American Express urmareste sa primeasca 3,5 miliarde de dolari ajutor federal, au declarat pentru Wall Street Journal surse din conducerea companiei.

Amex este afectata de reducerea cheltuielilor de catre consumatori.

Compania de carti de credit anuntase marti ca Federal Reserve i-a aprobat solicitarea de a se transforma in banca comerciala, lucru care-i va inlesni accesul la fonduri Fed.

"Conducerea Federal Reserve a determinat ca exista conditii de urgenta care sa justifice actiunea rapida in cazul acestei propuneri", a anuntat banca centrala dupa ce a permis Amex sa-si schimbe statutul.

Decizia Fed permite companiei sa aiba un acces sporit la fondurile guvernamentale, in timp ce activitatea Amex va fi reglementata de Federal Reserve.

Compania a inregistrat pierderi importante de lichiditate in ultimul an, iar luna trecuta a anuntat o scadere de 24% din profiturile trimestriale.