Liviu Dragnea a cerut, duminică, Guvernului o decizie pe tema amnistiei și grațierii, susținând că e nevoie de acest lucru pentru „repararea abuzurilor și nedreptăților”. „Când se vorbeşte în România despre amnistie şi graţiere, e ca şi cum am vorbi că avem vreo bombă atomică şi ne gândim dacă o folosim sau nu împotriva UE şi a lumii. Eu nu mă tem să folosesc aceste cuvinte”, a spus șeful PSD în discursul de la Consiliul Național al partidului. Înaintea sa, Marian Oprișan le-a cerut premierului Viorica Dăncilă și ministrului Justiției, Tudorel Toader, să dea amnistia și grațierea. Invitat la eveniment, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a cerut și el „un moment zero” în justiție. În discursul său, Viorica Dăncilă nu a spus nimic despre amnistie și grațiere.

Tariceanu, Dancila si DragneaFoto: Agerpres

„Dacă cineva găsește alte instrumente, alte măsuri legislative, orice alt tip de acțiune care să rezolve în totalitate, să repare toate nedreptățile care s-au întâmplat în România și care se întâmplă în continuare, toate abuzurile din justiție, altele decât grațierea și amnistia, va avea tot sprijinul partidului și al meu personal. Dacă nu, nu mai ezitați. Nu știu când, nu știu cum. Nu mai ezitați. Hotărâți-vă când și dacă! PSD-ALDE are și această obligație, să repare nedreptățile. Ca să nu-și mai taie venele cei din presa cu epoleți și toți ăia plătiți de Sorosică prin Bitcoins, ați văzut că toate lucrurile ies la iveală, domnule, inventați ceva, găsiți o decizie CCR, o virgulă într-o decizie a CCR să spuneți - aceste două acte normative, trei, cinci acte normative nu sunt aplicabile lui Liviu Dragnea și închidem subiectul. Ieșiți toți din această capcană în care ei personalizează toate aceste intenții ca și când sunt date pentru mine”, a spus șeful PSD, Liviu Dragnea.

19.30Liviu Dragnea și-a încheiat discursul. A vorbit o oră și jumătate

18.01 Își susține discursul liderul PSD Liviu Dragnea:

Dragnea și-a început discursul după difuzarea unui filmuleț despre realizările PSD din ultimii doi ani, în mare parte aceleași date prezentate și de premierul Dăncilă în discursul ei

