Premierul rus Vladimir Putin a aparat luni decizia de a reveni la Kremlin, comparandu-se cu Roosevelt si cu de Gaulle si afirmand ca a "strans suruburile" intr-o tara unde stabilitatea atarna de un fir de par, relateaza AFP.

"Ma voi abtine sa spun ca situatia nu ar fi putut fi mai rea. Este suficient sa faci doi sau trei pasi gresiti pentru ca totul sa se prabuseasca atat de repede incat nici macar sa nu iti dai seama. Totul atarna de un fir la noi", a declarat Putin, intr-un discurs transmis de marile televiziuni din tara.

"Atunci cand am fost confruntati cu amenintari enorme, incat puteau pune sub semnul intrebarii chiar existenta statului nostru, a trebui sa 'strangem suruburile', pentru a vorbi deschis, si am introdus mecanisme dure, in materie de politica, in special", a adaugat el.

Vladimir Putin a dat si cateva exemple de longevitate politica, castigata in perioade de criza, precum generalul de Gaulle in Franta, cancelarul Helmut Kohl, 16 ani la putere, sau presedintele american Franklin Roosevelt.

"Cand o tara se afla in conditii dificile, aceste elemente de stabilitate, inclusiv in sfera politica, sunt extrem de importante", a subliniat Putin, care ar putea ramane in fruntea tarii timp de doua noi mandate consecutive, pana in 2024.

El a primis ca va asigura o politica externa "echilibrata".

Intrebat despre epitetul de "uliu" cu care este frecvent asociat, Putin a raspuns laconic ca uliul este o "pasare buna" si a adaugat ca Rusia va "continua sa duca o politica externa echilibrata, ca si in trecut".

"Aceasta inseamna ca dorim sa avem relatii de buna vecinatate, relatii amicale cu toti partenerii nostri", a mai spus Putin.