Un copil in varsta de 12 ani din localitatea buzoiana Bozioru a ajuns, sambata dupa-amiaza, la Spitalul Judetean Buzau, dupa ce a fost taiat de catre tatal sau cu cutitul pe maini, pe picioare si pe burta, intr-o padure unde copilul ar fi fost legat de un copac. Barbatul ar fi filmat agresiunea si i-ar fi trimis imaginile mamei baiatului, care este plecata la munca in Spania, informeaza news.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Buzau, un barbat de 39 de ani din localitatea Bozioru si-ar fi agresat copilul de 12 ani, cercetarile in acest caz fiind in curs de desfasurare.

Conform unor surse medicale, copilul ar fi fost dus de catre tatal sau intr-o padure, ar fi fost legat de un copac si taiat cu un cutit pe maini, pe picioare si pe burta. Barbatul ar fi filmat agresiunea si i-ar fi trimis imaginile mamei baiatului, care este plecata la munca in Spania.

Ulterior, barbatul si-a dus copilul acasa, de unde a fost preluat sambata dupa-amiaza de politie si de ambulanta si dus la Spitalul Judetean Bazau, dupa ce cazul a fost semnalat autoritatilor de catre mama copilului. Cadrele medicale spun ca copilul este in stare stabila, dar ca este socat de ceea ce i s-a intamplat.

La aceasta ora, tatal baiatului este audiat de catre politisti.