Teodor Melescanu
Foto: Agerpres

Meleșcanu, după decizia CCR: „Cel mai probabil mă voi conforma și voi demisiona de la șefia Senatului”

de L.P. HotNews.ro
Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu a declarat miercuri, pentru HotNews.ro că așteaptă să vadă oficiala decizia și motivarea Curții Constituționale. Meleșcanu a mai spus că se va conforma hotărârii luate de judecătorii CCR. După mai bine de patru luni din momentul în care sesizarea făcută de ALDE-PNL-PMP-UDMR a fost depusă, Curtea Constituțională a decis că alegerea lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului a fost neconstituțională.



Instanta de judecata
Foto: pixabay.com

Curtea Constituțională: Completurile de trei judecători au fost legal constituite

de MH HotNews.ro
Completurile de trei judecători au fost legal constituite. ​Curtea Constituțională a stabilit miercuri că nu există conflict juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție în privința constituirii completurilor de judecată, au declarat pentru HotNews.ro oficiali ai CCR.
ministrul Marcel Bolos
Foto: Facebook

Cum vrea să mute ministrul Fondurilor Europene gândacii care pun în pericol finanțarea autostrăzii Pitești-Sibiu

de I.H. HotNews.ro
România a propus Comisiei Europene mutarea speciei de gândac Morimus Funereus de pe traseul viitoarei autostrăzi Pitești-Sibiu cu ajutorul feromonilor, metodă folosită cu succes și în alte țări care au avut probleme similare, a declarat, miercuri, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Ministerul Sanatatii
Foto: Ministerul Sanatatii

Primele măsuri luate de România împotriva coronavirusului din China: Autoritătile vor să cumpere pentru aeroporturi camere cu termoviziune, care identifică persoanele cu febră

de Alina Neagu HotNews.ro
România ia primele măsuri pentru a preveni posibilitatea ca noul tip de coronavirus din China, care a ucis până acum 9 oameni, să ajungă și în tara noastră. Autoritățile intentionează să cumpere camere cu termoviziune, ce identifică persoanele care au febră, si să le monteze în aeroporturi.


Dorin Florea
Foto: Facebook

CNCD l-a amendat cu 10.000 de lei pe primarul din Tg. Mureș care a spus că romii sunt o problemă in România și că statul ar trebui să decidă cine face copii

de Clarice Dinu HotNews.ro
Primarul din Tg. Mureș, Dorin Florea, a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru declarațiile sale referitoare la faptul că statul trebuie să decidă cine face copii, cu referire exactă la romi, despre care a spus că sunt o problemă a României.
Bloc Vasile Lascar 3
Foto: Hotnews

Primăria Capitalei a autorizat construirea unui bloc de 9 etaje pe strada Vasile Lascăr, printre case vechi de peste 100 de ani. Beneficiar: Ginerele unui fost coleg de partid cu Onțanu

de Catiușa Ivanov HotNews.ro
Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, a autorizat construirea unui bloc de 9 etaje pe strada Vasile Lascăr din centrul Capitalei, printre case de peste 100 de ani vechime. Strada este zonă protejată, cu mai multe clădiri monument istoric, iar cea mai înaltă clădire din jur are maxim 4 etaje. Potrivit panoului de șantier, beneficiarul construcției este Ciuclea Georgescu Dumitru, ginerele patronului de la Supercom, Ilie Ciuclea, fost senator PSD, apoi vicepreședinte UNPR.
Fiscalitate
Foto: freepik.com

Fiscul profită de o neclaritate legislativă pentru a face controale și a obține bani. Se știe de problemă de ani buni, dar nu s-a clarificat

de Florin Barbuta HotNews.ro
În ultima jumătate a anului 2019, Direcția Antifraudă din ANAF a desfășurat o campanie tematică care a vizat tratamentul fiscal din punct de vedere al impozitului pe venit și contribuțiilor sociale pentru tichetele cadou achiziționate de companii, potrivit Corinei Mîndoiu, partener EY România. Problema ține de ambiguitatea din legislație privind tratamentul fiscal pentru companiile care acordă angajaților parteneri tichete cadou pentru a stimula vânzările. Adică nu se știe cine trebuie să plătească contribuțiile: compania care a dat sau compania ai cărei angajați au primit tichetele? În aceste condiții, controalele vor continua și în 2020.
Johan Meyer - CEO Franklin Templeton
Foto: Hotnews

Meyer (Fondul Proprietatea): Energia și turismul vor fi sectoarele care vor străluci anul acesta. Ne așteptăm la mai multe investiții străine

de F.B. HotNews.ro
​Ne așteptăm ca sectorul energetic să funcționeze bine în acest an, în special după abrogarea OUG 114/2018 și dereglementarea ulterioară a pieței, care va determina companiile să investească în operațiuni locale, având o perspectivă clară de generare de profituri, susține Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments Sucursala București și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea (FP).
Permis digital de conducere pe un smartphone
Foto: DVLA UK
Zeci de mii de amenzi pe an date de poliție pentru lipsa unor documente în format fizic

Permis de conducere pe telefonul mobil? Talon auto digital? Soluții care se aplică deja în Europa și prin lume, dar în România nu există nici măcar în planuri

de Victor Cozmei HotNews.ro
„Cât privește situațiile în care șoferul nu a avut asupra sa permisul de conducere, vă comunicăm faptul că, la nivel național, au fost aplicate în cursul anului 2018 un număr de 133.437 de sancțiuni contravenționale”, a transmis Poliția Rutieră la solicitarea HotNews.ro. În tot acest timp, numeroase țări din Europa și din lume testează sau implementează chiar permise auto digitale, disponibile pe smartphone, care să completeze tradiționalul card fizic. În România, însă, autoritățile recunosc că nici măcar nu au în plan o astfel de măsură care ar putea „să scutească șoferii, dar și statul de costuri inutile și bătăi de cap”.
Annual Meeting - Davos
Foto: Procter & Gamble
Corespondență de la Davos - rubrică susținută de Procter & Gamble

Reparați sistemul! Cheia reușitei pentru egalitatea de gen

de Carolyn Tastad, Deanna Bass Smile Media
Datele arată fără echivoc că o lume egală este o lume mai bună pentru noi toți. Când egalitatea de gen crește, avem comunități mai sănătoase, afaceri mai puternice, economii în dezvoltare, iar lumea este un loc mai bun pentru fiecare.
Andreea Șerban, Patricia Enache, Roxana Bratosin
Foto: Deloitte Romania
Dosare Juridice - Investiții alternative

Noua lege a fondurilor de investiții alternative favorizează dezvoltarea pieței locale?

