Plenul Camerei Deputatilor a RESPINS marti solicitarea procurorului general de incuviintare a inceperii a urmaririi penale a premierului Victor Ponta pentru trei infractiuni de conflict de interese, dupa ce proiectul de hotarare prin care se respinge cererea de urmarire penala a fost adoptat cu 231 voturi pentru si 120 impotriva. Cele trei fapte incriminate de DNA se refera la numirea succesiva a lui Dan Sova in functia de ministru, si pentru inceperea urmaririi penale era nevoie de acceptul Camerei Deputatilor. Victor Ponta este insa urmarit penal pentru alte fapte, savarsite ca avocat inainte de a fi premier: fals in inscrisuri sub semnatura privata (17 fapte), complicitate la evaziune fiscala si spalare de bani.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cum a decurs votul de marti:

- Au fost prezenti 351 de deputati din 387

- Au fost 351 voturi exprimate

- 231 voturi PENTRU proiectul de hotarare prin care se respinge cererea de urmarire penala

- 120 voturi CONTRA proiectului de hotarare prin care se respinge cererea de urmarire penala

Dat fiind faptul ca deputatii au respins cererea DNA de formulare a cererii de incepere a urmaririi penale, presedintele Klaus Iohannis nu il poate suspenda pe primul-ministru Victor Ponta.

  • Desfasurarea LIVE TEXT a principalelor momente:

Ora 12.14: Klaus Iohannis, mesaj dur pentru Parlament: Dovada de maxima iresponsabilitate si sfidare. Singura solutie - demisia lui Ponta

Ora 11.56: Reactia lui Catalin Predoiu (PNL): Planul de desfiintare a Justitiei independente a fost astazi lansat. Primul pas a fost salvarea Premierului Ponta de urmarire penala.

Ora 11:52: Victor Ponta despre votul din Camera Deputatilor: "Este un rezultat normal. 231 la 120. Vreau si cred ca Parlamentul si Guvernul au obligatia de a respecta Constitutia si de a-i apara mai ales pe altii." Victor Ponta a comentat si mesajul transmis marti, chiar inaintea votului din Parlament, de Ambasada SUA la Bucuresti: "Sunt total de acord. Nu suntem toti egali?".

11.36: Cererea a fost RESPINSA, dupa ce proiectul de hotarare pentru respingere a fost votat cu 231 voturi pentru si 120 impotriva.

11.28: Votul s-a incheiat, urnele au fost duse pentru numarare.

10.58: Incepe votul.

10.53: Se stabileste comisia de numarare a voturilor. Ulterior, Zgonea explica din nou ce se voteaza: potrivit art. 156 si 157 din Regulament - proiectul de hotarare intocmit de comisia jurdica se voteaza cu majoritatea deputatilor prezenti. Votul este secret si se exprima prin bile. Proiectul prevede respingerea cererii.

10.44: Ludovic Orban: "Decizia de azi va afecta perceptia cetateanului asupra parlamentului, va afecta imaginea Romaniei. Va face inconjurul lumii si va fi urmarit de toate cancelariile lumii civilizate, de toti partenerii nostri euroatlantici. Astazi nu votam ca parlamentari daca Victor Ponta este sau nu vinovat. NU avem noi caderea sa hotaram acest lucru, nu avem nici informatiile necesare. Daca va itnreb cati ati vazut dosarul, 99% veti raspunde ca nu ati vazut dosarul. Va bazati pe informatii trunchiate. Noi astazi votam pentru a stabili un lucru clar - dac ain Romania respectam constitutia si anume ca nimeni nu e mai presus de lege, nici macar Victor Ponta, votam daca parlamentul Romaniei sustine sau nu sustine stabilirii dreptatii de catre puterea judecatoreasca, daca obstructioneaza sau nu justitia. Acesta este votul. La fel va cer si eu: nu votati politic, votati din consideretne care tin de apararea democratiei in Romania.

Daca azi votati impotriva, nu faceti altceva decat sa ii aparati pe cei adunati in jurul premierului! Majoritatea sunteti oameni onesti care nu ati jefuit statul, care nu sunteti implicati in acest sistem corupt! Nu deveniti complici cu coruptia in Romania!

Daca votati pentru inceperea urmarii penale, nu este afectat nici majoritatea parlamentara, iar in cazul in care premierul este suspendat, presedintele numeste interimar din guvernul vostrul. Nu va mai lasati manipulati.

Nimeni nu va impiedica sa formati un guvern.

Votati in favoarea justitiei"

10.35: Victor Ponta ia cuvantul in aplauzele colegilor: "Cred ca astazi in fata dvs. trebuie dezbatute si decise doua situatii extrem de importante. In primul rand, dvs trebuie sa decideti daca tot ceea ce tine de decizii politice pot sa fie cenzurate de catre o alta putere constitutionala. In concret, numirea unui ministru se face in baza unei propuneri a partidului pe care il reprezinta, in baza deciziei coalitiei, in baza votului parlamentului si in baza decretelor emise. Astazi trebuie sa decideti daca un reprezentat al altei puteri a statului poate sa ii traga la raspundere penala pe cei care iau o decizie politica comuna.

