Secretara Trezoreriei americane (ministrul finanţelor), Janet Yellen, a declarat joi că o confiscare totală a activelor rusești este justificată, dar este doar una dintre posibilități, aceste active putând în schimb să servească drept garanție pentru împrumuturi pe piață, pentru a ajuta Ucraina, relatează Reuters.

Janet YellenFoto: Andy Wong / AP / Profimedia

„Aceasta este o opțiune care a fost discutată, dar liderii ne-au cerut să le oferim o serie de opțiuni”, a explicat Janet Yellen într-un interviu acordat agenției Reuters, după ce a fost întrebată dacă principala opțiune este aceea de a utiliza dobânzile la aceste active pentru a emite obligațiuni sau împrumuturi pentru Ucraina.

„Europenii au făcut un pas foarte constructiv, acela că mare parte din activele rusești deținute în Belgia au fost convertite acum în lichidități, iar Euroclear percepe dobânzi pentru acele active. Uniunea Europeană a fost de acord să separe aceste dobânzi și, practic, să avanseze cu un program prin care ele pot fi transferate Ucrainei. Aceasta este o abordare care ar putea fi susținută în mare măsură de țările care sunt îngrijorate de confiscarea activelor... există o serie de opțiuni”.

Rusia amenință că-și va reduce nivelul relaţiilor diplomatice cu SUA

Rusia ia în considerare reducerea nivelului relațiilor sale diplomatice cu Statele Unite dacă guvernele occidentale vor merge mai departe cu propunerile de confiscare a activelor sale înghețate, a spus anterior joi ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov.

Riabkov a afirmat că Moscova va riposta din punct de vedere economic și politic dacă activele sale vor fi confiscate.

„Reducerea nivelului relaţiilor diplomatice este una dintre opţiuni, desigur. Mulţi reprezentanţi de rang înalt din guvernul nostru au vorbit deja despre consecințele răspunsului nostru financiar, economic şi material la acest pas (confiscarea activelor - n.r.), pe care îi avertizăm pe oponenţii noştri, ca şi până acum, să nu-l facă”, a declarat Serghei Riabkov, citat de agenţia de stat rusă RIA.

„Acum analizăm forma optimă de reacţie, în care contramăsurile includ acţiuni împotriva activelor oponenţilor noştri occidentali, precum şi măsuri de răspuns diplomatic”, a adăugat el.

Oficialul rus nu a precizat însă ce ar putea presupune scăderea nivelului relaţiilor diplomatice. Kremlinul a caracterizat anterior starea actuală a legăturilor cu Statele Unite ca fiind „sub zero”, deşi nu a avut loc nicio degradare oficială a relaţiilor de la începutul războiului din Ucraina.

Țările G7 caută să folosească active financiare ruseşti în valoare de aproape 300 de miliarde de dolari, îngheţate de sancţiuni din 2022, pentru a sprijini Ucraina, aflată acum în al treilea an de luptă împotriva invaziei ruseşti. Însă cum ar putea fi făcut acest lucru rămâne totuși extrem de complex, dat fiind faptul că ar crea un precedent controversat, punctează Reuters.

___