate de cele aproximativ 200 de piese de artilerie grea aduse de generalul Giap.
Aflată într-o vale plată, baza franceză avea în centru pista de aterizare pentru avioane și cartierul general, înconjurate de redute independente ce au primit nume de cod: Francoise, Huguette, Claudine, Dominique și Eliane. Folclorul spune că acestea erau numele amantelor colonelului de Castries.
La distanță mai mare, puncte întărite au fost create și ele primind nume feminine: Anne Marie, Gabrielle, Beatrice și, mult mai la sud, Isabelle. Francezii beneficiau de ajutorul câtorva tancuri, mortiere și avioane de vânătoare.
Bombardamentele vietnameze fac din ce în ce mai multe victime în baza franceză, fortificațiile nefiind proiectate să reziste obuzelor.
50 de zile de la începerea luptelor, Dien Bien Phu a căzut
Un atac de amploare are loc pe 13 martie 1954, fiind precedat de un baraj de artilerie formidabil. După trei zile de lupta, vietnamezii ocupă fortificațiile Beatrice, Anne Marie și Gabrielle. Francezii pierd 1.500 de oameni în aceste zile, iar oponenții lor peste 7.000.
Totodată, vietnamezii ocupă și pista de aterizare a bazei, de acum francezii depinzând doar de provizii parasutate.
După două săptămâni de relativă acalmie, atacurile se reiau, dar generalul Giap este nevoit să le oprească datorită pierderile imense suferite. În același timp, situația francezilor asediați devenea disperată, având peste 3.000 de răniți care nu puteau fi evacuați.
Guvernul francez solicită din nou ajutor american, cerând chiar folosirea a patru bombe atomice (Operațiunea Vulturul). Președintele american Eisenhower va refuza.
Atacul final va începe pe 1 mai, bătălia durand 6 zile. Suferind pierderi îngrozitoare, vietnamezii vor reuși, în cele din urmă să ocupe ultimele fortificații franceze. Exact după 50 de zile de la începerea luptelor, Dien Bien Phu a căzut.
Deși au suferit pierderi uriașe, pentru vietnamezi nu a fost o „victorie a la Pirrhus”. Practic, această înfrângere a tăiat elanul Franței de a mai lupta în Indochina. Cel mai probabil era, oricum, un război imposibil de câștigat pentru ei.
Trădați de chinezi la negocieri / Vietnamul va fi împărțit
Totuși, în ciuda tututror sacrificiilor făcute, vietnamezii au suferit o dezamăgire majoră la negocierile de pace. În spatele ușilor închise, premierul chinez, Zhou En Lai a încheiat o înțelegere cu reprezentanții francezi.
Teritoriul Vietnamului va fi împărțit în două, între sud și nord, în două state distincte, Vietnamul de Nord (comunist), și cel de Sud, sub dominație capitalistă.
Delimitarea urma să se facă de-a lungul paralelei de 17 grade. Deși au încercat, în continuare să se implice în politică zonei, rolul Franței fusese deja luat de SUA.
Înfrângerea de la Dien Bien Phu nu este cea mai mare înfrângere militară suferită vreodată de Franța, dar, simbolic, ea a reprezentat sfârșitul unei ere. Sfârșitul unei epoci de colonialism.
Din păcate, această zona a lumii nu va fi liniștită nici după plecarea francezilor, americanii dovedind, câțiva ani mai târziu cât de puțin au învățat din lecția franceză.
Referinte:
-Boylan, Kevin; Olivier, Luc, Valley of the Shadow: The Siege of Dien Bien Phu
- Phillip Davidson, Vietnam at War: The History, 1946–1975
-Ted Morgan, Valley of Death: The Tragedy at Dien Bien Phu That Led America Into the Vietnam War
-David Stone, Dien Bien Phu
-Martin Windrow, The French Indochina War 1946–54.
Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan:
- Istoria unui dezastru: Tancurile românești pe frontul de est / Mareșal – proiectul românesc furat de sovietici
- Bătălia de la Țiganca - una dintre cele mai răsunătoare victorii ale armatei române și lecția ignorată care ar fi evitat dezastrul de la cotul Donului
- Adevărata poveste din spatele serialului de succes ”Valea plângerii” / Războiul în care Israelul putea fi șters de pe hartă
- „Uranus”, operațiunea de mare succes a rușilor la Stalingrad / Încearcă Kremlinul aceeași strategie și asupra Kievului?
- Campania militară a rușilor care a avut un succes fulminant. Povestea contraofensivei care a stat la baza Blitzkriegului german
- Povestea lui Andrei Vlasov, generalul de succes al lui Stalin care a trecut de partea nemților: Trădător sau anticomunist?
- Cine a fost Stepan Bandera: erou pentru Ucraina, terorist pentru Rusia/ Pomenit de Putin în discursul de Ziua Victoriei
10
13
