Forțele rusești presează în mai multe puncte ale liniei frontului pentru a profita de fereastra de oportunitate pe care o au înainte ca ajutoarele militare americane să curgă în flux mare spre Ucraina. „Întârzierile serioase în ceea ce privește sprijinul au însemnat consecințe grave pe câmpul de luptă”, a spus luni liderul NATO, Jens Stoltenberg, în timpul unei vizite la Kiev. Oficialii ucraineni spun că Rusia își adună forțele pentru o ofensivă majoră de vară, chiar dacă trupele sale obțin doar progrese minore în acest moment.

Soldați ucraineni din OdesaFoto: Lyashonok Nina/Ukrinform/ABACA / Abaca Press / Profimedia

SINTEZA ZILEI

Toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 797 - LIVE pe HotNews.ro:

01:30Trump spune că va menține ajutorul SUA pentru Ucraina numai dacă și Europa îl aduce la acelaşi nivel

Statele Unite ar trebui să nu mai furnizeze ajutor Ucrainei decât dacă și „Europa începe să egalizeze” situația, a declarat candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, într-un interviu pentru revista Time publicat marți.

23:53Jens Stoltenberg, după vizita la Kiev: „Încrederea Ucrainei a fost afectată”. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO „a suferit o lovitură” din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu agenția Reuters avută în timp ce părăsea Ucraina, luni seară, după o vizită de o zi.

23:05 Evoluțiile pe front: Trupele ruse avansează la nord-vest de Avdiivka, civilii ucraineni fug / Bătrâna de 98 de ani care a parcurs 10 km pe jos pentru a scăpa din satul atacat de ruşi - VIDEO

Armata ucraineană, confruntată cu superioritatea trupelor ruse în materie de trupe şi armament, încearcă să oprească înaintarea rapidă a acestora din urmă la nord-vest de oraşul Avdiivka, în regiunea Doneţk, de unde localnicii fug pentru a scăpa de ocupaţia rusă.

22:18Zelenski: Trebuie să accelerăm livrările de armament pentru soldații de pe linia frontului

Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina are nevoie de „o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament din partea partenerilor săi pentru a permite trupelor sale să facă față avansului trupelor rusești în mai multe sectoare ale liniei de front, potrivit AFP.

Zelenski, cu o privire severă, a făcut aceste comentarii în discursul său video de seară, în contextul în care comandantul său suprem a recunoscut că forțele ucrainene s-au retras din satele din unele dintre cele mai disputate sectoare ale războiului de doi ani.

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

20:45 Statele Unite fac apel la aliați să doneze sisteme de rachete Patriot Ucrainei

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a încurajat marți țările care dețin sisteme de rachete Patriot să le doneze Ucrainei, care așteaptă mai multe arme de apărare antiaeriană împotriva Rusiei, potrivit AFP.

Apelul lui Lloyd Austin vine la o săptămână după ce președintele american Joe Biden a promulgat un proiect de lege care prevede un ajutor militar și economic de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev, ceea ce a provocat o ușoară renaștere a speranței în rândul ucrainenilor.

19:50Alexandr Lukașenko le cere sportivilor belaruși să își bată măr adversarii la Jocurile Olimpice de la Paris / „Va fi o victorie politică” - a spus Lukașenko

19:19Ucraina spune că nu vrea să-i repatrieze cu forța pe bărbații care au fugit de mobilizare

Autoritățile de la Kiev nu intenționează să forţeze bărbaţii cu vârstă de recrutare să se întoarcă din străinătate, a declarat marţi un oficial guvernamental de rang înalt, în pofida lipsei de soldaţi necesari pe front pentru a respinge invazia Rusiei, care durează de 26 de luni. Anterior, Polonia și Lituania își arătaseră disponibilitatea de a susține o asemenea inițiativă.

18:46Exercițiu NATO în România. Operațiune de desant aerian cu peste 2.000 de parașutiști

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, în luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE 24 presupune recuperarea unei baze militare ocupate, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de desant aerian din Europa de după Al Doilea Război Mondial.

