Liderii exclusi din PD-L Constanta au votat demiterea conducerii interimare

de R.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 19 iulie 2008, 19:37 Actualitate | Politic

Fosta conducere a PD-L Constanta a votat sambata demiterea conducerii interimare, invalidarea deciziei de dizolvare a vechiului Birou Permanent Local si convocarea de urgenta a unui Consiliu de Coordonare Judetean, transmite Mediafax.

Cei peste 300 de democrat-liberali, reuniti in Consiliul de Coordonare Local, au sustinut ca, pana acum, nu s-a facut nicio analiza a rezultatelor obtinute la alegerile locale.

Ei au votat, de asemenea, invalidarea deciziei Biroului Permanent Local de excludere din partid a zece membri.

Sedinta a fost organizata de cei care au fost exclusi din partid in ultima luna si jumatate, dar si de membrii nemultumiti de noua conducere a filialei.

Contestatarii ar putea fi exclusi din partid

"Conclavul adunat azi este nestatutar. Au participat persoane care nu sunt membre PD-L, convocate de Danut Moisoiu, care a fost exclus din partid si nu mai este consilier local si la care au participat si alti membri exclusi", a declarat liderul interimar al PD-L Constanta, Ion Popescu, citat de Newsin.

El a precizat ca hotararile adoptate in reuniunea de sambata nu pot fi luate in considerare. "Astfel de hotarari sunt contrare statutului. Sunt oameni care nu inteleg statutul si ca un CCL nu poate adopta alte decizii decat cele luate de foruri superioare precum BPJ sau BPN", a spus Popescu.

Presedintele interimar al filialei a avertizat ca se va face o verificare a celor care au participat la intrunire, pentru a stabili daca a fost vorba de membri PD-L, iar, daca acest lucru se va confirma, vor fi exclusi din partid.





















Jurnal din Israel​

​FOTOGALERIE Tel Aviv: plaje, muzici si trupuri

Greu sa gasesti in lume un oras care petrece mai mult, care se odihneste mai seren. Un New York pe Malul Mediteranei, un colt de Europa sofisticata in Orientul Mijlociu, o destinatie de plaja excelenta, un oras in care noptile de distractie se continua si dupa ce se crapa de ziua. Oameni pe longboard-uri colorate coboara spre faleza orasului, de multe ori purtand doar o pereche de pantaloni scurti. Esti in inima civilizatiei est-mediteraneene, cu hedonismul ei milenar, cu cultul inca pastrat al corpurilor frumoase, cu o senzualitate subtila, dar neascunsa.

1302 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    Cintecul de lebada (Sâmbătă, 19 iulie 2008, 20:04)

    Alex [anonim]

    Disolutia PD-L., acesta este inceputul - un partid fara membrii, doar cu lachei.
  • -1 (5 voturi)    
    blonda (Duminică, 20 iulie 2008, 0:16)

    winstom [anonim]

    Mi se pare perfect normal vine o blonda ,care nu are habar ce fel de stat e Norvegia , sa le faca ordine in oraganizatia lor
  • +1 (5 voturi)    
    Treburile sint simple... (Duminică, 20 iulie 2008, 10:13)

    Claude [anonim]

    Adunarea exclusilor a fost nestatutara. Eu nu inteleg de ce atita interes pe "adunarea nemultumitilor". La Antene mai inteleg,...
    • -1 (3 voturi)    
      Or fi simple, (Duminică, 20 iulie 2008, 16:28)

      666 [utilizator] i-a raspuns lui Claude

      dar cât de "democrate" şi cât de "liberale"?

      Mie-mi pare o încercare tipic pedelist-comunistă, îndelung exersată de pedelei: înjunghieri pidosnice, preluare cu japca şi anatemizarea tuturor celor care, fraţi până ieri, azi devin "duşmani de clasă".

      Nu eşti cu noi, eşti neapărat rău.
      Şi cine sunt "bunii"? Cât de statutară a fost ascensiunea "blondei" în "structur'le" de conducere pedelaşă? Dar a bretonatei?

