În România există încă provocări în ceea ce privește administrarea fiscală și predictibilitatea legislației fiscale. Un exemplu în acest sens îl reprezintă modificările semnificative în fiscalitate, care se aplică începând cu 1 ianuarie 2024, în baza Legii nr. 296/2023. Aceste modificări au generat un val de reacții în mediul de afaceri și au determinat managerii și antreprenorii să analizeze diverse scenarii, din care nu au lipsit eliminarea unor beneficii pentru angajați, creșterea prețurilor pentru a acoperi majorările de taxe sau găsirea soluțiilor pentru noile investiții necesare pentru digitalizarea relațiilor cu autoritățile.
Desigur, statul are dreptul, dar și obligația de a furniza o gamă variată de servicii cetățenilor săi, cum ar fi ordinea publică, apărarea națională, sănătatea, educația, infrastructura etc. Deși multe dintre aceste servicii sunt percepute de cetățeni ca fiind "gratuite", ele sunt de fapt finanțate de la bugetul statului. În consecință, pentru a putea asigura aceste servicii publice, statul va colecta impozite și taxe, iar cetățenii și companiile vor fi indreptățiți să primească serviciile menționate. În mod ideal, pentru ca acest sistem să fie unul eficient, atât statul, cât și contribuabilii trebuie să își îndeplinească obligațiile. În realitate însă, lucrurile stau diferit, fiecare dintre cei doi actori acționând mai mult sau mai puțin eficient, după caz.
Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) introdus prin Legea 296/2023, se aplică contribuabililor cu cifra de afaceri mai mare de 50.000.000 euro/an și este în fapt un impozit pe venit, dacă se ia în considerare formula de calcul. Astfel, companiile care au afaceri de peste 50 de milioane de euro sunt obligate la plata unui impozit de 1% pe cifra de afaceri, atunci când suma rezultată din aplicarea cotei de impozit pe profit de 16% este mai mică decât cea rezultată din impozitarea cifrei de afaceri.
În primul rând se ridică problema inechității fiscale. Este neclar cum a fost stabilit pragul de 50.000.000 de euro și de ce o companie care înregistrează o cifră de afaceri de 50.000.001 euro este supusă unui regim fiscal mult mai strict. Practic, prin această măsură se încurajează fragmentarea afacerilor, pentru că o firmă care depășește pragul este stimulată să creeze alte firme pentru a evita impozitul minim.
În al doilea rând, impozitul pe cifra de afaceri nu ține cont de profitabilitatea unei întreprinderi, acesta fiind datorat indiferent dacă la finalul anului agentul economic a înregistrat pierdere. Acest lucru poate afecta în mod disproporționat afacerile și poate crea o povară fiscală mai mare pentru anumite sectoare sau regiuni. Din punct de vedere investițional, orice investiție presupune costuri inițiale semnificative, ce pot fi recuperate sau nu odată ce investiția începe să producă bunuri sau servicii. Sunt situații în care pierderile pot continua să se acumuleze mai mulți ani la rând. Noul cadru legislativ descurajează investitorii, care trebuie să plătească impozitul pe cifra de afaceri înainte de a își recupera pierderile din perioada de investiție. De asemenea, vor fi afectate de noile reglementări companiile de stat, a căror supraviețuire este incertă, în special cele din industria de apărare, din sectorul feroviar și cel aeronautic.
În al treilea rând, pentru unele firme este mai avantajos să plătească impozitul de 1% pe cifra de afaceri decât cel de 16% pe profit. Acest lucru poate afecta în mod disproporționat afacerile și poate crea o povară fiscală mai mare pentru anumite sectoare. Spre exemplu, companiile profitabile cu o pondere mai mare de 6,25% a profitului în cifra de afaceri vor plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri, mai mic decât impozitul de 16% pe profit. În schimb, dacă ponderea scade sub pragul de 6,25%, impozitul pe cifra de afaceri crește. În esență, companiile cu cheltuieli mai mici raportate la cifra de afaceri totală, și implicit cu un profit mai mare, beneficiază în urma acestei schimbări în sistemul de impozitare.
Există însă, industrii în care marjele de profit sunt semnificativ mai mici decât 6,25% din cifra de afaceri. În industria auto, companii precum Dacia sau Ford au marje de profit reduse sau chiar înregistrează pierderi. În plus, multe fabrici din această industrie sunt entități captive, care operează sub controlul unui grup și sunt supuse regulilor stricte privind prețurile de transfer. Există riscul ca acești producători să își mute producția în alte state, iar odată ce au fost relocate să și rămână acolo. O situație similară întâmpină de asemenea, importatorii și comercianții en-gros din sectorul farmaceutic, combustibili sau produse alimentare, precum și majoritatea retailerilor mari. În aceste industrii, marjele de profit nu se apropie de 6,25% din diverse motive legate de piață și de realitatea economică.
În al patrulea rând, legea pleacă de la premisa că firmele mari își exporta profitul și de aceea înregistrează în Romania profit impozabil mai mic de 6,25% din cifra de afaceri. Chiar dacă există anumite cazuri de transfer de profit prin manipularea prețurilor, este ineficient să se presupună că toți actorii economici sunt de rea-credință. În plus, transferul de profit către afiliați prin intermediul prețurilor (fie prin cumpărarea de la aceștia la prețuri mai mari decât cele de pe piață, fie prin vânzarea produselor/serviciilor către aceștia la prețuri sub nivelul pieței) poate fi justificat atunci când compania-mamă operează în state cu impozitare redusă sau mai mică decât 16%, cât este cota de impozitare în România. Însă în Uniunea Europeană, de unde provin cele mai multe investiții directe și cu care se realizează majoritatea schimburilor comerciale ale României, statele aplică în general impozite pe profit mai mari decât cele din țara noastră. Drept urmare, este puțin probabil să existe o tentație de a transfera profitul din România către compania-mamă, unde impozitul pe profit este mai mare.
Nu în ultimul rând, se ridică întrebarea: Cine suportă povara economică a majorării impozitelor asupra afacerilor? Pentru că în mod evident apare tentația ca acest impozit să fie transferat prin preț, către cumpărător prin scumpirea produselor și serviciilor. Dar nu doar consumatorii vor fi afectați, ci și acționarii, prin scăderea randamentelor sau angajații, prin înghețarea salariilor și concedieri. Toți acești actori ai economiei vor suporta un adevărat prejudiciu fiscal, rezultat al impozitării excesive, însă cei mai vulnerabili sub povara oricărei taxe rămân angajații și consumatorii.
N.Red: Tănase Stamule este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Administrarea Afacerilor (cu predare în limbi străine) din cadrul Academiei de Studii Economice. Predă cursurile de Managementul Afacerilor și Management Intercultural, în limba germană. Decan al Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul ASE.
0
3
