Litera legii:
„Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei.”
E ceva ambiguu în enunț? Nu. Poate că ultima propoziție, negativă și concisă, putea fi înlocuită cu una afirmativă – una echivalentă, care doar ar face legea mai ușor de înțeles. E ceva neconstituțional în enunț? Din nou, nu. De fapt, e un gen foarte comun de prevedere legală. În aceste condiții, ar fi de neînțeles haosul pe care l-a putut provoca, în lipsa unei explicații.
Sigur, e posibil ca o persoană afectată de articol să considere că acesta are alt înțeles decât cel dat de autoritatea care îl pune în practică. Pentru asta avem instațele de judecată, să interpreteze legea. Și acestea ar putea fi, cine știe, în dezacord în această privință. Pentru asta avem Înalta Curte, să asigure o interpretare unitară a legii. De asemenea, o persoană afectată de articol ar putea să-l considere neconstituțional, pentru un anumit temei. Pentru asta avem Curtea Constituțională, să interpreteze legea și constituția și să decidă dacă, pe temeiul oferit în sesizare, ele se află în contradicție. Pentru asta avem aceste instituții: interpretarea legilor. Nu pentru altceva.
Ei bine, mai ales la aceste înalte instanțe, CCR, ÎCCJ, secondate de CSM, apar din ce în ce mai des cazuri în care judecătorii consideră că au dreptul, nu doar să interpreteze legea, ci și să o scrie. Uneori chiar declară asta pe față, cum au făcut-o cei de la ÎCCJ în procesul legat de sporurile magistraților. În cele mai multe cazuri, însă, abuzul e însoțit și de ipocrizie din cea mai grosolană, se întâmpla chiar ca judecători se declare ritoși că nu au voie să scrie legea, după care să facă exact ce spuneau că le e interzis.
Fac asta în două moduri de operare. Unul, la care m-am referit în alte articole, este inventarea de jurisprudență europeană. Celălalt e spiritismul legal. Termenul poate diferi, poate fi ”semnificație”, ”înțeles”, ”implicație” ș.a. – dar e vorba de același lucru: scrierea legii. Prefer termenul de ”spirit” pentru că, deși e la fel de rău abuzat ca și celelalte în contextul interpretării legale, într-un alt sens el se potrivește perfect. Exemplul îl avem în fața ochilor.
Curtea Constituțională a fost sesizată pe articolul citat mai sus. Judecătorii au decis că semnificația (”spiritul”, cu alte cuvinte) prevederii legale mai sus citate este că din pensie trebuie dedusă suma de 740 RON înainte de aplicarea celor 5,5%. Recitiți pasajul. Vedeți așa ceva? Scrie undeva de deducere, scădere, diferență, orice fel de alt termen echivalent? Nu. Nu vedeți. Nu vă alarmați! Oamenii obișnuiți nu pot vedea așa ceva. Doar indivizi în robe violete, cu prerogative oculte, pot să le descrie atât de clar. N-a fost o ședință de judecată acolo, ci una de spiritism. Cei 9 mari maeștri s-au luat fiecare de mână, au intrat în transă și, uluitor, aparent de nicăieri din lumea asta, spiritul legal și-a făcut apariția. Nu masa, ci textul legii s-a mișcat, s-a modificat.
Iar comparația merge mai departe: la fel ca în cazurile propriu-zise de spiritism, în realitate e vorba de șarlatanie și impostură. Fix la fel e și aici. Din păcate, din acest punct de vedere, România stă mult mai prost. Mă gândesc că, dacă s-ar întâmpla să aibă succes un individ care pretinde că poate vedea și vorbi cu lumea de dincolo, s-ar găsi destui să-l demaște fără menajamente. În schimb, prea puțină lume demască înșelătorii similare făcute de spiritiștii în robă. Din contră din câte văd, ”judecățile” lor de acest gen sunt chiar luate de bune.
În schimb, dacă nu stârnește revoltă, spiritismul legal reușește să producă, din plin, altceva: haos. Asta e ce se întâmplă acum, și acum devine perfect explicabil: cum ar trebui să calculeze autoritățile contribuția respectivă? Aplicând textul scris de Legiuitor, sau aplicând ”spiritul” văzut de CCR? Nu de alta, dar rezultatul e diferit. E explicabil, e de așteptat chiar ca instanțele să fie luate cu asalt. E îndeajuns de rău că textele legii sunt ambigue și hotărârile lor ne-unitare, asta le mai trebuia: o lege duplicată. Ar mai trebui doar ca la Înalta Curte judecătorii să decidă, pe calea recursului în interesul legii (ironic nume!), că de fapt la toate pensiile trebuie să se adauge 740 și apoi să se aplice 5,5%. Poate asta e semnificația văzută de ei. Da, ironia situației e că și ÎCCJ a fost în aceeași situație, de a se substitui Legiuitorului, că și ei practică spiritismul legal și că, iată, judecătorii constituționali le fac competiție neloială. Aș râde de asta, dacă ar fi un caz de ”cui pe cui se scoate”, însă mă tem că e invers. Dincolo de precedente, n-aș vrea să fac ÎCCJ proces de intenție în acest caz: poate că ar fi interpretat într-adevăr legea așa cum e scrisă, dacă n-ar fi apucat să o rescrie CCR. Mă tem să nu înceapă o competiție. Aș râde de ironia situației dacă acești judecători iresponsabili n-ar face praf Constituția pe spezele noastre. Tot haosul ăsta e o uriașă și ridicolă risipă de bani publici.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