de Andreea Șerban, Patricia Enache, Roxana Bratosin Deloitte Romania
Legislația privind fondurile de investiții alternative (FIA) se schimbă la acest început de an, cu scopul declarat de a crește atractivitatea acestora în ochii investitorilor și de a dezvolta piața de profil. Legea 243/2019 (Legea FIA) a fost adoptată ca răspuns la solicitarea investitorilor români de diversificare a organismelor de plasament colectiv de acest tip în România și va intra în vigoare din 24 ianuarie. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să emită legislația secundară aferentă până la data de 24 aprilie 2020.
Aplicatii
Foto: Pexels

Google lansează 3 aplicații experimentale pentru ca utilizatorii să folosească mau puțin telefonul

de RA HotNews.ro
Google a lansat trei noi aplicații experimentale pentru a ajuta utilizatorii să folosească telefonul mai puțin, ca parte a inițiativei sale Wellbeing, inclusiv un plic în care telefonul poate fi închis, lăsând liberă doar opțiunea de a forma numere, notează Mediafax.
Epidemie China
Foto: pxhere.com

China: ​Numărul cazurilor de persoane infectate cu coronavirus crește la 473

de DG HotNews.ro
China a confirmat, miercuri, 473 de noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus, potrivit cotidianului People Daily, citat de Reuters. Numărul deceselor rămâne însă 9.
Teodor Melescanu
Foto: Agerpres

Alegerea lui Meleșcanu la șefia Senatului, neconstituțională (surse)

de D.D. HotNews.ro
Alegerea lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului a fost neconstituțională, a decis miercuri Curtea Constituțională, potrivit Agerpres.
Sondaj - permis auto digital
Foto: Hotnews

​SONDAJ Ar trebui ca permisele/taloanele auto digitale să fie introduse în România?

de Red. Stiri HotNews.ro
Multe țări din Europa și din lume testează sau implementează soluții precum permise auto digitale, disponibile pe smartphone, sau taloane auto digitale, pe când în România o astfel de măsură nu a fost luată în considerare, până acum. Între timp, șoferii români primesc zeci de mii de amenzi anual pentru lipsa unor documente în format fizic.
  • Sondaj HotNews.ro​: Ar trebui ca permisele/taloanele auto digitale să fie introduse în România?
Adrian Streinu-Cercel
Foto: Hotnews

Adrian Streinu Cercel: Nu mai umblați după teste de gripă pentru că le faceți degeaba! Diagnosticul de gripă este clar dacă te doare capul, faci febră 39-40, te dor mușchii, te simți ca și cum ai fi bătut

de Alina Neagu HotNews.ro
Managerul Institutului de Boli Infecțioase ''Matei Balș'', prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, a declarat miercuri că diagnosticul de gripă este unul ''clar'' pentru persoanele pe care le doare capul, fac febră 39-40, le dor mușchii, "te simți ca și cum ai fi bătut". Medicul Adrian Streinu-Cercel spune că, în aceste cazuri, nu mai este nevoie de alte teste pentru a diagnostica gripa.
Concurs Digitaliada
Foto: Digitaliada.ro

#Digitaliada caută creatori de conținut digital educațional

de Digitaliada.ro Digitaliada.ro
Marți, 14 Ian 2020 Actualitate | Cultură
Fundația Orange deschide a patra ediție a concursului național #Digitaliada, care premiază cele mai bune materiale educaționale digitale. Ca element de noutate, din acest an, participanții pot înscrie materiale în patru categorii de concurs: Aplicații, Conținut video, Proiectare didactică și Alte materiale educaționale. În plus, competiția se deschide și pentru materiale dedicate ciclului de învățământ primar. Pentru că aceste materiale vor fi folosite la clasă, o comisie de elevi va evalua materialele create de adulți și va acorda un Premiu de Popularitate. Totodată, din acest an se pot înscrie și elevii cu vârsta peste 14 ani, într-o categorie dedicată exclusiv lor.
Nissan LEAF si BMW i3
Foto: Adrian Mitrea
Material realizat cu sprijinul Nissan România

​FOTOGALERIE La drum lung cu Nissan LEAF 62 kWh. Din nou la Sibiu cu o mașină electrică

de Adrian Mitrea 0-100.ro
Marți, 21 Ian 2020 Economie | Auto
Nissan LEAF este una dintre mașinile electrice aflate acum pe val în România (și nu numai), iar bateria de 62 kWh mai nou adăugată în ofertă vine la pachet și cu un motor electric mai puternic. Așadar, ingrediente suficiente pentru a-i testa promisiunile pe un traseu mai lung: București-Sibiu-București, un total de aproape 600 km. Cât consumă LEAF? Ce autonomie reală are LEAF? Ce plusuri și ce minusuri? Cum se comportă? – sunt doar câteva dintre întrebările la care încerc să vă răspund în acest articol-reportaj.
Victor Costache si Monica Anisie
Foto: Ministerul Educatiei

Anisie a cerut să nu mai înceapă cursurile în școli imediat după acțiunile de dezinfecție/ Ministerele Educației și Sănătății colaborează pentru combaterea gripei

de A.O. HotNews.ro
Ministrul Educației, Monica Anisie, a cerut, într-o videoconferință cu inspectorii școlari generali, reprezentanții organizațiilor sindicale și asociațiilor de părinți, să nu mai înceapă cursurile în școli imediat după realizarea acțiunilor de dezinfecție și dezinsecție. La videoconferință a participat și Victor Costache, ministrul sănătății, acesta spunând că este important să existe o "legătură operativă pe axa inspectorate școlare județene/școli - direcții de sănătate publică".

Mediastandard.ro: Detectorul AI menit să determine știrile false clasează ca ”fake news” publicații mari din România

de Mediastandard.ro Mediastandard.ro
Navigarea în online, mai ales atunci când vrei să accesezi un site de știri, ar fi mult mai ușoară dacă am putea să prevedem că o anumită sursă de informare va încerca să ne manipuleze. Pe acest fond au apărut mai multe instrumente care promit să identifice site-urile de fake news – ca să n-o faci tu.
Isfahan, Iran- Piața Centrală
Foto: Ana Maria Caia

HOTNEWS PODCASTS: „Caia și Bejan. Călătorii”. Episodul 2: Iran. Ce trebuie să știi dacă vrei să călătorești ca turist în țara ayatollahilor

Luni, 20 Ian 2020
Iranul este acum un subiect fierbinte pe agenda internațională. Și asta din cauza conflictului cu SUA, a doborârii cu rachete a avionului de pasageri ucrainean sau a protestelor izbucnite în marile orașe după ce autoritățile au încercat să mușamalizeze incidentul. În aceste condiții, este probabil puțin mai greu zilele acestea să te gândești la Iran ca la o destinație turistică de top care a atras numai în 2019 aproape opt milioane de vizitatori din toată lumea. Cu siguranță însă că există foarte mulți oameni care vor călători în continuare în Iran. Turismul nu se va opri în această țară. Iar acești oameni se întreabă dacă Iranul este un loc sigur pentru călătorii și ce au de făcut acolo. În această ediție a podcastului „Caia și Bejan. Călătorii” vom încerca să răspundem la cât mai multe întrebări.

Virusi gripa
Foto: pixabay.com

Noul coronavirus din China ar putea suferi mutații și răspândi cu rapiditate

de C.D. HotNews.ro
Noul coronavirus care a făcut nouă morți și a contaminat sute de persoane în China ar putea suferi mutații și s-ar putea răspândi cu rapiditate, au avertizat miercuri autoritățile, sporind îngrijorarea la nivel mondial după semnalarea unui prim caz în Statele Unite, notează AFP.
Intaizeri la plata daunelor RCA
Foto: ASF

City Insurance anunță că a plătit despăgubiri de 244 milioane de euro în 2019: Cât de greu plătește daunele RCA

de Adrian Vasilache HotNews.ro
City Insurance, cel mai mare asigurător din piață, a anunțat miercuri că anul trecut a emis polițe de asigurare în valoare de 410 milioane de euro, în creștere cu 28% față de anul 2018, iar valoarea despăgubirilor plătite a fost de 244 milioane de euro (echivalentul a 1,1 miliarde lei), în creștere cu 33% față de anul trecut. City Insurance se afla pe locul doi în piața RCA, după Euroins, în primele nouă luni din 2019, ambele firme având și cele mai multe dosare de daună deschise, precum și întârzieri semnificative la plata daunelor, potrivit ASF.
incontestabil-evolutia-si-stiinta-creatiei
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Apariția și evoluția omului pe înțelesul tuturor

de A.V. HotNews.ro
Bill Nye arata, intre altele, cum au aparut oamenii si daca specia noastra isi continua evolutia, care sunt promisiunile si pericolele organismelor modificate genetic, precum si cat de probabil este ca si pe alte planete sa se fi produs un proces evolutiv similar cu cel de pe Pamant.

Roger Federer
Foto: Australian Open / Twitter

VIDEO Bătrânul și magia: Roger Federer, la pas în turul trei de la Australian Open

de A.I. HotNews.ro
Filip Krajinovic (41 ATP) nu a avut tenisul necesar pentru a-l încurca măcar sporadic pe Roger Federer, marele campion elvețian arătând o poftă de tenis incredibilă la cei 38 de ani. Câștigător de șase ori la Melbourne, Roger a obținut calificarea în turul al treilea după un succes în minimum de seturi: 6-1, 6-4, 6-1.
Scoala
Foto: pixabay.com

Opt elevi de la școala 133 unde au fost probleme după dezinfecție sunt internați în spital/ Daniel Băluță: Am reziliat contractul cu firma care a făcut dezinfecția” UPDATE

de A.O. HotNews.ro
Opt dintre elevii de la Școala nr. 133 din Capitală sunt internați în spital. Inspectoratul Școlar al Municipiului arată că 5 dintre 16 elevi care au fost duși la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” sunt încă internați. La Spitalul ”Marie Curie” s-au prezentat în total 6 elevi, iar dintre aceștia 3 elevi au fost internați, iar 3 dintre ei au fost consultați de medici.
Elon Musk
Foto: Daniel Oberhaus (2018)

Știrile Protv: Tesla a cumpărat o “bucată” din Germania. Ce vor să facă americanii cu cele 300 de hectare din apropiere de Berlin

de Redactia HotNews.ro
Conducerea Tesla a aprobat achiziționarea unei parcele de 300 de hectare în apropiere de Berlin, a anunțat purtătorul de cuvânt al landului Brandenburg, Florian Engels.
buletine
Foto: Digi 24

Digi 24: 8 ore de scandal pe tema buletinelor cu cip. Teoriile conspirației de la dezbaterea de la MAI: „Ni se pune în pericol însăși mântuirea”

de Digi 24 Digi 24
​Noua carte electronică de identitate a încins spiritele la dezbaterea publică organizată de Ministerul de Interne. Mulți au contestat cipul din document, care îi sperie din diferite motive: se simt urmăriți de autorități sau le amintește de Apocalipsă. Așa că discuțiile care trebuiau să dureze o oră au ținut...opt.
digisport
Foto: Hotnews

Digisport: "Mi-ați distrus relația, ce mai vreți?” Reacția suporterului infidel care și-a sărutat amanta pe stadion

de Redactia HotNews.ro
Bărbatul prins că și-a înșelat iubita la un meci din Ecuador a reacționat, după ce clipul în care a fost ”prins în fapt” a făcut înconjurul planetei. Deyvi Andrade a confirmat suspiciunile de infidelitate pe Instagram și pe Facebook.
dolari
Foto: pixabay.com

Finanțări 2020: ​185 milioane dolari pentru startup-uri europene, într-un nou fond de investiții

de CZ HotNews.ro
Startup-urile europene vor putea obține finanțări de capital de risc pentru dezvoltare, printr-un nou fond de investiții, de 185 de milioane de dolari, lansat miercuri de firma Blossom Capital, cu sediul la Londra.
Luigi Di Maio
Foto: Facebook/ Luigi Di Maio

Luigi di Maio este așteptat să se retragă de la șefia partidului Mișcarea Cinci Stele

de N.O. HotNews.ro
Luigi di Maior, ministrul italian de Externe, se retrage de la șefia partidului Mișcarea Cinci Stele, au spus trei oficiali din cadrul partidului pentru Politico.
Amanda Anisimova
Foto: usopen.org

Moment neplăcut la Australian Open: Ce a făcut-o pe Amanda Anisimova să plângă la conferința de presă

de Red. Sport HotNews.ro
Amanda Anisimova (24 WTA) a fost eliminată de la Australian Open încă din primul tur, americanca cedând în trei seturi cu Zarina Diyas. La conferința de presă de după înfrângere, o întrebare a întristat-o pe Amanda până la lacrimi.
Dragoș Ciuparu, secretar de stat la Cercetare
Foto: Hotnews

Dragoș Ciuparu, noul secretar de stat pentru Cercetare: Am ca prioritate deblocarea finanțării programelor în domeniu

de A.O. HotNews.ro
Noul secretar de stat pentru Cercetare, Dragoș Ciuparu, a declarat, miercuri, la preluarea portofoliului de la Ministerul Educației, că are ca prioritate deblocarea finanțării programelor, dar și lansarea de competiții în acest domeniu. La preluarea mandatului său a fost prezent și premierul Ludovic Orban, aflat în premieră la instalarea în funcție a unui secretar de stat, precum și mulți dintre directorii institutelor de cercetare și rectorii din România.
orhideea-si-papadia-de-ce-exista-copii-cu-probleme-de-dezvoltare-si-cum-pot-toti-copiii-sa-creasca-frumos
Foto: Hotnews
Ghid practic

D​e ce exista copii cu probleme de dezvoltare si cum pot toti copiii sa creasca frumos

de A.V. HotNews.ro
Anumite variante ale genelor cresc predispozitia unei persoane la depresie, anxietate, tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie si comportamente antisociale, sociopate sau violente. Insa in loc sa considere aceasta gena „de risc” ca fiind o slabiciune, Boyce schimba modul in care ne raportam la fragilitatea umana, dovedind ca, desi aceste gene „rele” pot crea probleme, in situatia si mediul adecvate, pot sa duca la aparitia unor copii care nu doar ca se descurca mai bine decat inainte, dar care isi depasesc cu mult colegii.

Sezonalitatea a contribuit la slăbirea activităţii industriale
Foto: sxc.hu

După patru luni de scădere continuă a activității, în luna decembrie, industria a intrat în contracție puternică (Barometrul Industrial)

de DP HotNews.ro
”După patru luni de scădere continuă a activității, în luna decembrie, industria a intrat în contracție puternică. Probabil că sezonalitatea a contribuit la slăbirea activității, dar nu a fost singurul factor de regres. Managerii consideră că pe termen mediu, peste șase luni, sunt șanse de redresare, dar e greu de imaginat cum va putea industria să recupereze într-un timp rezonabil de 1-2 luni prăbușirea din decembrie 2019”, arată datele Barometrului Industrial, publicat miercuri de Irsop și SNSPA.


Scutea, Bologa, Hosu
Foto: AGERPRES

UPDATE Cei trei procurori propuși de ministrul Justiției pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT vor fi audiați de CSM în 11 februarie

de MH HotNews.ro
Cei trei procurori propuși pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT - Gabriela Scutea, Crin Bologa și Giorgiana Hosu - vor fi audiați în 11 februarie de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Secția pentru procurori a CSM este cea care trebuie să emită un aviz consultativ asupra propunerilor făcute de ministrul Justiției, iar decizia finală îi va aparține președintelui Klaus Iohannis, care poate refuza o singură propunere, motivat.
Coperta
Foto: Hotnews
​Recomandare de lectura

Ambiții politice, spionaj industrial, amatorism și competență în economia romaneasca. O istorie fascinantă a industrializării comuniste

de A.V. HotNews.ro
Istoricul Petre Opris face o treaba extraordinara in aceasta carte: scoate la lumina istoria economiei romanesti din vremea comunismului, publica documente de arhiva (din Romania si din Statele Unite) extrem de interesante si arata cum se luau deciziile in organizatiile de partid si de stat. Veti gasi aici texte despre industria aeronautica, despre datoriile externe ale Romaniei sau despre industria de aparare, foarte relevante pentru vremea respectiva.

Ce bani au romanii in Pilonul II
Foto: APAPR

GRAFICE Pilonul II de pensii, după 11 ani și jumătate: 2,1 milioane de români au în conturile personale peste 10.000 de lei / Firmele au făcut plăți de circa 100 milioane de euro

de Adrian Vasilache HotNews.ro
2,1 milioane de români au strâns peste 10.000 de lei în conturile personale din Pilonul II de pensii private, în timp ce peste 850.000 de români au depășit pragul de 20.000 de lei, a anunțat miercuri APAPR (asociația care reprezintă administratorii fondurilor de pensii). Totuși, românii au sume cu 17% mai mici în conturi din cauza nerespectării legii de înființare a acestui sistem, care prevedea virarea unor contribuții mai mari. Statul nu a virat în Pilonul II contribuții în valoare de 2,1 miliarde de euro în perioada menționată, susține asociația. Vezi în articol ce comisioane au reținut administratorii de pensii și care a fost câștigul produs pentru participanții la Pilonul II.
Horatiu Gorun
Foto: Facebook

Încă un gorjean numit de Orban. Horațiu Gorun, secretar general adjunct la Finanțe. Ce scrie presa locală despre el

de F.B. HotNews.ro
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a avut câteva nume îndoielnice, în ultimele luni, pe postul de secretar general adjunct, precum Liliana Mincă, care a reușit să stea doar 4 zile în funcția asta sau Claudia Florina Prisecaru – fostă colaboratoare a securității în perioada comunistă (conform Deciziei Curții de apel București). În Ministerul Finanțelor a fost numit acum pe această funcție un gorjean: Tiberiu Horațiu Gorun. Recent a mai fost numit un gorjean, dar în funcția de secretar de stat: Gheorghe Pecingină. De precizat că în cadrul instituției mai lucrează câțiva gorjeni pe posturi de conducere încă de dinainte de venirea noului Guvern.
Sediul Ministerului Justitiei
Foto: Agerpres

Proiect de reorganizare a Ministerului Justiției: Este propusă desființarea Institutului Național de Criminologie

de MH HotNews.ro
Ministerul Justiției vrea desființarea Institutului Național de Criminologie, instituție înființată în 2018, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică. Proiectul vizează reorganizarea Ministerului Justiției și mai prevede înființarea unui compartiment pentru Comunicare, care să aibă printe atribuții și "crearea și evaluarea imaginii publice a politicii din domeniul Justiției". O altă măsură propusă vizează posibilitatea ministrului Justiției de a numi consilieri onorifici.
Petra Kvitova
Foto: Australian Open/ Facebook

Australian Open: Ashleigh Barty, Naomi Osaka și Petra Kvitova continuă competiția; Aryna Sabalenka și Petra Martic, eliminate (Rezultatele zilei)

de Diana Ene HotNews.ro
Nici ziua de miercuri nu a fost lipsită de surprize pe tabloul de simplu feminin de la Australian Open. Aryna Sabalenka (favorită 11) a fost eliminată de Carla Suarez-Navarro în primul tur, iar Petra Martic (13) s-a oprit în runda a doua. Marile favorite Ashleigh Barty (1), Naomi Osaka (3), Petra Kvitova (7) și Serena Williams (8) și-au asigurat calificarea în turul al treilea al Grand Slam-ului de la Melbourne.
Trenuri private
Foto: Hotnews

