Destabilizarea Europei de Est, sub presiunea războiului rusesc contra Ucrainei, a determinat schimbarea paradigmei de extindere și de securitate în cadrul Uniunii Europene (UE). După ce manifestările revizioniste ale Rusiei au produs ramificații grave pentru securitatea regională, dincolo de frontierele ucrainene, procesul de lărgire europeană spre Est a devenit o strategie geopolitică acceptabilă la nivel european. Pe lângă percepțiile potrivit căror geografia de extindere cuprinde teritoriile non-balcanice, UE a mai dat de înțeles că prin intermediul includerii țărilor est-europene în pachetul de lărgire se urmărește securitizarea vecinătății. Cu alte cuvinte, imposibilitatea de a lărgi raza de acoperire a umbrelei NATO, determină utilizarea proiectului european pentru a scoate Europa de Est din „zona gris” a influenței rusești.
Accentul UE în relațiile bilaterale cu Ucraina, Moldova și Georgia a fost plasat pe necesitățile de război, gestionarea crizelor de tip umanitar, energetic și economic (comercial), precum și pe coalizarea în jurul Ucrainei, care ar presupune preluarea sancțiunilor împotriva Rusiei. Deși agenda reformelor nu a dispărut din vizor, UE a adoptat o abordare diferențiată (și neuniformă) la evaluarea progresului atins de către guvernele de la Kiev, Chișinău și Tbilisi. Sub presiunea capitalelor naționale eurosceptice din interiorul UE (Ungaria, Slovacia etc.), instituțiile europene au cerut Ucrainei să livreze reforme pe diverse domenii sensibile, precum legislația cu privire la minoritățile naționale. Ca și în cazul Ucrainei, dar din raționamente distincte, UE a fost exigentă vizavi de reformele din Georgia. Implicarea factorului oligarhic (Bidzina Ivanishvili) și opoziția politică a guvernării georgiene față de presiunile pro-reformă din partea UE au creat amânări în calendarul de pre-aderare al Georgiei. Cel mai facil parcurs de până acum l-a avut Moldova, față de care Bruxelles-ul nu a aplicat același nivel de exigență ca în cazul Ucrainei sau Georgiei. Ingerința actorilor politici criminali (Ilan Șor) și alinierea acestora la interesele rusești a generat o abordare părtinitoare din partea UE față de guvernarea moldoveană. În consecință, UE se confruntă cu o sarcină dificilă de a asigura echilibrul între solicitarea de reforme integre și sprijinirea necondiționată a guvernului de la Chișinău, pe motiv că cel din urmă are o poziționare geopolitică favorabilă vectorului european.
Caracteristicile politicii de extindere a UE vizavi de Ucraina, Moldova și Georgia
Atât decizia de a permite negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova, cât și oferirea statutului de țară candidat Georgiei, a scos în evidență o revizuire drastică a politicii de lărgire a UE cu privire la (1) viteza deciziilor politico-birocratice; (2) prevalarea calculelor geopolitice și (3) favorizarea politică a regimurilor pro-europene din țările candidate din vecinătate.
În primul rând, Bruxelles-ul recurge la o „grabă utilă” la setarea vitezei cu care birocrația europeană abordează politica de extindere spre Est (EESC, Octombrie 2022). Tocmai în acest context, instituțiile UE au acordat Ucrainei și Moldovei statutul de țară candidat în mai puțin de 6 luni de la depunerea cererii de aderare (în februarie-iunie 2022). Prin urmare, viteza cu care UE a integrat vecinii săi est-europeni în „pachetul de lărgire” a fost de două ori mai accelerată decât în raport cu Macedonia de Nord, unde durata deciziei a fost de aproape un an (între 2004 și 2005). Discrepanța este și mai semnificativă dacă se face comparația cu Bosnia și Herțegovina, unde UE a avut nevoie de 6 ani pentru a acorda statutul de țară candidată (între 2016 și 2022), ceea ce este de 12 ori mai lent decât a fost pentru Ucraina și Moldova. UE a favorizat Ucraina și Moldova chiar și în raport cu alte țări din regiune, precum Georgia, care a obținut candidatura în aproximativ 18 luni sau de peste 3 ori mai încet.
A doua trăsătură a politicii de extindere a UE, aflată în proces de metamorfoză profundă, constă în dominarea raționamentelor geopolitice asupra obiectivului transformator și de europenizare graduală a statelor candidate. Apropierea rapidă a Ucrainei de perspectiva de aderare denotă o inspirație puternică a UE din abordările de gestionare a crizelor, în care prevalează izolarea și minimizarea riscurilor de contagiere. Politica „ușilor deschise” aplicată de către UE față de Ucraina a urmărit înainte de toate țintirea amenințărilor de securitate generate de agresiunea militară rusească. Ca urmare a ajustării vechii funcții a politicii de lărgire, aceea de transformare, UE încarcă conotația viitorului val de extindere cu raționament geopolitic bazat pe securitizare. Aceste schimbări deja impun revizuirea metodologiei de extindere, care va facilita o integrare instituțional-sectorială graduală în UE, chiar dacă aderarea efectivă la UE poate deveni mai complicată (EESC, Noiembrie 2023). Concomitent, pe durata acestui proces, UE se arată dispusă să conteste în mod pro-activ sfera de influență rusească asupra statelor din Parteneriatul Estic. Ucraina, Moldova și Georgia sunt țările de pe prima linie de contestare geopolitică, la care poate s-ar putea alătura Armenia, al cărei dialog cu Moscova este în declin continuu.
Cel de-al treilea aspect care caracterizează politica de lărgire a UE ține de favoritism pe criteriu geopolitic față de guvernele naționale din țările candidate. Retorica pro-europeană trebuie să fie combinată cu o respingere a relațiilor strategice cu Rusia, cel puțin pe durata agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei. Din acest considerent, UE tratează cu mai multă rigurozitate reformele din domeniul statului de drept (justiție etc.), dacă guvernele din țările candidate manifestă euroscepticism. Aceste manifestări pot cuprinde inițiative ce subminează valorile europene (societatea civilă, mass-media, drepturile LGBT, etc.) sau vizează îmbunătățirea relațiilor sectoriale cu Rusia (comerțul, transportul etc.). În acest sens, Georgia reprezintă un exemplu complet opus celui al Ucrainei și Moldovei În prezent, guvernul georgian discută adoptarea unei legislații restrictive legate de drepturile LGBT (așa-numita luptă împotriva propagandei LGBT) și, în același timp, intensificarea legăturilor comerciale cu Rusia pe fundalul influxului de cetățeni ruși și creșterii exporturilor de vinuri georgiene (Transparency Int., Februarie 2024). Prin urmare, dorința UE de a atrage mai multă atenție asupra calității reformelor din Georgia este clar mai mare decât în cazul Ucrainei și Moldovei. În cazul Ucrainei, UE admite existența unor limitări datorate situației de război (Comisia Europeană, Martie 2024). Cu toate acestea, partea ucraineană implementează reforme în domeniul statului de drept, deoarece de acestea depinde accesul la finanțare externă, nu doar dinamica aderării. Cea mai complexă situație este în Moldova, unde reformele legate de sectorul justiției trenează, iar UE se abține de la orice critică deschisă a deficiențelor. Această inhibiție poate fi explicată printr-o teamă exagerată a UE de a contribui la erodarea legitimității guvernului moldovean înaintea alegerilor prezidențiale din toamna lui 2024 și a celor parlamentare din 2025. În toate cele trei cazuri, abordarea critică a UE cu privire la calitatea reformelor depinde de comportamentul societății civile autohtone, care arată cel mai înalt grad de imparțialitate față de actorii guvernamentali din Georgia, urmată de Ucraina. Cel mai modest nivel de imparțialitate se înregistrează în Moldova, ONG-urile cu impact major asupra agendei publice recurg rareori la condamnarea guvernului pentru reformele eșuate, fiind invocat același argument ca și cel al UE - prezența riscurilor hibride rusești.
Condiționalitatea UE vizavi de Ucraina, Moldova și Georgia
Circumstanțele politice din țările candidate est-europene sunt într-o situație incertă și nicidecum nu au atins un punct de ireversibilitate pe dimensiunea integrării europene. Cu toate acestea, UE transmite mesaje extrem de pozitive, care aprobă performanța guvernelor din Ucraina și Moldova fără a se insista pe remedierea zonelor problematice. Raportul UE privind „pachetul de extindere” din luna noiembrie 2023 a stabilit în mod explicit că negocierile de aderare cu aceste țări poate avea loc doar după ce condițiile indicate sunt implementate. Totuși, deja peste trei luni, în martie 2024, Comisia Europeană a accentuat că a fost înregistrat un progres, evitând să specifice gradul de îndeplinire a cerințelor impuse Ucrainei (4 condiții) și Moldovei (3 condiții). Deși rezultatele implementării condițiilor de către cele două țări încă nu a fost prezentat publicului, Comisia Europeană deja a elaborat cadrul de negocieri pentru Ucraina și Moldova. Acesta include trei componente: (1) principiile negocierilor; (2) conținutul negocierilor, precum și (3) procedurile de negociere. În paralel, ambele țări est-europene trebuie să continue transpunerea acquis-ului european. Totodată, poziția UE față de Georgia este deocamdată mai rezervată. Chiar dacă i-a recunoscut calitatea de țară candidat, Bruxelles-ul continuă să condiționeze acest statut cu implementarea a 9 condiții de către partea georgiană, ceea ce reprezintă un dublu efort în comparație cu demersurile UE față de Ucraina și Moldova. _Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
