Un adolescent in varsta de 18 ani din judetul Satu Mare a ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare dupa ce si-a provocat rani la un antebrat pe fondul unei deziluzii in dragoste, el transmitand in direct pe Facebook cum se automutila, relateaza Agerpres.

"Baiatul provine dintr-o familie dezorganizata, din pacate, si a avut o deziluzie in dragoste. Si-a taiat superficial pielea, nu a avut nevoie nici de suturi si dupa doua ore i-au dat drumul de la UPU acasa. L-au pansat", a declarat Camilo Coste, managerul Spitalului Judetean de Urgenta din Satu Mare.

El a precizat ca adolescentul urmeaza sa fie consiliat psihologic: "Marti va veni asistenta sociala si o voi ruga sa vorbeasca cu organele de politie sa ia datele de acolo, sa incerce sa il consilieze psihologic, sa nu sarim direct la psihiatrie. Eu cred ca se poate recupera."

Tanarul a postat pe contul sau de Facebook imagini cu antebratul sectionat si a transmis in direct cum isi provoca rani.