Eurostat: Germania, Polonia, Ungaria și România, cele mai multe accidente feroviare din UE

de DP HotNews.ro
Aproximativ 885 de persoane din Uniunea Europeană au murit și 760 au fost grav rănite în 2018 în accidente feroviare (fără a include sinuciderile), cele mai multe înregistrându-se în Germania, Polonia, Ungaria și România, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citat de Agerpres. În perioada 2010 - 2018, numărul accidentelor feroviare grave în UE a scăzut cu aproape 25%, la 1.721 accidente, cu 571 mai puține decât în 2010.
Grigor Dimitrov
Foto: captura twitter

VIDEO Faza zilei: Eliminat, dar la mare căutare - Dimitrov, ce părere ai?

de Red. Sport HotNews.ro
Nu i-a mers prea bine pe teren (a fost eliminat încă din turul al doilea), dar ar putea compensa în plan sentimental. Grigor Dimitrov a primit o ofertă de "nerefuzat" la Melbourne, camerele tv surprinzând exact momentul.
Katerina Sakelaropoulou
Foto: Wikipedia

Grecia are prima femeie președinte din istorie: Katerina Sakellaropoulou

de DG HotNews.ro
Parlamentul elen a ales-o, miercuri, pe Katerina Sakellaropoulou în funcția de președinte, fiind pentru prima oară când o femeie va fi șef al statului. Potrivit arhitecturii constituționale din Grecia, rolul președintelui este mai mult unul formal, puterile sale fiind limitate.
Kelemen Hunor
Foto: Facebook

Kelemen Hunor: Propunem mandat de cinci ani, în loc de patru, pentru autoritățile locale

de Redactia HotNews.ro
UDMR va depune săptămâna viitoare un proiect de lege care prevede ca autoritățile locale să aibă un mandat de cinci ani, față de patru, în prezent, a anunțat la RFI președintele Uniunii, Kelemen Hunor.
Serena Williams
Foto: Australian Open/ Facebook

​Australian Open: Serena Williams, în turul trei fără bătăi de cap

de A.I. HotNews.ro
Serena Williams a obținut biletul pentru turul trei de la Australian Open după un meci de o oră și 18 minute cu Tamara Zidansek (70 WTA, Slovenia). A fost 6-2, 6-3 pentru campioana din SUA, favorita numărul 8 a competiției de la Melbourne. Pentru Serena urmează partida cu Qiang Wang (29 WTA).
Tribunalul Bucuresti
Foto: Agerpres

Tribunalul Municipiului București și Curtea de Apel București își suspendă, de miercuri, activitatea. Mii de dosare, blocate, pe perioadă nedeterminată

de DP HotNews.ro
Magistrații sunt nemulțumiți pentru că pe masa parlamentarilor se va afla, în 28 ianuarie, legea privind eliminarea pensiilor de serviciu, după ce Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a emis deja un raport favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale, notează Mediafax.
Donald Trump
Foto: Flickr/ Gage Skidmore

VIDEO Punerea sub acuzare, prima zi: Senatul a aprobat regulile procesului lui Trump și a respins toate amendamentele democraților, după 13 ore de discuții

de DG HotNews.ro
După 13 ore de dezbateri privind punerea sub acuzare a președintelui american Donald Trump, Senatul SUA a adoptat regulile după care se va desfășura procesul și a respins toate amendamentele democraților privind citarea mai multor oficiali, inclusiv a fostului consilier pe probleme de securitare națională, și solicitarea de documente suplimentare.


Stranut
Foto: pixinio

Noul coronavirus din China: Cât de îngrijorat ar trebui să fii?

de A.R. HotNews.ro
Virusul din China, cunoscut și sub denumirea de 2019-nCoV, este o nouă tulpină de coronavirus, care nu a fost identificată anterior la om. Se crede că provine de la animale infectate, dintr-o piață din orașul chinez Wuhan. Numărul deceselor a crescut la nouă si un prim caz de coronavirus provenind din China a fost depistat în SUA. Ce știm despre virus?
Dan Popovici, director general OTP Asset Management
Foto: AGERPRES

Creșterea economică a României ar putea fi de aproximativ 2,7% în 2020/ Creșterea mai mică a salariilor și scăderea ocupării forței de muncă în sectorul public vor influența negativ consumul

de DP HotNews.ro
Creșterea economică a României ar putea fi de aproximativ 2,7% în 2020, întrucât se așteaptă ca politica fiscală să se înăsprească în conformitate cu intenția pe termen lung a noului guvern de a ajunge la un deficit de 3%. Creșterea mai mică a salariilor și scăderea nivelului ocupării forței de muncă în sectorul public vor influența negativ consumul, arată un raport publicat miercuri de OTP Asset Management.
Disney+
Foto: Disneyplus.com

Rivalul Netflix de la Disney ajunge în Europa în martie

de Adi Iacob HotNews.ro
Compania de producție cinematografică Disney a anunțat că platforma sa de streaming video ― Disney+ ― se va lansa în Europa pe 24 martie. Serviciul care va rivaliza cu platforme precum Netflix sau HBO Go a înregistrat deja 41 de milioane de descărcări ale aplicației sale, în două luni de la lansarea oficială.
Politie
Foto: Facebook

Dosar penal de vătămare corporală din culpă, după ce mai mulți copii de la Școala 133 au ajuns la spital după dezinfecție

de D.D. HotNews.ro
Polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, după ce mai mulți elevi de la Școala 133 s-au simțit rău din cauza igienizării care a fost făcută în unitatea de învățământ.
Lucian Boia
Foto: Hotnews

Istoricul Lucian Boia a fost decorat de președintele Ungariei cu ”Crucea de cavaler a Ordinului de Merit”

de Redactia HotNews.ro
Istoricul Lucian Boia a fost decorat de președintele Ungariei, János Áder, cu titlul ”Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei” în semn de recunoaștere a activității deosebite desfășurate ca istoric, precum și a întregii opere prin care contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea relațiilor dintre poporul maghiar și român, scrie Hirado.hu.
Kelemen Hunor in studioul HotNews.ro
Foto: Hotnews

Kelemen: Sunt șanse foarte bune să existe încă șapte-opt voturi astfel încât să treacă moțiunea de cenzură

de DG HotNews.ro
Partidele care doresc într-adevăr alegeri parlamentare anticipate ar trebui să susțină moțiunea de cenzură, declară la RFI președintele UDMR, Kelemen Hunor. El mai spune că sunt șanse bune să existe 7-8 voturi în plus astfel încât guvernul să fie demis și să fie declanșată procedura pentru anticipate.


