Evenimentele care au culminat cu "martea neagra" a Parlamentului Romaniei au debutat luni, cu doua sedinte ale aceleiasi Comisii Juridice, derulate in paralel: intr-una, cea oficiala, se discuta legea lobby-ului, in timp ce a doua comisie dezbatea si aproba legea amnistiei si modificarile Codului Penal care acorda super-imunitate demnitarilor si baronilor locali. Ce s-a intamplat insa marti? Declansarea, surprinzatoare pentru politicieni, a scandalului public pe legea amnistiei, plus incurcarea planurilor initiale de la legea minelor au dus la crearea unei celule de criza in biroul lui Valeriu Zgonea, marti, in jurul orei 14.00. La intalnire au participat liderii grupurilor parlamentare, dar si cativa influenti parlamentari, printre Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, Sebastian Ghita si Relu Fenechiu.

Crin Antonescu si Valeriu ZgoneaFoto: Agerpres

Intalnirea din biroul sefului Camerei Deputatilor a fost anuntata indirect chiar de acesta, atunci cand a invocat consultari cu liderii de grup pentru a renunta la votarea legii amnistiei. La acel moment, intalnirea parea una uzuala, intre seful Camerei Deputatilor si sefii grupurilor parlamentare. Dar informatii ulterioare arata ca la sedinta au participat si alti lideri influenti din PSD, PNL si PPDD, in afara liderilor de grup.

Liderii grupurilor parlamentare prezenti la sedinta, potrivit surselor HotNews.ro:

  • Marian Neacsu (Camera Deputatilor, PSD, cel care a introdus pe ordinea de zi proiectul de lege privind amnistia/gratierea, modificarile la Codul Penal si legea lobby-ului, potrivit unor surse)
  • George Scutaru (Camera Deputatilor, PNL)
  • Mircea Toader (Camera Deputatilor, PDL)
  • Daniel Fenechiu (Camera Deputatilor, PPDD)
  • Mate Andras (Camera Deputatilor, UDMR)
  • Puiu Hasotti (Senat, PNL)

UPDATE Liderul senatorilor PSD Ilie Sarbu nu a participat la sedinta

Pe langa acestia, la sedinta au participat, potrivit unor surse concordante consultate de HotNews.ro:

  • Relu Fenechiu (PNL)
  • Viorel Hrebenciuc (PSD)
  • Sebastian Ghita (PSD, a plecat inainte de finalul sedintei)
  • Ion Chelaru (PSD)
  • Florin Iordache (PSD)
  • Liviu Dragnea (PSD, vicepremier, a ajuns la finalul sedintei)

Potrivit surselor HotNews.ro, toate partidele prezente la aceasta sedinta erau de acord, in principiu, cu legea amnistiei.

La un moment dat, a fost avansata varianta unui vot secret, la care liberalii sa se opuna formal, si in care, sub protectia anonimatului, legea amnistiei ar fi trecut fara probleme.

De aici, variantele difera: surse social-democrate sustin ca optiunea votului secret a fost inaintata de PNL, care ar fi dorit in acest fel sa lasa PSD-ul in off-side, in conditiile in care printre initatorii legii, in forma sa originala, figura deputatul PSD Madalin Voicu. In aceste conditii, Valeriu Zgonea ar fi decis scoaterea proiectului legii amnistiei de pe ordinea de zi.

Surse liberale sustin insa ca presedintele PNL, Crin Antonescu, a fost cel care a venit la grupul liberal si le-a cerut deputatilor ca, in cazul in care se pune problema unui vot secret, sa paraseasca sala. Aceleasi surse admit ca un grup de circa 40 de deputati liberali sustinea si voia sa voteze proiectul sub protectia anonimatului oferit de votul secret.

Trebuie notat ca presedintele PNL, Crin Antonescu, a iesit public marti, inainte de scoaterea proiectului de pe ordinea de zi, si a anuntat ca Partidul National Liberal este impotriva legii amnistiei.

Liderul liberal a precizat ca parlamentarii PNL favorizeaza un vot deschis pe acest proiect legislativ si ca, in cazul in care majoritatea parlamentara va cere vot secret, PNL se va retrage din sala.

"Grupul PNL este impotriva acestei legi. Este pentru un vot deschis. In cazul in care majoritatea parlamentara va cere vot secret, PNL se va retrage din sala", a spus Crin Antonescu. Si PDL anuntase ca nu voteaza proiectul.

Ce s-a intamplat in cele din urma?

Dupa ce Crin Antonescu a anuntat ca PNL se opune amnistiei si dupa sedinta relatata, Zgonea a anuntat ca proiectul de lege este scos de pe ordinea de zi, desi fusese votat pe articole. In paralel, proiectul legii minelor (esential pentru proiectul aurifer de la Rosia Montana) a picat la vot.

In aceeasi sedinta a continuat procedura de vot pentru cele doua proiecte de modificare a Codului Penal, care au declansat ulterior si uriasul scandal politic, cu reverbaratii internationale.

Citeste aici principalele prevederi ale proiectelor controversate:

1. Legea amnistiei si gratierii (amanata): Cum pot scapa de inchisoare mii de infractori de drept comun, dar si politicieni condamnati pentru fapte de coruptie

2. Cele doua modificari ale Codului Penal (aprobate prin vot): USL a schimbat definitia "conflictului de interese", a scos parlamentarii si presedintele din randul Functionarilor publici si a micsorat termenul de prescriptie speciala

3. Legea minelor (a picat la vot): Stabilea cadrul legal prin care Rosia Montana Gold Corporation putea incepe exploatarea zacamintelor aurifere de la Rosia Montana

4. Legea lobby-ului (a fost intoarsa la comisia juridica): Ar fi dus la distorsionarea completa a pietei