Nu era greu să-ți imaginezi că se va ajunge și aici. Doar politrucii de mâna a doua își imaginează ca banii și baronii locali pot rezolva orice. PDL plătește acum prețul moștenirii lăsate de guvernarea Tăriceanu și cumplita criză economică mondială. Și prețul curajului de a fi luat măsurile necesare pentru a nu urma calea Greciei. Se pare că la ultimele întâlniri ale staffului PDL s-a ajuns la concluzia că așa nu mai merge. Că PDL se scufundă pe zi ce trece.

Raspunsul la intrebarea pusa aici, acum cateva saptamani, de Alin Fumurescu, este probabil negativ. Nu doar Traian Basescu, dar banuiesc nici mereu “originalul” Ion Iliescu, nici “impecabilul” Victor Ponta, nici alti corifei ai vietii politice romanesti. Oricum, cartea marelui sociolog “Omul de stiiinta si omul politic” a aparut foarte recent, la Humanitas, in 2011. Ma intreb chiar cati dintre comentatorii adeseori irascibili, revoltati si febrili ai acestor zile mai gasesc ragazul sa mearga la textele clasice ale filosofiei politice pentru a-si verifica optiunile gratie acestor repere ale intelepciunii.

În decembrie 2004 aveam 1000 euro pe locuitor iar in 2008 aveam 2337 euro pe locuitor. Acum avem de 4,5 ori mai mult decat in 2004 si de 2 ori mai mult decat in 2008. Un plus de 48 miliarde euro imprumuturi din strainatate fata de 2008. Datoria externa a crescut de la 50 miliarde euro in decembrie 2008 la 97 miliarde euro in ianuarie 2012. (în 2004 aveam o datorie externa totala de 21,5 mld euro conform datelor BNR). Dinamica este îngrijorătoare. Scadenţa pe maturităţi este îngrijorătoare, presiunea datoriei pe termen scurt fiind destul de ridicată.

Ocupati cu viscolul, zapada si gerul, riscam sa nici nu mai simtim iarna demografica  pe care ne-o anunta, iata, primele rezultate ale recensamantului. Suntem 19 milioane, ca in 1966: e, de altfel, singurul punct de vedere din care putem spune ca am anulat efectele ceausismului. Dar impresia e inselatoare. Din 1966 incoace Romania a crescut si apoi a scazut cu 4 milioane de oameni si a avortat peste 20 de milioane de copii. Vina tragica  este impartita intre politica natalista scelerata  dusa de Ceausescu si relativismul moral care a insotit-o si i-a supravietuit.

Timp de vreo doua saptamani, pietele publice au fost cotropite de proteste. Sincere sau organizate, infiltrate sau nu, reprezentative statistic sau nu, cred ca protestele din Romania se apropie de final. Cel putin pentru aceasta faza. Ce va fi mai incolo vom vedea, dar, pentru moment, cred ca merita sa incercam analiza a ceea ce ramane dupa proteste. A fost o revolta infranta?

Problema cu dezbaterea curentă despre ”dictatură” nu este diferită de cea a altor dezbateri din spațiul nostru public: e săracă în fapte și în afirmații cu caracter obiectiv. Este, în schimb, o dezbatere de păreri, de opinii, de convingeri. Or, nu se poate contra-argumenta o convingere. Putem analiza consecvența și (implicit) sinceritatea celui care își exprimă o anumită opinie, dar aceasta în sine nu e falsificabilă, deci nu are valoare de adevăr. Prin urmare, dezbaterea se rezumă la a împărtăși sau nu convingerea respectivă, și atât.

Ministrul Daniel Funeriu a comis, pe tacute, unul dintre cele mai puternice gesturi reformiste dupa succesul organizarii Bacalaureatului si promovarea noii legi a educatiei. Ordinul prin care stopeaza retinerea automata a cotizatiilor din salariul profesorilor produce o mica revolutie de sistem: scoate sindicatele din minciuna si le obliga la schimbari radicale daca vor sa supravietuiasca. Regula veche era de o absurditate fara margini: adica tu, minister, strangi bani pentru sindicat, potentialul tau adversar. Distrugand-o, ministrul Funeriu si-a atras noi antipatii, inclusiv in propriul partid, dar castiga noi puncte, avand meritul de a aseza pe o baza sanatoasa relatia dintre stat-sindicate-angajator.

