Trec prin parcul Ioanid. Ca de fiecare dată, mă așez pe una dintre băncile de lângă apă. Alături e o bonă filipineză cu un copil de câteva luni, care doarme într-un cărucior. Ea stă culcată pe bancă, cu o mână sub cap și cu cealaltă în jurul bebelușului. Sunt în gestul femeii și grijă, și oboseală, și responsabilitate.
În timp ce o privesc, mă gândesc că am citit de curând că muncitorii filipinezi reprezintă segmentul cel mai stabil de forță de muncă străină din România. Îmi amintesc o altă știre văzută recent, despre dramele tinerelor mame din Filipine, care, din cauza sărăciei, își vând copiii încă nenăscuți pe pagini de Facebook, pentru câteva sute de euro.
Ca majoritatea oamenilor, nu știu foarte multe lucruri despre această țară asiatică. Cum am uitat repede și numele Mariei Ressa, după anunțul din 2021, că a primit Premiul Nobel pentru Pace. Dar acum, că i-am citit cartea, ea a devenit un personaj cât se poate de real, iar spațiul geografic și politic despre care scrie ea, unul familiar.
„Distruge ce nu poți controla”
E o poveste de viață fascinantă, care îți deschide ochii în multe feluri și radiografiază lumea în care trăim. Manipularea, intimidarea, procesele mediatice în care adversarii puterii sunt discreditați în spațiul public și virtual nu au naționalitate. ,,Distruge ce nu poți controla” – pare să fie deviza după care acționează regimurile politice pentru care jurnaliștii devin adevărate pericole. Nu e vorba despre execuții clasice, ci despre unele sofisticate, al căror scop rămâne același: reducerea la tăcere.
Maria Ressa, căreia îi dau un search pe Google, are 60 de ani, e micuță de statură și are o față copilăroasă și zâmbitoare. Se naște la Manila, apoi emigrează în 1973 cu mama, cu tatăl vitreg și cu sora ei, în SUA. Întreaga ei poveste de viață e una despre adaptare și diferențe. Fetița trăiește decalajul cultural al imigrantului: când e invitată la prima ,,petrecere în pijama”, vine îmbrăcată așa acasă la colega de clasă, pentru că nu cunoaște semnificația acestui gen de întâlnire. Apoi, încearcă din răsputeri să fie din ce în ce mai bună și, astfel, acceptată. Briliantă, încăpățânată, hotărâtă, va face performanță și va studia la Princeton University. Se întoarce în Filipine după 13 ani trăiți în America. Exact la vârsta la care își dorește să schimbe lumea și tocmai primise o bursă Fulbright. E anul 1986, o perioadă de schimbări politice care mi-a adus aminte de anii 1990 din România. Totul se poate, totul e de făcut. Lumea ,,de acasă” o acaparează și nu mai vrea să se întoarcă în SUA. Jurnalismul filipinez începe să-și trăiască vârsta de aur, iar ea vrea să facă parte din această istorie. Lucrează la televiziunea Probe, unde învață de toate și despre care spune că, dacă n-ar fi avut acea experiență, n-ar fi fost nici jurnalista, nici lidera de azi.
În 1988, Probe a primit un mare impuls: un acord comercial cu CNN, deci pentru Maria Ressa urmează o nouă provocare în carieră. Dacă v-ați întrebat cum e viața unui jurnalist pasionat, în momentele fierbinți ale istoriei, ce scrie ea e valabil pentru oricare parte a lumii: „Împlineam 40 de ani și încă trăiam ca-n studenție, fără niciun fel de echilibru între muncă și viață. Munca mea era viața mea, iar viața mea era munca mea. Eram conștientă de sacrificii: inevitabil, un subiect cu adevărat important putea însemna sfârșitul unei relații romantice; n-am ajuns la nunta fratelui meu pentru că aveam breaking news într-o zonă de conflict; și, după luni de reflecție, am ales jurnalismul în locul maternității. Am încercat să iau conștient toate acele decizii pentru că-mi doream o viață fără regrete – și, chiar dacă azi trec prin ceea ce trec, sunt mulțumită de alegerile pe care le-am făcut.”
Conectarea pe internet, o armă extrem de eficientă
Doar că lumea se schimbă în fiecare clipă, iar o jurnalistă vizionară ca Maria Ressa nu putea să nu țină cont de asta. „Poți transforma ABS-CBN într-o organizație de presă de talie mondială?” a fost întrebată. După alegerile din 2004 din Filipine, un studiu arăta că aproape 90% dintre filipinezi își luau informațiile de la televiziuni, și nu din ziare, ca până atunci. Deci, susținută de încă trei femei jurnaliste și de acest vânt al schimbării, a reușit s-o facă. Grupul celor patru jurnaliste, numite de adversarii politici ,,vrăjitoare”, a înființat apoi compania Rappler.
De aici începe un film de acțiune care te ține, la rândul lui, cu sufletul la gură. Și nu doar pentru ce se întâmplă, ci pentru felul în care se duc războaiele cu puterea, care știe foarte bine cum să se folosească de tehnologie și de firele nevăzute ale rețelelor sociale când se simte atacată. Ce îi ridică pe jurnaliștii site-ului de știri Rappler ajunge să se întoarcă împotriva lor, în momentul în care președintele Duterte, sângeros și autoritar, le declară război și începe o campanie de defăimare de proporții uriașe.
Trebuie știut că, din 2016, ani la rând, filipinezii au fost cetățenii globali care au petrecut cel mai mult timp pe internet și pe rețelele de socializare. Așadar, toată această ,,conectare” a adus cu ea și avantaje, dar a pus în mâna guvernanților și o armă extrem de eficientă.
Cadavre pe străzi (războiul declarat împotriva drogurilor) și multă ură canalizată sistematic în direcția dușmanilor politici ai acestui guvern. Maria Ressa începe să se simtă ,,ca un sac de box”. Pe măsură ce citeam mărturia ei, mă întrebam câți dintre noi n-ar fi renunțat la această bătălie. După câte procese obosești sau te apucă spaima? Lehamitea? Cum poți să reziști când ești atacat și discreditat atât de absurd?
După ce închizi cartea Mariei Ressa, „Cum să înfrunți un dictator”, Premiul Nobel pentru Pace nu mai e ceva abstract. E recunoașterea unei lupte în numele unui adevăr, care poate deveni oricând al tău. Poate că, din fotoliul tău și din fața laptopului, încă nu știi asta.
Volumul autobiografic „Cum să înfrunți un dictator”, de Maria Ressa, a apărut la Editura ZYX Books (2024).
Ana Maria Sandu este scriitoare și jurnalistă. Trăiește la București. A debutat cu volumul Din amintirile unui Chelbasan. A publicat la Editura Polirom romanele Fata din casa vagon, Omoară-mă!, Aleargă, volumul de proză scurtă Pereți subțiri, cel de eseuri Mama îmi spune că am o viață frumoasă și biografia romanțată Hortensia Papadat-Bengescu. Străina. A publicat de curînd romanul pentru copii În Țara vacilor fericite (Editura Frontiera, 2023).
8
5