Câți ucraineni au murit încercând să treacă graniţa ca să evite înrolarea

18:21Norvegia își va majora ajutorul pentru Ucraina în acest an cu 7 miliarde de coroane norvegiene (peste 592 de milioane de euro), până la un total de 22 de miliarde de coroane (1,85 miliarde euro), la rectificarea bugetară prevăzută luna viitoare, a anunțat marți premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, după o întâlnire cu liderii opoziției. (Reuters)

17:57Guvernul român a aprobat construirea unui pod rutier peste râul Tisa la frontiera cu Ucraina

17:30Câți ucraineni au murit încercând să treacă graniţa spre România pe râul Tisa / Cei mai mulţi bărbați care vor să fugă de război traversând frontiera ilegal aleg România şi R. Moldova

16:56 Președintele francez Emmanuel Macron intenționează să se folosească de relația personală cu omologul său chinez Xi Jinping pentru a-l convinge în timpul vizitei ce urmează să o efectueze în Franța să preseze Moscova să pună capăt războiului din Ucraina.

16:19 Președintele ceh Petr Pavel, un fost comandant al NATO, a anunțat sprijinul țării sale pentru o nouă rundă de extindere a Uniunii Europene, în contextul în care Cehia pregăteşte să marcheze 20 de ani de la propria sa aderare la blocul comunitar.

„Interferențele GPS au afectat aviația civilă”. Estonia acuză Rusia

16:04 „Aveți dreptul la rezistența armată”. Letonii sunt învățați de guvern ce să facă în cazul unei invazii militare ruse. Ce spune ghidul oficial

O broșură oficială care le explică oamenilor ce trebuie să facă în cazul unei invazii militare sau a unui dezastru natural major a fost retipărită în Letonia, cu informații actualizate, a anunțat Ministerul Apărării, citat de site-ul radioului public leton, Lsm.lv.

15:53 Estonia a acuzat Rusia că a încălcat reglementările internaționale privind spațiul aerian prin interferențele cu semnalele GPS, iar ministrul de externe al națiunii baltice a declarat că va aborda această problemă cu partenerii săi din NATO și Uniunea Europeană.

„Interferențele cu semnalele GPS din spațiul aerian estonian făcute de către RF (Federația Rusă) au afectat aviația civilă din regiunea noastră. Procedând astfel, Rusia încalcă reglementările internaționale”, a spus ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, pe rețeaua X.

Compania aeriană finlandeză Finnair a anunțat luni că își întrerupe timp de o lună zborurile către Tartu, oraș din estul Estoniei, din cauza interferenţelor asupra semnalului GPS în zonă.

Interferențele GPS au loc acum la altitudini mai mici și într-o zonă mai largă decât în urmă cu șase luni, a declarat pentru Reuters șeful comitetului de siguranță și securitate al Asociației piloților finlandezi.

„Au început să ajungă și în partea de nord a Golfului Finlandei. Și același lucru s-a întâmplat și în Suedia, unde a ajuns în spațiul aerian suedez”, a declarat Lauri Soini, el însuși pilot Finnair.

15:36 Republica Moldova: A început procesul bașcanei din Găgăuzia, Evghenia Guțul

Un tribunal moldovean a demarat marți procesul șefei regiunii Găgăuzia, o aliată a Kremlinului, care este acuzată că a direcționat fonduri din Rusia către un partid pro-Moscova.

Rușii susțin că au doborât șase rachete ATACMS

14:49 Rusia a susținut marți că sistemele sale de apărare aeriană au doborât șase rachete ATACMS de fabricație americană lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore.

„Zece drone ucrainene, șase rachete tactice ATACMS fabricate de Statele Unite și două bombe de aviație ghidate «Hammer» fabricate de Franța au fost doborâte de apărarea aeriană”, a afirmat ministerul rus al Apărării, fără a preciza unde au fost doborâte rachetele.

Serghei Aksyonov, pus de Moscova șef în Crimeea „anexată”, a declarat că rachete ATACMS au fost doborâte deasupra Peninsulei. (Reuters)

14:04 Poliția rusă a lansat o procedură împotriva unui moscovit acuzat că a discreditat armata rusă pentru că are părul vopsit în albastru și galben, culorile Ucrainei, a anunțat un ONG rus, citat de AFP.

Stanislav Netessov se prezentase la 28 aprilie la un post de poliție din centrul Moscovei, după ce fusese bătut și deposedat de telefon de telefon, a explicat organizația OVD-info, specializată în monitorizarea represiunii vocilor critice la adresa Kremlinului, care a fost contactată de persoana în cauză.

„Considerând că frizura lui Netessov simbolizează Ucraina și discreditează armata rusă, poliția a întocmit un dosar împotriva lui”, explică OVD-info, care subliniază că acuzatul riscă acum o amendă din cauza părului său galben, albastru și verde.