O sa intru direct in subiect. S-ar parea ca lumea inclina sa fie mai degraba sceptica privind Tratatul fiscal propus de Uniunea Europeana, decat sa-i vada avantajele. Iata in continuare cateva dintre falsele dezavantaje in opinia mea referitoare la Tratatul fiscal.

In ciuda gerului, ianuarie 2012 a fost cea mai incinsa luna din Romania ultimilor ani. De mult nu am mai auzit in metrou discutii despre guvern, USL sau Traian Basescu. Reforma sistemului medical si protestele din tara au readus politica in prim planul atentiei publice. Momentul forteaza debutul precoce al campaniei electorale si, tocmai de aceea, un prim bilant este important. Cine sunt victimele si cine sunt castigatorii primei reprize din acest meci? Caci putem avea de pe acum o certitudine: alegerile din 2012 vor fi un urias reality-show, vulgar adesea, palpitant pe alocuri, atent regizat din culise si avand drept spectator un popor intreg.

• Cine sunt castigatorii si victimele lui ianuarie 2012? In sectiunea comentarii asteptam propunerile cititorilor, cele argumentate urmand sa fie introduse in corpul acestui text pe care-l construim impreuna. 

L-am cunoscut pe primul ministru in 2009, la o dezbatere legata de masurile anticriza potrivite pentru Romania. Impresia mea a fost ca este o persoana care vrea sa inteleaga corelatii macroeconomice, desi pregatirea dansului era una juridica. Asculta cu atentie, nu accepta masurile de un populism desantat, avea incredere in capacitatea economiei de a iesi din criza. Parea oarecum scarbit de masurile anticriza cu dedicatie propuse de anumite persoane aflate la masa, masuri ce miroseau de la o posta ca fiind o exprimare a unor cautatori de rente. Pe atunci avea consilieri pregatiti.

Am 18 ani, este anul 1996 şi un coleg mai mare de facultate îmi argumentează democraţia parlamentară.  El e convins că pluripartidismul aduce o  valoare adăugată democrației şi calităţii guvernării: nu are cum ca din dezbaterile parlamentare să nu iasă ceva mai bun decât din creierul unei singure persoane sau din minţile unei oligarhii, cât ar fi ea de luminată, reformatore şi progresistă. Vorbește însufleţit, îmi palce să-l ascult.  Îi dau dreptate. Nu are cum, este un lucru evident prin sine însuşi! Parlamentarismul este pentru oameni serioşi, are reguli de dezbatere clare, presupune responsabilitatea colectiva a elitelor noastre, a celor mai buni dintre noi.

Sunt cel mai mare fan din Europa al serialului "Seinfeld". OK, poate ca la faza aceasta ma cam laud, dar neurologul nu exagera deloc cand mi-a trantit verdictul: Ai o tumoare pe creier, de marimea unei monede de 5 bani... Ma uitam la el si la radiografii, tamp si uluit, iar prin cap nu-mi trecea decat un singur lucru, parafraza la autocaracterizarea lui George in "The Opposite" : "Buna. Sunt Andrei, am 37 de ani, doi copii minunati, o nevasta superba si o tumoare de toata frumusetea!"

Este intotdeauna interesant sa compari un eveniment la care ai fost prezent, cu descrierea lui de a doua zi. Asta mi s-a intamplat si cu audierea publica de ieri din Parlamentul European, referitoare la situatia din Romania. Daca las la o parte acele descrieri care s-au mentinut in limita faptelor, am constatat un adevarat “baraj mediatic”, care are drept unic scop sa diminueze la maximum evenimentul.

După întâlniri peste întâlniri la nivel înalt, politicienii de la Bruxelles au decis într-un final să treacă la “acţiune”. Să întreacă în zel şi în determinare viteza de reacţie a pieţelor care, în opinia multora, au ajuns “să domine” supărător decizia politică. Soluţia la criza datoriilor din Uniunea Economică şi Monetară este un Tratat privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în UEM. Interesant este că la nivelul anului 2011 doar Estonia, Luxemburg şi Finlanda sunt singurele ţări care îndeplinesc cele menţionate în Tratat.

Intentia acestui tratat este de a disciplina autoritatile fiscale din statele membre cu obiectivul de a genera, in timp, stabilitatea fiscala pe termen lung a intregii zone euro. Pe langa conditiile impuse, care vor limita deficitul bugetar si datoria publica, va exista un mecanism de verificare/validare a acestora la nivelul Uniunii. Daca in teorie acest tratat este o solutie buna, in practica aspectele sunt mult mai nuantate datorita diferentelor marcante existente intre economiile statelor membre. Efortul fiscal pe care unele tari membre vor trebui sa-l faca pentru a atinge acesti parametri va fi major si va ramane de vazut in ce masura vor reusi acest lucru.

Clasa politică românească se află, în an electoral, într-un impas profund. Încrederea populației în partide tinde vertiginos spre zero, în piața Universității se strigă USL=PDL=mizerie, procentul neprezentării la urne apare în sondaje imens. În cazul prezentării la urne a unui segment de circa 20-25% din electorat, ne vom întreba cine mai reprezintă pe cine?

Prin noiembrie anul trecut se judeca la Curtea de Apel recursul lui Sorin Ovidiu Vantu la decizia de arestare in dosarul Petrom Service. Sedinta de judecata a fost remarcabila prin pledoaria finala a acuzatului: dl Vantu i-a acuzat pe procurori ca sunt "rau-intentionati sau idioti", pe judecatorii primei instante ca sunt ofiteri SRI acoperiti care dau sentinte la comanda, la fel fiind si cei ai Curtii de Apel, dar doar "din doi in doi". In fine, a incheiat amenintand ca, daca nu va fi eliberat, va lua justitia in propriile maini. Chiar asa.

Sunt cateva probleme care trebuiesc analizate separat, insa cand analizam nu trebuie sa ne pierdem perspectiva si anume ca pe de o parte Uniunea Europeana este un proiect vechi de 60 de ani si care nu a ajuns decat la jumatatea drumului, iar pe de alta parte ca avem opiniile presei si a pietelor financiare care au un orizont de timp extrem de limitat. Sa nu uitam ca doar cu 2 ani in urma irlandezii se felicitau ca sunt in zona euro in timp ce islandeziii se grabeau sa scrie cererea de aderare la UE. Acum, la doar doi ani distanta, opiniile sunt fix pe dos. Noul tratat european nu va fi ultimul, chiar daca scriem in constitutie una sau alta. Constitutiile se pot modifica peste 10 ani daca realitatile de atunci o vor cere.

Am vazut cu intarziere cum guvernul Romaniei si-a asumat semnarea ACTA. E o nemernicie facuta cu buna stiinta de oficialii romani. Spun aceasta pentru ca sunt numeroase voci care sustin ca respectivul act s-a semnat in necunostinta de cauza. Asa sa fie? Pai daca purtatorul de cuvant al guvernului sustine ca nu e nicio problema cu ACTA, ca nu trebuie sa se teama decat de cei care fac piraterie pe net si ca, pana la urma, daca esti cinstit n-ai de ce sa te temi nu inseamna ca ai facut-o constient? Daca parlamentarii europeni ai PDL au votat toti impotriva rezolutiei care condamna ACTA nu inseamna ca e o actiune politica asumata? E o nebunie, crede Dan Diaconu pe Trenduri economice.

Muzeul Doftana a simbolizat unul dintre principalele lieux de memoire ale comunismului romanesc. L-am vizitat, ca atatia alti pionieri din RPR/RSR, ni s-a vorbit despre “Sectia H”, despre eroismul celor care au suferit pentru ideile lor. A merge in pelerinaj la Doftana era un rite de passage al mecanismului propagandistic comunist. La Doftana s-a acumulat resentiment zi de zi, ceas de ceas si cu intensitate de secta. Ura stransa in suflet la Doftana s-a revarsat asupra Romaniei dupa 1945 cu o patima patologica.