Un politist din China a fost tarat aproape doi kilometri de o masina condusa de un sofer ce conducea sub influenta alcoolului, transmite LiveLeak. Ofiterul Yang Peizhi a supravietuit incidentului, insa a fost ranit la maini si picioare.

Incident dramaticFoto: Captura LiveLeak

Yang Peizhi a incercat sa opreasca o masina ce mergea haotic pe sosea, insa a fost lovit de sofer si prins sub autoturism.

Potrivit informatiilor, trei soferi de taxi au reusit sa blocheze masina dupa doi kilometri.

Politistii au descoperit ca soferul suspect conducea sub influenta alcoolului.

Yang Peizhi a fost spitalizat pentru rani la coate si la genunchi.

Identitatea celor trei salvatori ai politistului nu este cunoscuta, iar autoritatile incearca sa ii gaseasca.

Incidentul vine dupa doua cazuri socante care au relansat dezbaterile legate de criza morala prin care trece societatea chinezeasca. Zilele trecute, o femeie s-a aruncat de pe un pod care traversa o autostrada. Femeia era in viata, iar corpul acesteia zacea in mijlocul drumului. Timp de peste un minut, nicio masina nu s-a oprit pentru a o ajuta.

Cu trei saptamani in urma, o fetita de numai doi ani a fost calcata de o camioneta. Trecatorii au preferat insa sa treaca mai departe, lasand-o sa zaca in strada, unde a fost lovita din nou, cateva minute mai tarziu, de un al doilea autovehicul. Fetita a decedat ulterior la spital.