Protestele violente care au loc în aceste zile în Statele Unite au oferit posibilitatea de atac țărilor criticate de Occident pentru limitarea democrației și nerespectarea drepturilor elementare ale omului. Astfel, Rusia a declarat că a fost „scandalizată” marți de violența poliției americane împotriva jurnaliștilor, iar președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a descris moartea lui George Floyd drept "rasistă" și "fascistă".

Reacția Rusiei
Rusia a declarat marți că a fost „scandalizată” de violența poliției americane împotriva jurnaliștilor, în special împotriva unui colaborator al agenției ruse Sputnik, potrivit AFP.
"Suntem scandalizați de violența continuă pe care poliția americană o folosește împotriva presei internaționale care acoperă demonstrațiile", a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.
Moscova se referă în special la cazul Nicole Russell, colaborator al agenției de presă de stat ruse Sputnik, lovită luni de un glonț de cauciuc tras de poliție și „aruncat la pământ și călcat literalmente” de un polițist, deși i-a prezentat legitimația de presă.
Potrivit Rusiei, această „cruzime scandaloasă și ilegală” a avut loc lângă zidurile Casei Albe din Washington.
- Putin a promulgat o lege care extinde statutul de ”agent străin” la jurnaliști și bloggeri
- Londra refuză acreditarea RT și Sputnik la o conferință internațională privind libertatea presei: Rol activ în difuzarea de dezinformări
Reacția Turciei
Vineri, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a descris uciderea lui George Floyd, în timpul arestării sale brutale de către poliția din Statele Unite, drept "rasistă" și "fascistă", potrivit Le Point.
Într-un tweet publicat în noaptea de joi spre vineri, Recep Tayyip Erdogan a denunțat "abordarea rasistă și fascistă care a dus la moartea lui George Floyd în orașul american Minneapolis în urma unui act de tortură".
"Sunt convins că cei care au comis acest act inuman vor primi pedeapsa pe care o merită. Vom urmări acest caz", a punctat Recep Tayyip Erdogan.
Declarațiile președintelui turc riscă să irite Washingtonului, într-un moment în care Ankara încearcă să repare relațiile bilaterale care s-au deteriorat puternic din 2016.
Cecenul Kadyrov, „îngroziț” de violența poliției la protestele din SUA
Ramzan Kadyrov, presedintele Ceceniei
Foto: kremlin.ru "Urmăresc cu groază situația din Statele Unite, în care autoritățile încalcă în mod rău drepturile cetățenilor obișnuiți", a declarat Kadyrov marți, după o săptămână de proteste în marile orașe americane, potrivit The Moscow Times.
Statele Unite l-au sancționat pe Ramzan Kadyrov pentru guvernarea sa dură asupra republicii Ceceniei, desemnându-l drept abuzator de drepturile omului în 2017, în urma raportărilor despre presupusele epurări ale persoanelor gay prin închisorile secrete cecene.
Kadyrov, care susține că regiunea sa predominant musulmană nu are homosexuali în timp ce solicită purificarea lor, a râs de sancțiuni.
- Comunitatea LGBT din Cecenia: Zeci de persoane au fost reținute și torturate/ Liderul Kadyrov: Cecenia nici nu are o comunitate gay
Ramzan Kadyrov, liderul Ceceniei, apără din nou poligamia: Allah ne autorizează să avem patru femeiVIDEO Rusia: Un video anti-gay în favoarea reformei constituționale a lui Putin stârnește controverse