  • Ați văzut? Asta este realitatea din România, aceasta este realitatea pe care vor s-o schimbe. Vor să convingă românii că albul este negru
  • Au fost doi ani in care am fost atacați, criticați, urmăriți, ascultați, anchetați
  • Sunt doi ani în care, exact din ianuarie 2017, au încercat să ne oprească, au încercat să ne oprească cu orice preț, cu orice mijloace, să nu realizăm acest program de guvernare
  • De ce? Pentru ca românii să nu fie fericiți, pentru ca românii să fie în continuare supărați, nemulțumiți. Doar așa pot încolți semnințele urii în acest popor
  • S-a încercat dezbinarea noastră, sfâșierea acestui partid, atât din interiorul nostru, cât și din exteriorul nostru. Atât din interiorul guvernării, cât și din exteriorul guvernării. Atât din interiorul țării, cât și din exteriorul țării
  • Am fost trădati de unii pe care i-am considerat camarazii noștri și care au fugit la un partid de securiști, făcut de securiști, pentru securiști
  • Vorbim de un asalt permanent, furibund, la adresa mea, a partidului, a guvernului, a premierului, la adresa lui Călin. La cei care, prin dizlocare, ar putea duce la căderea guvernului
  • Au crezut că o să fie ușor pentru ei, o să ne frângem singuri. Au sperat că vom eșua în plan economic, că nu vom mări salariile, pensiile, că nu vom avea bani de ele, că nu vom avea creștere economică... Au ieșit vreodată, Iohannis, să spună că au greșit? Bineînțeles că s-au înșelat amarnic
  • Se vorbea de Planul național de dezvoltare locală, PNLD, pe care eu l-am inventat, împreuna cu Sevil Shhaideh, care este cel mai amplu proiect de dezvoltare locală, cel mai curajos, cel mai complex
  • Din păcate nu este o vedetă, dar asta nu înseamnă că aleșii noștri, primarii, miniștrii noștri nu trebuie să îl promoveze
  • Acest program se va face, nu cu propunerea de buget care a plecat de la Ministerul de Finanțe, ci cu sumele care au fost propuse la începutul anului, pentru că acest proiect trebuie să crească de la an la an. Așa că vă doresc succces, dnă prim-ministru, miercuri, la întâlnirea de la CSAT
  • Miza este de fapt România, viitorul acestei țări. Miza sunt resursele naturale ale țării, rolul major pe care îl poate juca în regiune. Miza este dreptul fiecărui român la o justiție corectă
  • În ultima perioadă, știți foarte bine, poziția României în interiorul Uniunii Europene a fost atacată, pentru lucruri care se întâmplă peste tot în UE
  • Ni s-a cerut să suspendăm legi deja adoptate de Parlament. Peste tot în Europa parlamentele sunt suverane, reprezintă suveranitatea popoarelor, nouă ni s-a cerut să suspendăm legile. Pentru că au prevederi care „nu ne plac”. Dar sunt și în alte țări! „Dar la voi nu merg”
  • Ni s-a cerut să oprim, să blocăm proceduri de numire și revocare. Ni s-a cerut să nesocotim decizii ale CCR
  • Mai mult, ni s-a cerut să modificăm și propria Constituție. Acum se constată că trebuie modificată ca să dăm mai multe puteri președintelui Iohannis. Și când n-o să mai fie Iohannis ce facem? Revenim și îi dăm puteri mai mici președintelui? Sau spunem: Klaus Werner Iohannis - președinte pe viață în România! Să trăiască!
  • Dacă nu vrem asta, trebuie să luptăm. Despre România se spune că e o țară prea coruptă pentru a fi un stat cu drepturi depline
  • Împotriva țării noastre s-a votat o rezoluție, pe care ați văzut-o la TV probabil, și profit aici s-o felicit pe doamna premier pentru discursul din Parlamentul European. S-a votat o rezoluție nedreaptă, condamnând fapte care se întâmplă în toate țările europene. Ce s-a spus în rezoluția aia: că jandarmii români au acționat disproporționat împotriva oamenilor pașnici... care dădeau foc, care băteau jandarmerița
  • A fost criticat Viktor Orban pentru ce face în Ungaria. Se spune că și în România este o problemă. Eu nu știu ce problemă este în Ungaria pentru că eu cred că, în continuare, fiecare țară are dreptul să-și decidă soarta
  • Niște parlamentari români, trădători, chiar în preajma Centenarului României, au votat împotriva țării noastre, au votat împotriva României
  • Absența mea de la Congresul Partidului socialiștilor europeni, PES. Nu poate să-mi ceară nimeni să mă bag în poză cu cineva care dușmănește România. Nu mă bag în poză cu oameni care fac rău țării mele. Eu înţeleg că suntem într-o familie politică europeană în care nu vrem neapărat să ne ajute cu ceva, domnule, măcar să ne asculte. Măcar să ne asculte. Dar nu putem să avem limbaj dublu, să mergem acolo să facem poze şi mâine să vedem cum ne spune că trebuie să târască România la nu ştiu ce tribunal internaţional
  • Am văzut în alte țări din Europa fraude bancare, prejudicii de miliarde euro și nu am văzut oameni condamnați. Am văzut că Adrian Năstase a fost condamnat pe prejudiciu zero. Din acest motiv e România o țară coruptă? Nu cumva construcția e făcută pentru ca oricine care ar vrea să pună problema românește să aibă gura închisă? De ce niciun oficial european nu a scos o vorba despre protocoalele ilegale între servicii și justiție?
  • Iohannis, care trădează interesele României, spune de foarte mult timp că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia Preşedinţia Consiliului UE. Acesta este act de trădare naţională, a intereselor naţionale ale acestei ţări practicat de Klaus Werner Iohannis
  • Dle Drăghici, împreună cu dl Iordache, și cu sprijinul de specialitate a dlui Toader, vă rog ca după Anul Nou să depuneți acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis

[...]

  • Eu am o întrebare pentru domnul ministru Toader. Nu este singura. Pe care vreau să o transmită și prietenului Lazăr. În Constituția României scrie că președintele nu poate fi trimis în judecată decât pentru înaltă trădare, dar nu scrie nicăieri în Constituție că nu poate fi cercetat, anchetat. Dom'le, de ce nu este chemat și anchetat? Nimeni nu mi-a spus că președintele nu poate fi chemat și anchetat
  • Daca va fi găsit nevinovat, atunci dosarul se închide, dacă nu, atunci după terminarea mandatului va răspunde, în virtutea statului de drept
  • Acolo vorbim de case luate cu japca, adică prin fals și de câteva sute de mii de euro care trebuie să ajungă la statul român
  • De ce cuvintele, de exemplu, amnistie sau graţiere reprezintă o blasfemie? Când se vorbeşte în România despre amnistie şi graţiere e ca şi cum am vorbi că avem vreo bombă atomică şi ne gândim dacă o folosim sau nu împotriva UE şi a lumii. Eu nu mă tem să folosesc aceste cuvinte
  • Dacă cineva găsește alte instrumente, alte măsuri legislative, orice alt tip de acțiune care să rezolve în totalitate, să repare toate nedreptățile care s-au întâmplat în România și care se întâmplă în continuare, toate abuzurile din justiție, altele decât grațierea și amnistia, va avea tot sprijinul partidului și al meu personal. Dacă nu, nu mai ezitați. Nu știu când, nu știu cum, dar PSD-ALDE are și această obligație, să repare nedreptățile
  • Şi ca să nu-şi mai taie venele cei din presa cu epoleţi şi toţi ăia plătiţi de Soroşică prin bitcoins... Dom'le, inventaţi ceva, găsiţi o prevedere într-o decizie a CCR, o virgulă, să spuneţi: aceste două-trei-cinci acte normative nu-i sunt aplicabile lui Liviu Dragnea şi închidem subiectul. Ieşiţi toţi din această capcană în care ei personalizează toate aceste intenţii ca şi cum sunt date pentru mine
  • Pentru că, cum apare o măsură bună a guvernului pentru români, cum se vorbește de un dosar penal
  • Apropo, Călin, știi că ne-a mai făcut un dosar? O veste tristă, așa, de ziua Vioricăi. La mine e legat de vizita în SUA de anul trecut
  • Eu îi spun dlui Uncheșelu (procurorul DNA Jean Uncheşelu, n.r.) să meargă în continuare, dar îi spun și unde ajunge, la un ambasador. Și să văd dacă îl țin genunchii, că, dacă nu, are o mare problemă
  • Justiția trebuie într-adevăr resetată. Și spun foarte mulți oameni din domeniu acest lucru

[...]

  • Mult timp am crezut că președintele Iohannis e păpușarul. Nu e păpușar, e doar o păpușă. Este un președinte șantajat și șantajabil. Președintele cu cheiță. Când se intenționează să se blocheze ceva, se mai uită cineva la un dosar și el devine docil și ascultător și e rău cu noi, care suntem la putere și vrem să demontăm statul paralel
  • Vreau ca statul paralel să fie distrus, să fie demontat piesă cu piesă. Și o spun clar, nu cum o spun cei din presa cu epoleți, ca vreau să distrug statul. Nu statul român, ci statul paralel. Și nu mai este mult. Trebuie să avem genunchii tari și patriotism, iar victoria va fi a noastră, a voastră, a tuturor.
  • Lupta se duce și cu cei care se uită cu lăcomie la potențialul energetic, la resursele noastre. Și cei nervoși că România a ajuns în frunte în UE la floarea soarelui și porumb. În acești doi ani s-a schimbat vremea sau pământul? Nu. S-a schimbat guvernul. Nu mai țineți minte în 2016 când toți îi ceream lui Cioloș să dea subvențiile în agricultură ș nu a vrut? Nu că ar fi Franța supărată că e România pe primul loc la unele producții agricole. E doar o coincidență
  • Guvernul trebuie să ia măsuri în ceea ce privește lăcomia bancară și evoluția ROBOR. Noi suntem în situația în care ne uităm ca un popor blând cum se joacă marile bănci și stabilesc dobânda pe care trebuie să o plătească românii. Avem cele mai mari diferențe între dobânzile la credite și impozite. Jocul cu ROBOR - profit 5,6 mld de lei, dacă făceau profit sprijinind economia era și mai bine. Orice lăcomie trebuie să fie ponderată, cred că aveți suficiente metode ca rapid să apară aceste măsuri
  • E nevoie de un guvern şi de un partid şi de o coaliţie care să le spună atât băncilor, cât şi multinaţionalelor din România, că şi această ţară are dreptul să ceară ca din profiturile uriaşe pe care le fac aici, taxele să le plătească aici. Nu în paradisuri fiscale sau în ţările de origine. Pentru că banii îi fac aici, în România, cu români
  • Dacă tot țipă că România e o țară coruptă, atunci marile companii de ce vin în continuare aici? Adică nu îi deranjează nimeni. Și chiar e bine să vină, ca să nu creadă cineva că suntem noi nebuni sau naționaliști. Dacă vrem să acceptăm niște farse din partea unor șmecheri... eu nu sunt de acord cu asta
  • Prețul la gaze, vorbim de gazele din subsolul României. Sub prețul liberalizării, companiile din energie și sectorul gazelor intenționează să vină cu alte creșteri de prețuri. Noi vorbim de gazele din subsolul românesc, în loc să ne ajute să dezvoltăm țara, vor să o punem pe butuci, vreau să reinstituim reguli corecte, cinstite
  • Autoritatea pentru Protecția Consumatorului și cea Sanitar-Veterinară. În România intră alimente pline de otravă, chimicale, calitate mult inferioară față de cele vândute în țările de origine. Vă întreb ultima dată, ce vă lipsește să începeți acest program de protecție a copiilor și cetățenilor români, ca ei să nu mai consume alimente otrăvite? Vă lipsește curajul? Dacă da, e grav pentru că bărbăția nu se cumpără de la librărie. Vă lipsesc instrumentele? Le cumpărați. Vă lipsesc specialiștii? Să îi aduceti. România e inundată de produse de calitate inferioară, pentru că e România și putem face ce vrem. Să nu mai acceptați intârzieri, până la final de an, doamna premier, să cereți programul. Nu sunt în stare să protejeze, să meargă acasă. Asumați-vă responsabilitatea
  • Nicio bună guvernare nu rămâne nepedepsită. Mie îmi spune că suntem pe calea bună, faptul că generăm atâta nervozitate înseamnă că suntem pe calea bună și că România nu mai este la cheremul intereselor străine. Asta e cel mai important
  • Știind asta, răspunsul meu e categoric: eu nu cedez! Și vreau să vă întreb pe toți: voi vreți să cedați? Voi vreți ca România să capituleze? Nu! PSD nu cedează, România nu capitulează. Mergem înainte. Doamne-ajută!