Toyota Corolla sedan hybrid
Foto: Toyota

Toyota recheamă 3,4 milioane de vehicule din cauză că airbag-urile s-ar putea să nu se deschidă la impact

de Vlad Barza HotNews.ro
Toyota va rechema 3,4 milioane de mașini la nivel mondial din cauza unei probleme electronice care poate face ca airbag-urile să nu se deschidă în caz de impact, scrie Automotive News. Mașinile sunt produse între 2011 și 2019 și cele mai multe sunt în SUA. recall-ul este unul dintre cele mai mari din istoria companiei.
Jeff Bezos, CEO Amazon
Foto: Captura YouTube - SENYUM MANIS

Prințul moștenitor saudit ar fi reușit să aibă acces de la distanță la conținutul telefonului lui Jeff Bezos, șef al Amazon și patron al Washington Post

de Vlad Barza HotNews.ro
Telefonul lui Jeff Bezos ar fi fost ”piratat” de la distanță după ce în 2018 miliardarul a primit un mesaj malware pe Whatsapp de la prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, arată o investigație citată de The Guardian. Bin Salman este acuzat că ar fi ordonat omorârea jurnalistului Jamal Khashoggi care scria la Washington Post, cotidianul la care Bezos este patron. Arabia Saudită a negat vehement acuzațiile legate de incidentul cu telefonul. Întregul episod a fost relatat și de Finncial Times.
Libra
Foto: Facebook

Vodafone se retrage din proiectul criptomonedei Libra al Facebook

de Adi Iacob HotNews.ro
Vodafone a devenit ultima companie care a părăsit proiectul criptomonedei Libra al Facebook, anunță BBC. Libra Association s-a confruntat în ultima perioadă cu un exod al participanților, inclusiv Paypal și Mastercard, după ce tot mai multe voci s-au pronunțat pentru reglementarea strictă a domeniului monedelor digitale
Valer Dorneanu, presedintele CCR
Foto: Agerpres

Constituirea completurilor de trei judecători de la ÎCCJ, dezbătută azi de Curtea Constituțională

de S.J. HotNews.ro
CCR s-ar putea pronunța, miercuri, pe conflictul juridic între Parlament și ÎCCJ, privind modalitatea de constituire a completurilor de trei judecători de la instanța supremă, cerere sesizată de președintele Senatului Teodor Meleșcanu.
Predoiu la audieri
Foto: Hotnews

Cătălin Predoiu, despre protocoalele cu SRI: Nu poți să aneantizezi nevoia de cooperare între unitățile de parchet și alte instituții pe orizontală

de R.M. HotNews.ro
Marți, 21 Ian 2020 Actualitate | Esențial
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat marți seara, la Europa FM, că în prezent cooperarea dintre parchete și celelalte „instituții pe orizontală”, inclusiv Serviciul Român de Informații, „scârțâie” și că România ar trebui să abordeze acest subiect pornind de la recomandările europene: „De ce nu ne uităm la statele democratice?”.
Harriet Dart
Foto: Harriet Dart / Twitter
Australian Open, turul doi

VIDEO Cine este adversara Simonei Halep - Nu a reușit până acum să pătrundă în TOP 100 mondial - Când va avea loc meciul

de Adrian Ilincescu HotNews.ro
Harriet Dart este un nume care nu spune mare lucru pentru iubitorii tenisului din România, jucătoarea de 23 de ani aflându-se la doar a doua prezență pe tabloul principal de la Australian Open. Cu toate acestea, poate fi o jucătoare periculoasă dacă nu i se acordă atenția cuvenită. Simona Halep vs Harriet Dart din turul doi de la Australian Open va avea loc joi, de la ora 10:00 (ora României) urmând să fie LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Eurosport.
Cori Gauff
Foto: Australian Open / Twitter

Ce a spus Cori Gauff după ce a revenit de la 0-3 în decisivul meciului cu Sorana Cîrstea

de Diana Ene HotNews.ro
Cori Gauff (67 WTA) a fost condusă de Sorana Cîrstea (74 WTA) cu 1-0 la seturi și cu 3-0 în decisiv, dar în final a ieșit învingătoare. Sportiva de 15 ani a declarat la conferința de presă că a avut încredere tot timpul că poate reveni și a dezvăluit care a fost cheia pentru succesul din turul al doilea de la Australian Open.
Blog Mic-Mic-Anc
Foto: Mic-Mic-Anc

Vreme trece, directorii de Institute Naționale de Cercetare rămân

de Octavian Micu, Mihai Miclăuș si Lucian Ancu Contributors.ro
Cele aproximativ 50 de Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare (Institute, de aici încolo) ale României primesc anual peste 100 milioane de Euro de la bugetul central prin așa-numitul Program Nucleu. Încă cel puțin 100 milioane de Euro provin din alte surse, în principal tot bugetul de stat, fiind vorba de proiecte câștigate în competiții naționale, finanțate prin Programul Național de Cercetare (PNCDI 3).
Bani
Foto: Stirile ProTV

Consultant: Salariul minim pe care patronii români ar putea să fie obligați să-l plătească angajaților, în viitor

de CZ HotNews.ro
Marți, 21 Ian 2020 Economie | Cariere
Un viitor salariu minim european ar urma, cel mai probabil, să fie stabilit la nivelul de 60% din salariul mediu net din fiecare stat membru, a spus marți un consultant fiscal. Dacă va fi luată, o astfel de măsură ar crește cheltuielile patronilor români cu angajații plătiți cu salariul minim și ar angrena anual noi creșteri ale salariului minim, ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește continuu.
Declaratia unica 2020
Foto: Hotnews

​Declarația unică 2020 Pentru ce venituri se completează și ora până la care trebuie plătite contribuțiile

de F.B. HotNews.ro
Marți, 21 Ian 2020 Economie | Finanțe & Bănci
Termenul de depunere a Declarației unice este 16 martie 2020. Corina Mîndoiu, partener EY România, susține că nu avem, momentan, nicio informație cu privire la prelungirea termenului, așa cum s-a întâmplat în anii precedenți. Ea a precizat că data de 16 martie 2020 este și termen de plată a impozitului pe venit pentru anul 2019 și a contribuției sociale de sănătate sau a contribuțiilor la pensie.
Teodor Melescanu
Foto: Digi24.ro

Curtea Constituțională discută, pentru a treia oară, sesizarea privind modul în care Meleșcanu a fost ales la șefia Senatului

de Redactia HotNews.ro
Curtea Constituțională va discuta, miercuri, sesizarea parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR și a unor senatori neafiliați privind alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului.
Sorana Cirstea
Foto: Facebook/ Shenzhen Open