Eu cred ca trebuie sa ramana ca precedent foarte clar.

A doua: un Guvern al Romaniei este investit si demis prin proceduri constitutionale - votul dvs in urma alegerilor sau in urma unei motiuni de cenzura. Eu am devenit prim-ministru in urma unei motiuni de cenzura, nu un dosar penal facut pe numele lui Mihai Razvan Ungureanu. "

Victor Ponta afirma ca liberalilor nu le mai convine decizia de la Senat in cazul Sova: "Este un fel de Transalpina. Ce a fost bun saptamana trecuta la Sneat nu mai este bun astazi la Camera."

10.33: Ludovic Orban: "Hotararea in cazul Sova stabileste doar ca trebuie emisa hotarare si in cazul respingerii cererii, nu schimba procedura folosita pana astazi. Nu inteleg de ce vreti sa inventati roata si sa schimbati procedura exact in cazul lui Ponta. Inca din procedura faceti o tentativa de a il salva pe Victor Ponta, acest lucru nu este acceptabil."

10.32: Tot pe procedura. Marton Arpad (UDMR): Noi aprobam o cerere, nu incuviintam.

10.27: Scandal in plen pe procedura. Comisia juridica propune proiect de hotarare prin care nu se cere urmarirea penala, care ar urma sa fie supus la vot. Zgonea afirma ca desi pana acum se supunea la vot cererea procurorului general, in urma deciziei CCR in cazul Sova de la Senat trebuie votat proiectul de hotarare, prin aceeasi procedura cu vot cu bile. Ludovic Orban sustine ca se folosesc tertipuri: "Nu faceti de ras Romania", a strigat Orban de la tribuna.

10.20: Vicepresedintele Comsiei juridica, Ciprian Nica, citeste raportul privind scrisoarea procurorului general privind cererea de urmarire penala a lui Ponta. Ulterior se citeste proiectul de hotarare, care spune ca:

"Avand in vedere solicitarea parchetului general, camera deputatilor adopta urmatoarea hotarare.

Articol unic: Camera Deputatilor decide sa nu ceara urmarirea penala."

Zgonea: "Curtea Constitutionala spune foarte clar ca trebuie adoptata o hotarare. Pana acum votam cererea. Astfel, bila alba in urna alba si bila neagra in urna neagra inseamna "pentru" proiectul de hotarare, iar alb in negru si negru in alb "impotriva" proiectului."

10.17: Sedinta de plen a inceput. Zgonea: "Dupa decizia Curtii Constitutionale in cazul de la Senat, se discuta proiectul de hotarare redactat de comisia juridica."

10.15: Ponta, la intrarea in plen: Mereu cand sunt in fata parlamentului am emotii.

09.50 Victor Ponta a ajuns in Parlament si a mers in biroul presedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, fara sa faca declaratii.

***

Luni dupa-amiaza, Comisia juridica a decis sa respinga solicitarea DNA, dupa ce l-a audiat pe premier. "Impotriva" inceperii urmaririi penale au fost 18 voturi, iar "pentru" au votat 7 deputati.

Victor Ponta si-a rugat colegii deputati din Comisia Juridica sa dea "un vot juridic, nu politic" adaugand ca spera ca un premier sa nu se schimbe "de fiecare data cand un procuror are suspiciuni rezonabile".

"Deciziile politice nu intra in sfera conflictelor de interese. A fost o colaborare intre doua societati de avocatura, nu intre doua persoane fizice. Imunitatea are tocmai rolul de a impiedica o putere sa abuzeze", a mai spus Ponta.

Premierul Victor Ponta este urmarit penal pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala in forma continuata si spalarea banilor in dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi savarsit in perioada in care era avocat.

Faptele retinute de anchetatori ar avea legatura cu faptul ca Ponta ar fi beneficiat de o parte insemnata din sumele obtinute de catre SCA 'Sova si Asociatii' de la complexurile energetice Turceni si Rovinari, desi nu a efectuat niciun fel de activitate profesionala in temeiul conventiei de conlucrare dintre cele doua case de avocatura.

In acelasi dosar, procurorii sustin ca se impune continuarea urmaririi penale fata de Victor Ponta si sub aspectul savarsirii a trei infractiuni de conflict de interese, dintre care una in forma continuata (doua acte materiale). Faptele ar avea legatura cu functia de prim-ministru.

Conform DNA, el este acuzat ca l-a desemnat pe Dan Sova ca ministru pentru Relatia cu Parlamentul, ministru delegat pentru Proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine si ministru al Transporturilor, in conditiile in care premierul ar fi beneficiat in trecut de foloase din partea acestuia si de dreptul de folosinta gratuita a unui autoturism. Pentru aceste din urma trei acuzatii de conflict de interese, DNA a sesizat Camera Deputatilor pentru formularea cererilor de efectuare a urmaririi penale fata Victor Ponta.

UPDATE: