Mircea Duțescu, medic psihiatru la Spitalul de Psihiatrie din comuna Dumbrăveni, și-a împărțit salariul cu infirmierele din spital, după ce salariile acestora au scăzut în mod dramatic în urma aplicării noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor. "S-au luat bani de la brancardieri, de la infirmiere și ni s-au dat nouă, medicilor. De fapt, statul nu a pus nici un ban în plus, ci a luat de la necăjiți și ne-a dat nouă", a declarat medicul Mircea Duțescu pentru Vrancea24.

Protest medici (arhiva)Foto: AGERPRES

După ce angajații spitalului au protestat de două ori în ultimele două săptămâni din cauză că veniturile lor au scăzut în mod dramatic, medicul vrâncean a decis să își împartă salariul cu colegii afectați.

Informația a plecat de la o angajată a spitalului, care a postat pe pagina de Facebook un mesaj de mulțumire față de medic: "Acesta este un om cu suflet de aur căruia îi dorim ani sănătoși și viața lungă. Mulțumim din suflet domnule doctor pentru gestul dumneavoastră. Nu a făcut nimeni în țară ce ați făcut dumneavoastră pentru noi. Personalul auxiliar medical de la Dumitrești va mulțumește din suflet singurului medic care a împărțit salariul cu noi", a scris Mona Ramona Stănilă.

"A fost un cadou amical pe care l-am făcut. A fost o chestie colegială. Este adevărat, am sărit în apărarea acestor necăjiți, pentru că este o nedreptate ce s-a întâmplat. S-au luat bani de la brancardieri, de la infirmiere și ni s-au dat nouă, medicilor. De fapt, statul nu a pus nici un ban în plus, ci a luat de la necăjiți și ne-a dat nouă", a declarat medicul Mircea Duțescu pentru Vrancea24.

"Managerul nu discută pe această temă cu noi. Nici măcar nu ne spune că încearcă. Răspunsul este repetitiv:respect şi aplic legea", a declarat o angajată a Spitalului din Dumbrăveni.

Grevă generală în sănătate pe 11 mai

Angajații din sistemul sanitar vor fi în grevă de avertisment pe data de 7 mai, iar din 11 mai vor declanșa greva generală, a declarat joi, pentru HotNews.ro, Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, cea mai mare organizație sindicală din domeniu. Angajații din sistem sunt nemulțumiți de noua lege a salarizării și de noul regulament al sporurilor, care, spune Iulian Pope, au făcut ca "foarte multe salarii să fie scăzute". Potrivit liderului sindical, doar 15% dintre angajații din sistemul sanitar au beneficiat de creșteri semnificative de salarii după aplicarea noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor, în rest fiind vorba despre creșteri nesemnificative, scăderi sau stagnări.

"Sunt foarte multe salarii scăzute, de la câteva zeci de lei până la 1.300 - 1.400 de lei", a precizat Iulian Pope, care acuză un "haos general" în salarizarea din sistem.

Pe 26 aprilie, angajații din sistemul sanitar vor organiza un miting de protest în București, la care sunt așteptate cel puțin 10.000 de persoane.

Angajații din sistemul sanitar au primit, în jurul datei de 15 aprilie, primele salarii (aferente lunii martie) după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor. Chiar și după ce salariile au venit, printre angajații din sistem domnește în continuare confuzia. Cadre medicale consultate de HotNews.ro spun că există spitale în care salariile s-au dublat, dar, în același timp, există și situații în care, în același spital, sunt înregistrate atât creșteri de câteva sute sau mii de lei, cât și scăderi de până la 3.000 de lei. Ministrul Sănătății admite că salariile a 10% dintre angajații din sistem scad și cere ca tăierile să fie acoperite din fondurile proprii ale spitalelor. O soluție considerată doar una "temporară" de sindicatele din sănătate, din cauza lipsei de fonduri. (Pe larg aici).

Citește si: