Este ciudat cum cîteva ministere sunt adesea considerate “ușoare” în guvernul României. Domnul prim ministru Ponta avea această impresie cînd a făcut primele numiri în guvern la Educație și apoi la Cultură. Iar doamna ministru Câmpeanu declara mai deunăzi că ministerul său e “greu”. Logic, altele sunt ușoare. Cum ar fi Educația și Cultura, încadrabile, probabil, la categoria semimuscă (ca la box).În general cele două ministere, în multe guvernări, nu au stîrnit prea multe “meciuri” cînd a fost vorba de numiri. Acum, ele au fost făcute rapid, ce-i dreptul, ca și desnumirile (cu dl. Mang, mai greu). Am avut impresia că primul ministru e ca forța de intervenție rapidă, FIR: era ceva defect la ministrul numit, pac! intervenția rapidă, și era desnumit ministrul.
De ce țin iarăși “afișul” – e o expresie culturală, uz(it)ată în teatru – Educația și Cultura? Cele două fete “ușoare”, negociate politic, încă nu pot ieși cum trebuie în lume pentru că, una din două, fie ceva nu e în regulă cu numirile, fie ceva nu merge de cînd a pornit. Să vedem acum că, la a treia încercare a primului ministru, la Educație, (mai are dreptul la două căci și mîna care semnează are cinci degete), dl. ministru interimar Pop este surprins acum, ca turiștii imprudenți, de o avalanșă: cercetarea, apoi bacalaureatul cu sesiunea lui specială cu tot care, căci a și plouat abundent, au răsărit mai mulți “olimpici” decît au fost cultivați. Realitatea, după cum e datina din străbuni, e fie așa, fie altfel. Dl. ministru are dreptate: “Sunt multe lucruri lăsate de izbeliște.” Ce se poate face? Olimpicii vor fi numărați, bun, dar cu cercetarea cum facem? S-a amînat semnarea contractului care ar fi permis, în continuare, accesul și utilizarea de către universitari a unor importante baze de date, și astfel s-a pierdut dead-line-ul și frontul cercetării rămîne fără muniție. Încă nu s-a produs intervenția rapidă. Scor 2-1. Doi miniștri desnumiți și unul numit. interimar. Va fi greu căci sportivii olimpici văd că s-au plîns deja că bac-ul a fost prea greu. Ei aduc medalii țării iar țara le face bac-ul greu. Nașpa. În colțul roșu, dl. ministru continuă. Se va termina, el, și interimatul ăsta. Dacă nu va fi aruncat, iarăși, prosopul în ring de dl. prim ministru.
La Cultură, ce avem? Avem și aici: dl. ministru Diaconu trăiește în două realități paralele. Una care zice că e urmărit penal, a încheiat contracte cu soția în calitate de director de teatru (se știa de dinainte de numire), alta care zice că trebuie salvată Sarmizegetusa (se știa de, he-he, și mai demult). Nu se poate! E ceva politic aici: nu cetatea, firește. Dacii au fost apolitici. Presa insistă: totuși, domnule ministru, sunteți urmărit penal. Nimic. Chiar dl. prim ministru îi zice: fugi, nene, la Parchet! Urmărit de urmărirea penală, dl.ministru se răspîndește prin țară, după cum rezultă din deplasările recente și zice, acum de la Râșnov, că a vrut dar n-a mai ajuns pentru că dinții (nu se înțelege prea bine ce-i cu dinții ministrului), că ăia închid și deschid cum vor ei (n-au program fix, ăia la Parchet, asta e). E greu. E ministru. Aici scorul e 1-0, un ministru numit, dar…uite ce probleme. Să sperăm că va reuși, nu se poate să nu reușească, trebuie să reușească. În colțul roșu, dl. ministru continuă. Credem că nu poate fi urmărit la nesfîrșit. Deși, în răspîndirea sa prin țară, ar mai putea salva cîteva cetăți.
De ce se crede că sunt “ușoare” cele două ministere? De ce dl. prim ministru n-a nimerit-o, ca lumea, din prima? Pentru că, în general, aceste ministere nu sunt …“grele”, nu sunt nici măcar …strategice. Ați auzit vreodată ca ministrul Educației sau al Culturii să facă parte din Consiliul Suprem de Apărare a Țării? Păi cum, aperi țara cu Educația și Cultura?! Ia să fim serioși!
Pe ringul guvernamental, la această categorie, superușoară, confruntările nu sunt chiar atît de spectaculoase. Cele două “ușoare” suferă de anorexie guvernamentală (ar mai trebui puțină carne bugetară și managerială pe ele), încearcă, cît de cît, să iasă la balul anual al bugetului dar, precum cadînele uitate de sultan, suspină în iatac, mai cetuiesc, se mai loghează. În timpul acesta, în lume se întîmplă fapte mari și nesemnificative.
Iar despre România în Vest se zice de bine atunci cînd dl. Cărtărescu obține de curînd un premiu literar german important (și nu numai acesta), cînd dl. Patapievici și instituția pe care o conduce sunt din nou în prim planul cultural european (și nu e prima dată), cînd cercetări ale unor universitari români sunt puse fără sfială în rîndul întîi al contribuțiilor științifice de azi. Cultura și Educația, frumoase, deștepte, cool, dar, pare-se, fără noroc la nășeala guvernamentală.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
