Conducerile PNL si PDL se reunesc luni la Palatul Parlamentului intr-o sedinta comuna a Aliantei Crestin Liberale )ACL) pentru a desemna oficial candidatul comun la alegerile prezidentiale din noiembrie 2014, scrie Agerpres.

Luni, in jurul orei 12,00, va avea loc o sedinta a Biroului Permanent National al PDL la sala deputatilor democrat-liberali si o reuniune a Biroului Politic National al PNL la sala de grup de la Camera Deputatilor.

La ora 13,00 este programata o sedinta a Biroului Politic National comasat PNL-PDL. Conform protocolului ACL, candidatul comun al aliantei va fi desemnat in urma unor cercetari sociologice la propunerea forurilor de conducere ale celor doua partide, respectiv de Delegatia Permanenta a PNL si de Biroul Permanent National al PDL.

Prim-vicepresedintele PDL Catalin Predoiu a declarat, joi, ca va lupta "pana in ultimul moment" pentru a obtine mandatul de prezidentiabil al Aliantei Crestin Liberale, fiind obligat sa actioneze in acest sens de increderea si votul colegilor sai din PDL.

El a precizat insa ca, indiferent cine va fi candidatul ACL, dupa desemnarea acestuia PDL si PNL vor lucra in echipa.

Contracandidatul lui Predoiu in cursa pentru desemnarea prezidentiabilului ACL este Klaus Iohannis, presedintele in functie al PNL.