„Poliția i-a luat și amprentele. De asemenea, i-au spus lui Netessov că îl vor face să-și 'sărute pământul natal în tranșee' și i-au înmânat o citație la centrul de înrolare militară", a mai spus organizația.

Elon Musk speculează pe tema cuceririi Odesei

13:55 Banca Naţională a Ucrainei (NBU) este aproape de a finaliza un amplu pachet de măsuri destinat relaxării restricţiilor ce vizează mişcările de capital, impuse în contextul războiului, în ideea de a sprijini companiile locale şi a atrage noi investiţii, au declarat pentru Reuters mai mulţi oficiali ai băncii.

După ce Rusia a invadat Ucraina, în luna februarie 2022, Banca Naţională a Ucrainei a impus restricţii dure asupra ieşirilor de capital şi a înăsprit controlul asupra schimburilor de valută, în ideea de a menţine stabilitatea financiară.

Pe măsură ce companiile ucrainene s-au adaptat la război au existat solicitări pentru relaxarea restricţiilor vizând mişcările de capital. Graţie ajutoarelor financiare, în valoare de mai multe miliarde de dolari, venite de la partenerii occidentali, economia ucraineană a înregistrat un avans de 5,3%, anul trecut, în timp ce prognozele pentru acest an arată un avans de 3%.

„Va fi cel mai mare pachet de liberalizare a mişcărilor de capital de la debutul invaziei", a precizat departamentul de comunicare al Băncii Naţionale a Ucrainei. Printre măsuri ar urma să se afle: acordarea permisiunii de a plăti, parţial, noi dividende non-rezidenţilor, autorizarea plăţilor pentru importurile de servicii şi plata dobânzilor pentru vechile datorii. (Agerpres)

12:53Miliardarul sud-african Elon Musk, cunoscut pentru comentariile sale controversate despre războiul din Ucraina, a speculat acum pe tema cuceririi orașului Odesa de către ruși, afirmând că aceasta este „singura întrebare” care rămâne de lămurit în privința încheierii conflictului.

Sute de petroliere s-au mutat în „flota-fantomă” a Moscovei

12:38 Rusia a afirmat marți că Statele Unite dau dovadă de ipocrizie prin faptul că se opun investigației Curții Penale Internaționale (CPI) privind Israelul, dar susțin mandatul de arestare CPI pentru președintele Vladimir Putin.

CPI - care poate acuza persoane fizice de crime de război, crime împotriva umanității și genocid - investighează atacul transfrontalier al Hamas din 7 octombrie și agresiunea militară devastatoare a Israelului asupra Gazei guvernate de Hamas, aflată acum în a șaptea lună.

„Washingtonul a sprijinit pe deplin, dacă nu chiar a stimulat, emiterea de mandate CPI împotriva liderilor ruși”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-o postare pe Telegram.

Dar „sistemul politic american nu recunoaște legitimitatea acestei structuri în raport cu el însuși și cu sateliții săi”, a afirmat Zaharova, adăugând că o astfel de poziție este „absurdă” din punct de vedere intelectual. (Reuters)

12:06 Plafonul de preț pentru petrolul rusesc, criticat dur de marii asiguratori maritimi: 800 de petroliere s-au mutat în „flota-fantomă”.

Un grup de asigurători occidentali a spus că plafonarea prețului la petrolul rusesc a devenit inaplicabilă și nu a făcut decât să împingă tot mai multe nave să se alăture așa-numitei „flotei fantomă”, transmite Reuters, notând că aceasta este una dintre cele mai dure critici la adresa măsurii menite să reducă veniturile Kremlinului.

Avertisment: Europa devine dependentă de îngrășămintele rusești

11:47 O lovitură rusească a ucis cel puțin două persoane și a rănit alte șase marți în orașul Harkov, în nord-estul Ucrainei, potrivit oficialilor locali.

Forțele ruse au folosit bombe ghidate pentru a efectua atacul asupra orașului, potrivit informațiilor preliminare, a scris guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Synehubov, pe Telegram.

Atacul a avariat o clădire rezidențială într-unul dintre cartierele orașului, a precizat și primarul orașului Harkov, Ihor Terekhov, pe Telegram. Serviciile de urgență acționează la fața locului. (Reuters)

10:41Europa devine pe nesimțite dependentă de un important produs rusesc: „Este esențial pentru producția alimentară”.

Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole

10:24 În acest moment, Harkov se află sub bombardamente rusești intense, scrie Kyiv Post. Există o coloană mare de fum deasupra orașului, potrivit locuitorilor din zonă.

Bilanțul atacului din Odesa: 5 morți și 32 de răniți

09:33 Atacul rusesc cu rachete de luni asupra unei instituții de învățământ dintr-un parc popular de pe malul mării din portul ucrainean Odesa a ucis cel puțin cinci persoane și a rănit 32, au declarat oficiali locali citați de Reuters.

Guvernatorul regional Oleh Kiper a precizat că opt dintre răniți se află în stare gravă, inclusiv un copil de 4 ani. Printre răniți se numără un alt copil și o femeie însărcinată.

Imagini apărute online arată că acoperișul superbei clădiri, poreclite „Castelul Harry Potter”, o academie privată de drept, a fost aproape distrus în urma loviturii.

„Monștri. Bestii. Sălbatici. Scursuri. Nu știu ce altceva să spun. Oamenii se plimbau pe malul mării și ei au tras și au ucis", a declarat primarul din Odesa, Hennadii Trukhanov, într-o înregistrare video postată pe Telegram.

Ucrainenii susțin că rușii au avut pierderi mari luni

08:58 Armata ucraineană afirmă că rușii, care atacă în mai multe puncte de est, au avut pierderi mari și ieri: 1250 soldați, 22 tancuri, 39 alte blindate de luptă, 26 tunuri, 2 lansatoare multiple de rachete, 1 sistem antiaerian, 33 diferite vehicule și 3 echipamente speciale.

O ucraineancă de 98 de ani a scăpat pe jos din Ocheretyne

08:19 O ucraineancă în vârstă de 98 de ani a spus că a mers 10 km pe jos sub bombardamente, cu bețe pe post de bastoane și dormind pe jos, după ce a părăsit Ocheretyne (Donețk), ocupat acum de Rusia, pentru a ajunge în zonele controlate de Kiev.

Într-o înregistrare video postată de poliția ucraineană pe rețelele de socializare, femeia, identificată ca fiind Lidia Stepanivna, a spus că a mers pe jos fără mâncare sau apă și că a căzut de mai multe ori, dar „caracterul” ei a făcut-o să meargă mai departe.

„Am supraviețuit acelui război (al Doilea Război Mondial) și supraviețuiesc acestui război”, a spus Stepanivna.

Ministerul ucrainean de Interne a precizat într-un comunicat că femeia a fost descoperită de militarii ucraineni în cursul serii și aceștia au încredințat-o poliției, care a dus-o la un adăpost pentru persoanele evacuate. „Ofițerii de aplicare a legii caută rudele femeii”, a precizat ministerul. (Reuters)

08:01 Forțele rusești au obținut câștiguri tactice marginale la nord-vest și sud-vest de Avdiivka, dar nu au realizat luni progrese semnificative în direcția Avdiivka, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Forțele rusești au posibilitatea de a alege între mai multe direcții tactice pentru viitoarele acțiuni ofensive în apropierea Avdiivka, dar rămâne neclar unde își vor concentra eforturile în viitorul apropiat, a adăugat ISW în ultima sa evaluare.

În Harkov au fost găsite resturile unei rachete nord-coreene

07:42 Resturile unei rachete care a căzut în orașul ucrainean Harkov pe 2 ianuarie proveneau de la o rachetă balistică nord-coreeană din seria Hwasong-11, au spus inspectorii pentru sancțiuni ai ONU într-un raport realizat pentru un comitet al Consiliului de Securitate și consultat de Reuters.

În raportul de 32 de pagini, monitorii ONU pentru sancțiuni au concluzionat că „resturile recuperate de la o rachetă care a aterizat în Harkov, Ucraina, la 2 ianuarie 2024 provin de la o rachetă din seria Hwasong-11 a RPDC” și încalcă embargoul privind armamentul impus Coreei de Nord.

06:58 SUA: Un fost angajat al NSA, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru spionaj. Acesta a încercat să transmită informații clasificate unei persoane despre care credea că este un agent rus, dar care s-a dovedit a fi un angajat sub acoperire al FBI.

00:40 Sophie, ducesa de Edinburgh, a vizitat luni Kievul, marcând prima vizită a unui membru al familiei regale britanice în Ucraina de la invazia Rusiei.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

---------------