Certurile dintre congresmenii republicani din Camera Reprezentanților de la Washington riscă să provoace noi amânări a reluării ajutorului militar american pentru Ucraina în condițiile în care forțele Kievului duc lipsă de muniții și proiectile cruciale efortului de război, transmite agenția Reuters.

Mike Johnson, speakerul Camerei Reprezentantilor, alaturi de Marjorie Taylor-Greene cand relatiile dintre cei doi erau mai cordialeFoto: Francis Chung-Politico / AP / Profimedia Images

În condițiile în care inclusiv voluntari americani ce luptă pe front de partea Ucrainei semnalează tot mai vocal că munițiile sunt pe terminate, susținătorii Kievului din cadrul Partidului Republican speră ca Mike Johnson, speakerul Camerei Reprezentanților, camera inferioară a Congresului, să se poată mișca rapid în vederea trecerii unui proiect de continuare a ajutorului militar.

După un blocaj și negocieri care au durat luni de zile, camera superioară a Congresului, Senatul, a adoptat în cele din urmă un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina și Israel în data de 13 februarie. Însă Johnson, cunoscut ca un opozant al sprijinului american pentru Kiev, a refuzat să organizeze un vot asupra proiectului în Camera Reprezentanților.

El a semnalat însă săptămâna aceasta că pregătește ceea ce se pare că va fi o propunere proprie, una în care ajutorul american va fi acordat Kievului sub formă de împrumut și cu o serie de condiții.

Certuri interne între republicani înaintea alegerilor din noiembrie

Însă cea mai radicală aripă a Partidului Republican cere tăieri ale cheltuielilor guvernului federal care să contrabalanseze ajutorul extern pentru partenerii și aliații Washingtonului, precum și garanții privind rezolvarea crizei privind migrația ilegală de la granița de sud a SUA.

Deși controlează Camera Reprezentanților, republicanii se bucură de o majoritate la limită, de 217 la 213.

Legiuitoarea Marjorie Taylor Greene, o aliată fidelă a fostului președinte Donald Trump și o opozantă vehementă a asistenței pentru Ucraina, și-a intensificat presiunile asupra lui Johnson săptămâna aceasta, după ce anterior a amenințat că va forța un vot pentru înlăturarea sa din funcție.

„Mike Johnson nu lucrează pentru Republicani, el nu îi ajută pe Republicani, el nici măcar nu îi ascultă pe Republicani. Mike Johnson face treaba murdară a Deep State (n.r. statul paralel)”, a scris ea pe „X”, fosta platformă Twitter.

„Avem nevoie de un nou Speaker al Casei!”, a subliniat ea, adăugând în intervenții la mai multe televiziuni americane că se așteaptă să aibă o întâlnire cu Johnson vinerea aceasta.

„O respect pe Marjorie (...) Avem diferențe sincere de opinie asupra strategiei câteodată dar împărtășim aceleași convingeri conservatoare”, a răspuns Johnson într-un comunicat remis Reuters.

„În pofida majorității noastre Republicane de doar un singur mandat în doar o cameră a Congresului, încă ne luptăm cu această administrație în fiecare zi pentru a obține modificări ale politicilor”, a adăugat el, cu referire la faptul că, după încă o plecare așteptată a unui congresman republican din Camera Reprezentanților, majoritatea partidului va fi pe muchie de cuțit.

Criticii lui Johnson afirmă că acesta tergiversează inutil un vot asupra asistenței pentru Ucraina

Însă au trecut aproape două luni de când Senatul a aprobat pachetul în valoare de 95 de miliarde de dolari pentru asistență militară destinată Ucrainei, Israelului și altor aliați ai SUA din zona Asia-Pacific. Cea mai mare parte din această sumă ar urma să fie alocată pentru nevoile Kievului.

În Senat pachetul a fost adoptat cu 70 de voturi pentru și 29 împotriva, trecând ca un proiect bipartizan. Criticii lui Johnson afirmă că proiectul ar trece cu ușurință și de Camera Reprezentanților, în pofida opoziției republicanilor radicali și a îngrijorării tot mai mari a unor legiuitori democrați privind acțiunile Israelului în Fâșia Gaza.

Unii avertizează că obținerea „consensului” cerut de Johnson printre republicani înainte de a pune pe agendă un vot ar putea dura luni de zile.

Ron Bonjean, un strateg al Partidului Republican și fost consilier în Camera Reprezentanților, afirmă că nu ar fi surprins dacă negocierile s-ar prelungi până la începutul lunii iulie.

Iar timpul se scurge în condițiile în care analiștii se așteaptă ca legislativul de la Washington să mai aibă câteva săptămâni productive înainte ca membrii săi să își îndrepte toată atenția către alegerile din noiembrie, când va avea loc nu doar scrutinul prezidențial, ci și alegeri parțiale pentru Congres, așa-zisele alegeri „midterm” din Statele Unite.

Pe 5 noiembrie va fi în joc atât controlarea Casei Albe, cât și a Senatului și a Camerei Reprezentanților.

Iar congresmenii americani au pe agendă alte priorități, printre care găsirea surselor de finanțare pentru reconstruirea Podului Francis Scott Key din Baltimore și reînnoirea autorizării unuia dintre cele mai controversate programe de supraveghere internă din SUA.

Va fi Partidul Republican de „partea corectă” a istoriei?

Doi oficiali la curent cu discuțiile au declarat pentru Reuters că administrația președintelui Joe Biden crede că aceste planuri de cheltuieli se bucură de un sprijin consistent și bipartizan în Congres, dar că Johnson trebuie să își mulțumească și colegii din aripa dură a partidului.

Deși există puține șanse ca o tentativă de a-l da jos pe Johnson din funcția de speaker să treacă, unii avertizează că lucrurile s-ar putea schimba rapid dacă acesta vine în Cameră cu un proiect care nu permite amendamente și atrage mai mult sprijin din partea democraților decât republicanilor.

„Depinde de când se va întâmpla și ce se va întâmpla în Ucraina”, a declarat pentru Reuters congresmanul Ralph Norman, unul dintre republicanii din aripa radicală a partidului. El spune însă că nu va susține înlăturarea lui Johnson.

Congresmanul Don Bacon, un fost general al Forțelor Aeriene americane, a transmis un mesaj ceva mai optimist, spunând că crede că colegii săi din Partidul Republican vor lua măsuri rapide în ceea ce privește reluarea ajutorului pentru Ucraina, dată fiind deteriorarea situației de pe front.

„Nu cred că avem la dispoziție săptămâni. Vrem să fim de partea corectă a istoriei aici”, a declarat el.