VIDEO Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul secund al Australian Open; Cori Gauff s-a impus după două ore și șase minute

de S.J. HotNews.ro
Sorana Cîrstea (74 WTA) a fost eliminată dramatic de americanca de 15 ani Cori Gauff (67 WTA), miercuri dimineață, în turul secund de la Australian Open. România a rămas cu o singură reprezentantă pe tabloul principal feminin de simplu, Simona Halep.
Poluare Bucuresti
Foto: Pixabay

EXCLUSIV Cum ne omoară poluarea din București - concluziile raportului Institutului de Sănătate Publică

de Catiușa Ivanov HotNews.ro
Studiul făcut de Institutul Național de Sănătate Publică, realizat pentru perioada 2010-2017, arată că în București este o asociere certă între creșterea poluării cu PM10 și PM2,5 (praf) și numărul tot mai mare de boli grave care afectează bucureștenii: infarct acut de miocard, infecții acute ale căilor respiratorii superioare, accident vascular cerebral, bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC). Documentul obținut de HotNews.ro arată că, dacă poluarea ar fi scăzut la nivelul asumat în 2010, bucureștenii ar avea o speranță de viață mai lungă cu 4 ani.
Aleksandar Vucic
Foto: Agerpres / Tanjug

VIDEO Președintele Serbiei s-a săturat să primească lecții privind relațiile apropiate cu Rusia și China: ”Îi spun mereu lui Putin că obiectivul nostru e aderarea la UE”

de DG HotNews.ro
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, spune că este sătul să primească lecții de la liderii europeni privind relațiile strânse pe care le are cu Rusia și China, insistând că Belgradul rămâne fidel dorinței de aderare la Uniunea Europeană, în ciuda amânărilor fără precedent privind admiterea în blocul comunitar.
Primul tunel al metroului din Drumul Taberei
Foto: Hotnews

Când va merge metroul în Drumul Taberei? Ministrul Transporturilor speră că în iunie - care e stadiul lucrărilor

de D.D. HotNews.ro
​Lucrările de automatizări și siguranță pentru Magistrala 5 de metrou Eroilor - Râul Doamnei au termen de începere în luna aprilie, iar contractorul are la dispoziție 6-7-8 săptămâni pentru finalizarea lor, în contextul în care automatizarea nu poate fi efectuată decât după finalizarea lucrărilor de structură, care nu sunt terminate, a declarat marți ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Nicolae Oaca
Foto: Arhiva personala

Memorandumul România-SUA, o abordare europeană!

de Nicolae Oaca Contributors.ro
În plin proces de pregătire a licitației 5G de către ANCOM, guvernele României și SUA semnau în 20 august 2019 un memorandum care viza accesul fabricanților de echipamente de telecomunicații la construirea noilor rețele 5G, urmare a acordului celor doi președinți, memorandum care avea sa influențeze și chiar să blocheze licitația 5G din România.
Dominik Paris
Foto: fis-ski.com / Agence Zoom
Schi alpin - Cupa Mondială

Dominik Paris, accidentare gravă la un antrenament - Italianul nu va mai evolua în acest sezon

de Diana Ene HotNews.ro
Schiorul italian Dominik Paris, aflat în prezent pe locul al doilea în Cupa Mondială la coborâre, s-a accidentat grav la genunchiul drept, în timpul unui antrenament în Austria, fiind nevoit să pună capăt sezonului, informează AFP.
Ciolos si Barna
Foto: Facebook

Dacian Cioloș anunță fuziunea cu USR după alegerile parlamentare

de S.J. HotNews.ro
Marți, 21 Ian 2020 Actualitate | Esențial
Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a declarat marți seara că fuziunea cu USR este „în lucru” și s-a convenit să fie realizată după alegerile parlamentare din acest an. Președintele USR, Dan Barna, a precizat că acest calendar este unul realist.
Business report
Foto: Colaj foto

Business report: Bode a găsit o soluție pentru traficul de pe Valea Prahovei: Am identificat un drum forestier care poate fi folosit ca rută alternativă; Cererea de mașini electrice crește, însă consumatorii sunt reticenți față de autovehiculele autonome; Predicții pentru piața imobiliară în 2020

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
Predicții pentru piața imobiliară în 2020. Surpriza vine de la mall-uri...

Fantoma privatizărilor: statul român, executat silit de Corneliu Iacobov, frații Păunescu, Ford...
eVTOL
Foto: Joby Aviation

​Corporate News: Toyota a investit 394 milioane de dolari în Joby Aviation, startup de taxiuri zburătoare. Și alți „mari” ai automobilului privesc spre ceruri

de A. Th. C. HotNews.ro
Marți, 21 Ian 2020 Economie | Companii
Cele două companii afirmă că vor lucra împreună, Joby punând la bătaie toate cunoștințele sale despre vehicule integral electrice cu decolare și aterizare verticală (all-electric take-off and landing – eVTOL), iar Toyota oferind experiența sa în producție, calitate și control al costurilor pentru dezvoltarea viitoarei aeronave Joby.
Horia Tecau si Jean Julien Rojer
Foto: Horia Tecau / Facebook

Australian Open: Horia Tecău și Jean-Julien Rojer s-au calificat în turul secund

de Red. Sport HotNews.ro
Horia Tecău și Jean-Julien Rojer s-au calificat în turul secund al probei de dublu de la Australian Open, după ce au trecut de cuplul format din Dominic Inglot (Marea Britanie) și Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan), scor 6-1, 3-6, 6-2.
Marius Oprea si lumanari pentru ucisi si libertate
Foto: arhiva personala

Marius Oprea este "sărit de pe fix", dar asta nu-nseamnă să-l condamnăm la moarte

de Eugen Istodor HotNews.ro
Marți, 21 Ian 2020 Actualitate | PERSPEKTIVA
Și este "sărit de pe fix" pentru că eu n-aș fi în stare vreodată, nici beat mort, să fac ce a făcut și face el. În anii din urmă, în care nici dracu n-a știut de el, a umblat pe dealuri, prin poieni, în frig, pe ploaie, și a săpat în căutarea victimelor comuniste îngropate fără cruce, fără vreun semn lumesc. A găsit schelete de oameni uciși și a alinat tragedii ale copiilor, rudelor acestora. A făcut multe excese cu limba lui ascuțită, pentru că societatea noastră este anchilozată ca multe altele. A spus cu înfumurarea lui multe tâmpenii. Dar, dincolo de astea nu este normal ca Marius Oprea, la 55 de ani, să fie șomer, să moară de foame.
Donald Trump
Foto: Flickr/ Gage Skidmore

