Locul în care se află jurnalistul disident din Belarus rămâne necunoscută după ce a fost scos dintr-un avion de pasageri Ryanair care a fost forțat să aterizeze duminică la Minsk, a declarat luni lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, relatează Reuters. Totodată, autoritățile bieloruse își explică luni decizia de a deturna avionul prin faptul că aeronava ar fi primit o amenințare prin e-mail care pretindea că provine de la organizația palestiniană Hamas, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Țările occidentale au denunțat acțiunea Belarusului ca fiind „piraterie statală”, iar liderii europeni au amenințat luni că vor limita traficul aerian internațional peste Belarus și, eventual, să-i restricționeze transportul terestru.

Aceștia au cerut eliberarea imediată a jurnalistului și bloggerului de 26 de ani, Roman Protasevici, care călătorea din Grecia în Lituania.

"Încă nu știm unde este (Protasevici) și în ce stat. Există o mare probabilitate ca el să fie supus torturii de către serviciile speciale chiar în acest moment", a declarat Svetlana Tihanovskaia reporterilor din Vilnius.

Partenera lui Protasevici, Sofia Sapega, care a fost reținută și ea duminică la Minsk, se află acum în închisoarea Okrestina din capitala Belarusului, a spus Svetlana Tihanovskaia.

Sapega este cetățean rus, dar consulul rus de la Minsk a refuzat să o ajute, a spus Tihanovskaia.

Autoritățile beloruse au venit luni cu explicația că avionul Ryanair, deturnat cu o zi înainte pe aeroportul din Minsk, cu jurnalistul la bord, a fost amenințat de organizația palestiniană Hamas.

„Noi, soldații Hamas, cerem ca Israelul să nu mai tragă asupra sectorului Gaza. Cerem ca Uniunea Europeană să înceteze sprijinul pentru Israel (...) dacă cererile noastre nu sunt îndeplinite, o bombă va exploda (la bordul avionului Ryanair) peste Vilnius ", a declarat directorul transportului aerian din cadrul Ministerului Transporturilor din Belarus, Artem Sikorski, pretinzând că citește o traducere în limba rusă a mesajului primit în limba engleză.

Totodată comandantul forțelor aerienea spus luni că echipajul zborului Ryanair a decis singur să aterizeze la Minsk „fără ingerințe” după ce a fost informat despre o amenințare cu bomba, au declarat luni autoritățile beloruse.

"Decizia a fost luată de comandantul echipajului fără ingerințe e externe", a declarat Igor Goloub, comandantul forțelor aeriene.

Protasevici, în vârstă de 26 de ani, călătorea cu o cursă comercială de la Atena la Vilnius, Lituania, în momentul în care forțele aeriene din Belarus au intervenit. Astfel, cursa irlandeză Ryanair a fost deturnată spre Minsk, capitala Belarus, unde opozantul regimului a fost reținut.

De ce este Lukașenko obsedat de Protasevici?

În Belarus au rămas foarte puține surse de informare independente, majoritatea mass media independente fiind închise pe fondul masivelor proteste declanșate după alegerile prezidențiale din 9 august 2020 care au fost câștigate de Lukașenko, în timp ce opoziția a acuzat fraudarea scrutinului.

Protasevici este co-fondator și fost editor al canalului NEXTA de pe platforma Telegram, locul favorit al adversarilor lui Lukașenko pentru distribuirea de informații și organizarea demonstrațiilor antiguvernamentale.

În 2019, a fugit din țară, de teamă că va fi arestat, însă a continuat să critice regimul lui Lukașenko din exil, în Lituania. A fost atât de activ încât în noiembrie anul trecut a fost acuzat de incitare la ură socială și la tulburarea ordinii publice.

Pe vremea când era adolescent, mai notează New York Times, Protasevici a devenit disident intrând în atenția forțelor de ordine. El a fost exmatriculat de la o școală de renume pentru că participase la un protest în 2011. Ulterior, a fost exmatriculat și de la cursurile de jurnalism pe care le urma la Universitatea de Stat din Minsk.

Citește și:

Cine este Roman Protasevici, omul care l-a făcut pe Lukașenko să deturneze un avion: Exmatriculat de două ori și exilat, a ajuns pe lista neagră a servicilor secrete din Belarus