Autoritățile din Belarus au asigurat, luni, că avionul Ryanair care a fost forțat să aterizeze pe aeroportul din Minsk a primit o amenințare din partea mișcării palestiniene Hamas cu privire la recenta escaladare a tensiunilor din Fâșia Gaza.

Alexandr LukasenkoFoto: Alexander Astafyev / TASS / Profimedia

Teoriile conspirației sunt adesea ultimul refugiu al autocraților. De la liderii sovietici de la acea vreme până la Ahmadinejad în Iran sau Mugabe în Zimbabwe, și mai recent Maduro în Venezuela, toți au recurs la cele mai nebunești alibiuri. În Europa, ultimul mare dictator Aleksandr Lukașenko, care nu este tocmai străin de conspirații, încă rezistă, scrie joi cotidianul spaniol ABC, citat de Rador.

De la frauda electorală din vara trecută, Lukașenko încearcă să câștige timp pentru a rămâne agățat de putere. Disidența zdrobitoare și jurnalismul au stat în spatele deturnării avionului Ryanair care s-a încheiat cu arestarea activistului și reporterului Roman Protasevici.

Încolțit de UE și SUA, Lukașenko a pretins existența unei amenințări cu bombă din partea Hamas, care neagă, și a unei alerte din Elveția, care a dezmințit la rândul său. Dar, în ultimul an, el a oferit alte declarații și teorii nebunești.

Hamas

Autoritățile belaruse au asigurat, luni, că avionul Ryanair care a fost forțat să aterizeze pe aeroportul din Minsk a primit o amenințare din partea mișcării palestiniene Hamas cu privire la recenta escaladare a tensiunilor din Fâșia Gaza, deși nu clarifică nici acum de ce au fost arestați jurnalistul critic Roman Protasevici și prietena lui. Grupul islamist a negat această acuzație.

Atena, Vilnius și Minsk

Lukașenko a declarat, miercuri, că alerta de bombă „a venit din Elveția” și a fost primită în același timp de aeroporturile din Atena, Vilnius și Minsk. El a justificat „deturnarea” din motive de securitate pentru cei 123 de pasageri. „Autoritățile elvețiene nu știu nimic despre o amenințare cu bombă la adresa zborului Ryanair Atena-Vilnius”, a declarat Ministerul de Externe elvețian într-un comunicat.

Remedii Covid

În 2020, liderul belarus a negat pericolul coronavirusului, numind pandemia de Covid-19 drept „coronopsihoză”. Lukașenko avea o rețetă clară pentru combaterea virusului: vodcă, saună și aer curat. Un mare fan al acestui sport precum Vladimir Putin, Lukașenko a asigurat, de asemenea, că hocheiul pe gheață protejează de virus. De asemenea, confruntat cu popularitatea unei opoziții conduse de femei, Lukașenko a susținut în octombrie că nici președinția, nici constituția din Belarus nu sunt potrivite pentru femei.

Pe același subiect: