​Ministerul Sănătăţii anunță că va construi un Centru Naţional de Excelenţă în Protonoterapie în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, într-o primă etapă fiind constituit Grupul tehnic de lucru, coordonat de secretarul de stat Alexandru Rogobete, abilitat să elaboreze documentaţia pe baza căreia va fi implementat proiectul, prin Ordinul semnat marţi de către ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila.

Pacient in RomaniaFoto: Agerpres

Terapia cu protoni reprezintă un mijloc inovator de tratament al cancerului prin care se administrează radiații la adâncimi exacte, pentru a ținti cu precizie tumorile.

„Am încredere că în România vom reuşi să construim primul centru de excelenţă în protonoterapie din regiune. Înregistrăm acest proiect în lista de priorităţi, pentru că avem finanţarea necesară şi pentru că face parte dintr-un program mai amplu de măsuri pe care le-am iniţiat pentru a veni în sprijinul pacienţilor cu afecţiuni oncologice”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat de News.ro.

Proiectul cuprinde atât partea de modernizare, reabilitare şi extindere a clădirii destinate tratamentelor de zi cu zi şi de durată, cât şi dotarea centrului cu echipamente de imagistică: PET-RMN, RMN 3T, RMN 1,5 T, PET-CT CT premium, SPECT 16 sliceuri); cyclotron pentru producerea de radioizotopi, echipamente de dozimetrie, analize medicale şi investigaţii; cyclotron pentru producerea de radioizotopi, infrastructura IT, cyberknife machine, aparat de radioterapie stereotaxică, TrueBeam ST, trilogy, RapidArc, accelerator linear.

Secretarul de stat Alexandru Rogobete a subliniat relevanţa proiectului în strategia naţională de abordare integrată a afecţiunilor oncologice, de la depistare precoce, diagnosticare şi tratarea pacienţilor cu astfel de afecţiuni.

”La nivel european s-a dezvoltat o direcţie strategică de a investi semnificativ în creşterea capacităţii sistemelor medicale de a răspunde la tot ce înseamnă afecţiuni oncologice. Depistarea precoce, diagnosticarea corectă şi tratamentele inovatoare fac parte din această strategie. În România am reuşit să accesăm fonduri pentru Institutul Oncologic de la Timişoara în valoare de peste 1 miliard de lei, din PNRR, dar restul liniilor de finanţare contribuie la acelaşi obiectiv: un răspuns proporţional al sistemului în sprijinul pacienţilor cu afecţiuni oncologice”, a afirmat Alexandru Rogobete.

Potrivit lui Rogobete, investiţia totală pentru Centrul Naţional de Protonoterapie este 70 de milioane de euro, din fonduri europene.

Licitaţia ar urma să fie lansată în luna august.

Planul European de Control al Cancerului menţionează că în fiecare stat membru trebuie să existe un centru comprehensiv de tratament pentru cancer şi anume 1 la 5 milioane de locuitori.