​​VIDEO Climă: La Davos, Trump i-a criticat pe „profeții sfârșitului lumii”, în fața Gretei Thunberg

de V.M. HotNews.ro
Confruntarea era anunțată și a avut loc, prin discursuri interpuse: președintele american Donald Trump i-a criticat marți, la Davos, pe „profeții sfârșitului lumii” din cauza climei, sub ochii tinerei activiste pentru mediu Greta Thunberg, relatează Agerpres citând AFP.
Boris Johnson
Foto: Facebook

Prima înfrângere pentru Boris Johnson în planul privind Brexit

de S.J. HotNews.ro
Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a suferit luni prima înfrângere parlamentară de la alegerile din decembrie, lorzii respingând planul lui de Brexit pe tema drepturilor cetățenilor europeni după ieșirea din UE.
Vladimir Putin
Foto: kremlin.ru

Premierul Mihail Mișustin și-a prezentat guvernul și a promis accelerarea planului lui Putin de 375 de miliarde de euro pentru modernizarea Rusiei / „Greii” Lavrov și Șoigu își mențin posturile

de R.M. HotNews.ro
Marți, 21 Ian 2020 Actualitate | Internațional
Noul premier rus Mihail Mișustin a afirmat marți, odată cu prezentarea noului guvern, că dorește accelerarea planului de investiții anunțat de Vladimir Putin la începutul lui 2018, un program fără precedent, care urmărește modernizarea unei Rusii a cărei economie se confruntă cu dificultăți, potrivit AFP.
Drona subacvatica
Foto: Captura YouTube

China descoperă drone subacvatice-spion în apele sale. Și alte țări se laudă cu capturi „pescărești” similare

de A. Th. C. HotNews.ro
Marți, 21 Ian 2020 Actualitate | Internațional
Devine un obicei. Săptămâna trecută, un vas de pescari din Croația a prins un sistem de senzori al US Navy. Ulterior, China a organizat o ceremonie de premiere a pescarilor care au alertat autoritățile după ce au găsit dispozitive similare în plasele lor. Acestea operau în ape internaționale, dar pe care China oricum le consideră a fi în curtea lor din spate. Și se presupune că erau tot de proveniență americană.
Ozzy si Sharon Osbourne
Foto: Agerpres

Ozzy Osbourne a mărturisit în fața fanilor că suferă de Parkinson

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
Ozzy Osbourne a recunoscut că suferă de Parkinson și a adăugat că se simte prost că le-a ascuns asta fanilor, conform Sky News.
Donald Trump
Foto: Flickr/ Gage Skidmore

Trump: SUA și UE poartă discuții privind un „acord comercial”

de V.M. HotNews.ro
Președintele american Donald Trump a indicat marți că poartă discuții pentru un „acord comercial” cu Uniunea Europeană, în marja unei întâlniri bilaterale la Forumul economic de la Davos cu șefa executivului european Ursula von der Leyen, relatează AFP.
Euro
Foto: Depositphotos

Science (Not So New) News: ​Savanții au aflat un secret simplu pentru o viață mai lungă și sănătoasă: nu fi sărac!

de A. Th. C. HotNews.ro
S-a confirmat științific: să fii bogat aduce beneficii. Și acestea nu înseamnă neapărat caviar, mașini atrăgătoare și case elegante. În fapt, conform unui studiu publicat săptămâna trecută în respectabila revistă Journal of Gerontology, vieți lungi și sănătoase îi așteaptă pe cei care și le pot permite.
Wulong-bohaiensis
Foto: Captura YouTube

Nouă specie de dinozaur, descoperită în China

de S.J. HotNews.ro
O nouă specie de dinozaur de dimensiuni mici, cu aripi și pene, a fost confirmată de o echipă de oameni de știință americani și chinezi, pe baza descoperirii unor fosile în nord-estul Chinei, informează CNN.



Alte titluri din Actualitate:

Medicamentele care conțin ranitidină, retrase din toate farmaciile din România
Un prim caz de coronavirus provenind din China a fost depistat în SUA
VIDEO În Rusia va fi construită cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Cât de înaltă va fi și câți credincioși vor putea intra în ea
​Șapte anomalii fiscale ce trebuie corectate/ Biriș: Derapajele din ultimii ani nu au cum să aducă nimic bun
Evali, o afecțiune indusă de țigara electronică, a provocat 26 de decese în Statele Unite. În România, boala este necunoscută
Cum a negociat Nicușor Dan cu PLUS susținerea pentru Primăria Capitalei. Soluția-surpriză: alianță cu un partid făcut pentru el


ECONOMIE



0-100.hotnews.ro



SPORT



LIFE

​Bancul zilei: Bunica și răceala

de S.J. HotNews.ro
O bunicuță povestește că a găsit remediul pentru răceală. Nepoții, curioși din fire, o întreabă cum vine asta:


REVISTA PRESEI

Caru`cu vedete
Foto: Colaj foto

Caru`cu vedete: Pamela Anderson s-a căsătorit. Cine este cel de-al cincilea soț al starletei; Florin Dumitrescu, imagini de pe patul de spital

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
INTERVIU Angela Gheorghiu, soprană: „Am primit Steaua României prin poștă, nu are nicio valoare“...

Bradley Cooper are o nouă iubită după ce s-a despărțit de Irina Shayk. Actrița americană de origine cubaneză Ana de Armas și actorul Bradley Cooper au fost văzuți ieșind împreună dintr-un hotel după ce au luat prânzul împreună cu un alt grup de actori...
Faze tari
Foto: Colaj foto

Faze tari: Au transformat Pământul în sendviș, că astfel de idei bune nu merită irosite; ”Roșiile spațiale” pot fi cultivate în spații neobișnuite

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
O nouă specie de dinozaur a fost descoperită în China. De ce a fost botezat ”Dragonul dansator”...

O veveriță a devenit vedeta internetului. Cum a câștigat o ședință de schi nautic...
Utile
Foto: Colaj foto

​Utile: Aceste cifre îți arată haosul și aglomerația de la metroul din București; Hameiul este un somnifer excelent

de Lupu Vlad-Andrei HotNews.ro
​De unde a apărut Ziua Îndrăgostiților? Descoperă care este originea sărbătorii iubirii...

Alimentul minune din frigider. Scade colesterolul, previne osteoporoza și accidentul vascular...






ESRI

Intalniri on-line

Top 10 articole cele mai ...


Life
​Bancul zilei: Bunica și răceala
O bunicuță povestește că a găsit remediul pentru răceală. Nepoții, curioși din fire, o întreabă cum vine asta:
​Bancul zilei: Femeile și depresia
Profesorul de psihologie explică:
Bancul Zilei: Bulă, neavând studii, se hotărăște să-și facă o fermă...
În prima luna își cumpără 100 de pui, în a două luna își mai cumpără 100 și tot așa timp de un an. După un an se întâlnește cu Ștrulă:
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by