Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat al PSD-PNL la Primăria Capitalei, a declarat luni că nu mai merge cu mașina Cadillac care apare în declarația sa de avere pentru că aceasta s-a umplut de apă după o ploaie.

Catalin Cirstoiu, candidatul PSD-PNL la Primaria CapitaleiFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Cîrstoiu a venit la conferința de presă cu un BMW X6 M60 pe care a numit-o mașină personală, deși e pe firma Anemona Clinical Services. El a parcat-o în curtea sediului de campanie din Kiseleff:

(foto: HotNews.ro)

„Cadillacul ăla e în garaj în momentul acesta pentru că la prima ploaie s-a umplut de apă”, a răspuns iritat Cîrstoiu când a fost întrebat de o jurnalistă dacă e dispus să lase această mașină în garaj și să meargă cu metroul ca să ajute la fluidizarea Traficului.

„E o mașină din 2008, care și-a cam epuizat rolul ei fizic. Eu înțeleg că sunteți ușor tendențioasă și chiar îmi place lucrul ăsta și da, eu de aceea am mers cu metroul, cu tramvaiul, pentru că eu aveam o problemă de percepție personală asupra a ceea ce se întâmplă. Și da, pot să spun cu siguranță că nu e corect să soliciți oamenilor să folosească mijloacele de transport în comun azi, cât timp sistemul de transport în comun nu e un sistem atrăgător”, a adăugat candidatul PSD-PNL la Primăria Bucureștiului.

Când a fost întrebat de reporterul Hotnews.ro, Cristian Andrei, cu ce a venit la conferința de presă, cu metroul sau BMW-ul, Cîrstoiu a răspuns:

„Cu ce credeți că am venit? Cu ce credeți că am venit? Păi dacă ați spus o asemenea întrebare, probabil că aveți și răspunsul în cap. Cu mașina mea personală am venit. Legat de subiectul ăsta, chiar o să vreau să clarificăm, pentru că am și eu niște lucruri foarte importante de spus pe subiectul ăsta.”

Declarațiile sale pe această temă în clipul de mai jos:

În aceeași conferință de presă, Cîrstoiu a fost întrebat de HotNews de ce numele său apare și pe teste Covid din clinica familiei sale, dacă el spune că nu a consultat pacienți acolo. „M-am întâlnit cu doamne în parc, poate că am dat consultații private și acolo”, a răspuns el.

Cadillacul din 2008 este singurul autovehicul trecut de Cîrstoiu în declarația de avere, însă o investigație HotNews.ro a dezvăluit proprietățile neștiute al candidatului PSD-PNL. Este vorba de apartamente la Mamaia, Sinaia, București și mai multe mașini Mercedes și BMW X6 M, de peste 100.000 de euro bucata, toate pe firme.

„Ce ar trebui, să merg cu trotineta, cu bicicleta sau cu o mașină mai ieftină și să ascund mașina scumpă în garaj?”, a reacționat Cîrstoiu, iritat de întrebările jurnaliștilor pe tema averii sale.

După ce a fost surprins la sfârșitul lunii martie de HotNews.ro la o acțiune electorală cu un BMW X6 nedeclarat, Cîrstoiu a mers la începutul lunii aprilie cu metroul, după un eveniment cu Firea și Băluță.

Citește și