17:29Viorica Dăncilă susține un discurs:

  • Azi e o zi specială pentru mine si sunt mai sentimentală decât în alte momente. Dle președinte Liviu Dragnea, vă mulțumesc pentru suportul pe care mi l-ați dat. Mi-am spus mereu că, dacă dvs aveți puterea să mergeți mai departe, și noi trebuie să o facem.
  • Vă spun cu fermitate că nu voi ceda. Sunt un om puternic care știe ce are de făcut. Voi merge mai departe dacă am susținerea dvs.
  • După câștigarea alegerilor PSD a fost sub asediu, aproape orice demers guvernamental a fost contestat public.
  • PSD a fost totdeauna cunoscut pentru specialiștii săi. De fiecare dată când a fost la guvernare, România a mers bine.
  • În ultimii doi ani de guvernare a PSD, PIB a crescut cu 20 de miliarde de lei anual. Anul viitor vom depăși prabul de 1000 de miliarde de lei. Românii au un nivel de trai mai ridicat. În prezent România dispune de o rezervă financiară care ne acoperă necesarul de finanțare pe 5 luni.
  • Sunt peste 800.000 de români care au depășit în guvernarea nostră salariul de 1000 de euro.
  • Am majorat salariile profesorilor și medicilor.
  • Nu mai vreau să stăm pasivi, opoziția lansează o serie de știri false. Toată această propagandă a dezastrului este dăunătoare pentru economie.
  • Chiar și guvernatorul BNR spunea că dacă te-ai lua după televizoare, toate ar trebui să se prăbușească în țara asta
  • Trebuie să reacționăm și să fim mai activi în promovarea propriilor rezultate. Să demontăm fiecare minciună.
  • Avem multe lucruri pe care le-am realizat și multe altele care nu se aflau în program, dar care au îmbunătățit viata românilor
  • Anul acesta sărbătorim centenarul. Am încredere în capacitatea societății românești de a urma exemlul înaințașilor noștri.
  • Vom prelua președinția Consiliului UE, o provocare pentru noi toți. Vor urma 6 luni în care toți ochii vor fi ațintiți asupra României. Vă asigur că la nivelul Guvenului suntem pregătiți să facem față acestei provocări. Sccesul nu va fi doar al Guvernului, al PSD, va fi al fiecărui român. Avem șansa de a ieși cu o poziție întărită la nivel european.
  • Mă bazez pe sprijinul vostru. Trebuie să ne apărăm țara cu demnitate. Îmi doresc o Românie demnă, românii să fie tratați cu respect.
  • Anul care vine avem de câștigat două runde electorale.
  • Nu ne pot opri, au încercat să ne întârzie, dar de oprit nu ne pot opri. Guvernarea noastră dă roade. Avem o datorie față de șară și cetățenii ei. Avem legitimitatea pe care ne-o dă democrația și voința de a aduce liniște.
  • Astăzi m-au întrebat foarte mulți, ce-mi doresc: îmi doresc sănătate, pentru că putere am, să aducem cât mai multe lucruri bune. Îmi doresc ca România să fie tratată așa cum trebuie, să fie respectată. Am să cer pentru țara mea să fie întotdeauna tratată cu respect, si să nu mai fie ca în alți ani să acceptăm ce ni se impune fără a avea propria opinie. Să acceptăm să fim criticați, deși știm că nu merităm. Sunt un pro-european convins, dar acest lucru nu mă va împiedica să cer respect pentru țara mea.
  • Sunt convinsă că după aceste șase luni vom fi tratați așa cum se cuvine, cu respect și admirație.

17.07 De la tribuna Consiliului Național, Marian Oprișan a cerut premierului Viorica Dăncilă amnistia și grațierea

  • Eu vă rog, vă încurajez să facem dreptate – amnistia și grațierea în România anului 100
  • PSD reprezintă poporul român și dacă vrei să trădezi PSD, trădezi România, guvernarea, idealurile colegilor tăi. Cei care spun că <>. Dacă nu te înțelegi, ești liber să o spui, dar la Biroul Permanent, la CEX, dar nu să facă un laitmotiv pentru a justifica propria conștiință și caracter, care te determină ca în momente grele să facă pact cu dușmanii partidului.

UPDATE 16.43 Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, prezent la ședința Consiliul Național al PSD l-a atacat pe președintele Klaus Iohannis și a vorbit despre protocoalele semnate între SRI și Parchet și necesitatea unui moment zero în justiție

  • Am sperat şi eu ca şi dumneavoastră să avem un preşedinte care să ne ajute în stoparea erodării şi degradării sistemului de justiţie, (...) Am sperat şi eu ca şi dumneavoastră să nu mai avem un al doilea Băsescu. Ceea ce avem vedem cu toţii. În această lupă de gherilă am avut şi pierderi importante: două guverne care au căzut în prima parte a guvernării noastre, mulţi dintre noi am fost târâţi în faţa procurorilor sau a instanţelor pentru fapte pe care nu le-am comis, dar important este că nu ne-am pierdut nici busola, nici credinţa că putem readuce România în rândul ţărilor democratice
  • Au închis cercul prin invetarea protocoalelor secrete. S-au spus multe despre aceste protocoale, dar esența lor este simplă: judecătorii primeau într-un plic informații, nu probe, confidențiale despre acuzați, informații la care acuzații și avocații lor nu aveau acces ca să se poată apăra cum este normal. Acuzații erau condamnați în baza informațiilor și nu în baza probelor. Asta este cheia simplă a protocoalelor secrete. De ce au făcut unii judecători acest lucru? Probabil că unii au crezut că fac ceva patriotic. Ei bine nu știu dacă este ceva patriotic să lupți împotriva corupției încălcând legea
  • Trebuie să existe un moment zero, să tragem o linie și să o luăm de la capăt. România trebuie vindecată de nedreptăți și abuzuri, să se uite mai mult înainte și mai puțin înapoi. Am ajuns în ultimul ceas în care ne putem așeza la masă, putere și opoziție, pentru a hotărî măsurile ce trebuie luate pentru eliminarea abuzurilor și îndreptarea nedreptăților

UPDATE 16.20 Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor a fost ales, cu unanimitate, președinte al Consiliului Național al PSD

UPDATE 16.00: Tăriceanu, prezent și el la ședința informală a social-democraților

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a ajuns și la ședința informală a liderilor PSD, care se desfășoară în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaților.

Printre liderii PSD prezenți în biroul lui Dragnea se numără premierul Viorica Dăncilă, ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb și fostul ministru al Justiției, Florin Iordache.

Au mai ajuns: Marian Oprișan, Niculae Bădălău, precum și primarii Daniel Florea și Dan Tudorache.

Liderii PSD se reunesc într-o nouă ședință, duminică, de la ora 16.00, înaintea unei săptămâni importante în care este așteptată ordonanța de urgență pe Codurile Penale, iar în Parlament se va vota moțiunea de cenzură.

Pe agenda oficială se află validarea președintelui Consiliului Național al PSD și alegerea șefilor de departamente ale acestuia. Neoficial însă, Liviu Dragnea dorește să îi liniștească pe social-democrați și să dea un mesaj de unitate în contextul în care există în continuare tensiuni la nivelul grupurilor parlamentare și nemulțumiri în organizațiile PSD din țară. De precizat e că aceasta este a doua ședință cu liderii PSD din teritoriu în ultima săptămână.