      Ce tot vorbeşti acolo?
      • 0 (4 voturi)    
        partidele nu sint sereleuri (doar la Patriciu) (Duminică, 20 iulie 2008, 22:23)

        Doboritorul de Bizoni [utilizator] i-a raspuns lui 666

        sa-s faca cine vrea de cap prin ele. cine este nemultumit isi da demisia si pleaca - cotizatia nu te leaga de glie. doar ca, spre disperarea fripturistilor, acestia n-ar vrea sa paraseasca partidul cit este pe val. dar, e prea mult pentru un asistat mintal sa inteleaga chestii simple. mai bine baga pe forum ce i-a virit tan cu laptop-ul in cap. iar in ce priveste "injunghierile pidosnice" oi fi stiind tu ceva de la nen'tu Adelu Nastase (un om foarte proptit din spate de catre PN Lacheii lui Patriciu).
        • -1 (5 voturi)    
          Aaa... (Duminică, 20 iulie 2008, 23:19)

          666 [utilizator] i-a raspuns lui Doboritorul de Bizoni

          Văd că ai făcut o pasiune pt. mine. Aşadar:

          - democraţia are, deşi puţini acceptă adevărul ăsta, puncte comune cu dragul de comunism: majoritatea dictează. Teoretic cel puţin, în ambele doctrine. Dacă "majoritatea", dacă nu, până la urmă, toţi pedelaşii de la malul mării ţipă că nu-s de acord cu blonda, blonda ar trebui să plece la culcare. Nu şi când blonda s-a cocoţat nestatutar în vârful clicii numai pe motivul c-o place tătuca marinelu'. Manevrele pe care le încearcă dama asta la Constanţa sunt atât nedemocratice cât şi sinucigaşe: va trebui, probabil, să-i excludă pe totţi membrii! Şi partidul să devină un singur om - ceea ce şi visează toţi comuniştii travestiţi acum în portocaliu. Asta ar trebui să spună multe despre managementul politic al "şefei" - dar ştim deja cu toţii că, în lumea ei, toate ţările din lume sunt în UE şi musai conduse de preşedinţi, este?

          - despre celelalte... nu merită, nu-i aşa? Numai insulte. Apropo, cu gura aia murdară îţi săruţi iubitul? Mă gândesc că numai la iubiţi ţi-e gândul, din moment ce te tot ţii de mine şi cum citeşti "pidosnic" tragi concluziile greşite - nu ţi-am mai recomandat cândva un dicţionar? Oprescu-plagiator... i-ai citit tu TOATE lucrările + cele din care se presupune că a plagiat? Iliescu-criminal... l-ai văzut tu omorând pe cineva? Etc., etc., etc....

          E clar că, a încerca un dialog cu tine e la fel cu încercarea de a învăţa un porc să cânte. Mi-aş pierde timpul... şi aş irita numai porcul...
          • -1 (5 voturi)    
            Parerea mea (Duminică, 20 iulie 2008, 23:42)

            Alex [anonim] i-a raspuns lui 666

            Dupa nume cred ca este o aschimodie de talia lui Basescu care viseaza sa-si cumpere tot-teren.
            In logica tipic PDL-ista mai bine isi dau demisia 300 decit una, intimplator blonda. Adevarata democratie la acesti indivizi.
            Disolutia de la Constanta urmeaza si in citeva judete - Galati si Mehedinti. Dar asta este numai inceputul.
            Cred ca se va sfirsi cind Mona Musca va candida la Neamt.
            Dupa marea alianta PNG - PDL si impunerea de oameni de la centru nu cred ca mai sint capabili de ceva, eventual doar scandal.
          • -1 (3 voturi)    
            nu-i pasiune, e altruism: asistatii trebuie (Luni, 21 iulie 2008, 8:56)

            Doboritorul de Bizoni [utilizator] i-a raspuns lui 666

            ocrotiti.
  • 0 (4 voturi)    
    duca-se! (Duminică, 20 iulie 2008, 11:50)

    nastase si iliescu [anonim]

    Hai ca are probleme Chioru'. Usor-usor, intra la apa cu metresa lui cu tot. Poitica de rhata cu apa rece.
    • 0 (4 voturi)    
      Mda... (Luni, 21 iulie 2008, 1:34)

      Uncle Sam [anonim] i-a raspuns lui nastase si iliescu

      Las' ca vine tatuca Ilici si cu Bombonel sa va bage putin mintiile in cap, sa le mai numarati ouale inca 4 ani alora de la PSD(PCR).

      Ultimul stinge lumina...


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi