Directorul Directiei Judetene de Paza Constanta, Lucian Titi Giurca, cercetat pentru ca s-ar fi comportat agresiv in trafic, folosind o arma airsoft, a demisionat din functie, iar soferul masinii institutiei in care se afla directorul in momentul incidentului a fost suspendat pana la finalizarea anchetei administrative, intrucat a condus baut, relateaza News.ro.

Potrivit reprezentantilor Consiliului Judetean Constanta, directorul Directiei Judetene de Paza Constanta, Lucian Titi Giurca, a demisionat din functie in cursul zilei de luni si nu va mai lucra in cadrul institutiei.

Atributiile sale au fost preluate temporar de catre Sebastian Rancichi, directorul Directiei Generale Administrare Domeniul Public si Privat - Autoritatea Judeteana de Transport, urmand ca in cadrul urmatoarei sedinte a Consiliului Judetean sa fie stabilita persoana care va asigura interimatul la Directia Judeteana de Paza.

De asemenea, Valentin Oprica, inspector de securitate in cadrul Diviziei de Paza, cel care se afla la volanul autoturismului in care se afla directorul institutiei si care a fost prins baut, a fost suspendat temporar din activitate, o decizie in privinta sa urmand sa fie luata dupa finalizarea anchetei interne.

Conducerea Consiliului Judetean Constanta a inceput o ancheta la Directia Judeteana de Paza, institutie aflata in subordinea sa.

"Am dispus Corpului de Control, dar si Compartimentului Audit, o verificare atat a activitatii Directiei Judetene de Paza, cat si ai indicatorilor economici si finaciari. Astept raportul celor doua organe de control in cel mai scurt timp. In ceea ce priveste incidentul de vineri, am spus-o si o repet: Directia Judeteana de Paza este o institutie unde ordinea si corectitudinea trebuie sa primeze. Reprezentantii directiei trebuie sa se comporte in concordanta cu normele legale si morale. Nu voi tolera niciunui angajat fapte care sa aduca prejudicii de imagine institutiilor statului. In cazul in care se constata ca domnul Lucian Giurca a incalcat legea, organele abilitate vor lua masurile ce se impun", a transmis presedintele Consiliului Judetean Constanta, Marius Horia Tutuianu, luni, intr-un comunicat de presa.

Totodata, reprezentantii CJ au stabilit, in urma verificarilor, ca cei doi angajati ai Directiei Judetene de Paza prinsi de politisti la sfarsitul saptamanii trecute nu se aflau in interes de serviciu.

Cei doi sunt cercetati penal si administrativ.

Potrivit anchetatorilor, la sfarsitul saptamanii trecute, politistii Sectiei 1 din Constanta au depistat in trafic un barbat de 27 de ani, care conducea un autovehicul al Directiei Judetene de Paza Constanta, desi era baut, avand o alcoolemie de 0,56 la mie in aerul expirat.

De asemenea, in masina se afla un barbat de 40 de ani - Lucian Titi Giurca -, care avea o arma airsoft si se manifesta agresiv in trafic.

Soferul este cercetat penal pentru conducerea unui autoturism sub influenta bauturilor alcoolice, fiind amendat cu 3.000 de lei pentru impiedicarea politistilor sa isi indeplineasca atributiile de serviciu, iar Giurca a fost amendat cu 2.000 de lei, arma de tip airsoft fiindu-i confiscata.