Pe 13 aprilie 2014 la Tokyo Bunka Kaikan una dintre cele mai importante săli de concert din capitala Japoniei, dirijorul Cristian Mandeal va conduce de la pupitrul orchestrei Tokyo Metropolitan Symphony Orchestra, Concertul de Gală care aniversează cea de a zecea ediție a evenimentului Spring Festival in Tokyo, cel mai important reper cultural al sezonului florilor de cireș.

Cristian Mandeal: foto Virgil OprinaFoto:

Cristian Mandeal nu se va afla pentru prima oară în Japonia, succesele sale anterioare fiind acum încununate de noua sa misiune, aceea de a dirija un concert-jubileu care va antrena forțe artistice importante.

Alături de Tokyo Metropolitan Symphony Orchestra, va evolua și Tokyo Opera Singers (un cor cu peste 100 de membri), muzicieni cărora li se vor alătura nume importante ale artei lirice nipone precum soprana Emi Sawahata, mezzosoprana Setsuko Takemoto, tenorul Kei Fukui și baritonul Eijiro Kai.

Concertul aniversar va avea un repertoriu vocal-simfonic gândit ca o ofrandă adusă valorilor muzicale vest-europene din care nu vor lipsi lucrări celebre de Händel, Bach, Haydn și Wagner, momentul culminant fiind dat de Oda Bucuriei din partea a Iv-a a Simfoniei a IX-a de Beethoven.

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan 1980) şi München (Sergiu Celibidache 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu", ediţia 2001 şi 2003.

Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii "George Enescu" (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. În acest răstimp a fost restaurată şi modernizată clădirea Ateneului Român (1991 – 2003). S-au realizat din venituri proprii dotări complexe în infrastructură şi în orchestră în valoare de multe sute de mii de Euro. Repertoriul a fost constant îmbogăţit şi înnoit. Personalul artistic s-a bucurat de respect şi recunoaştere naţională şi internaţională, beneficiind timp de patru ani de o lege salarială specială. Au avut loc peste 30 de turnee atât în Europa, cât şi în Asia. S-a realizat o discografie relevantă pe CD şi DVD, printre care integralele Enescu şi Brahms. Au avut loc o mare serie de concerte-eveniment de răsunet naţional şi internaţional şi o constantă participare la toate ediţiile Festivalului Enescu, atât prin implicarea tuturor formaţiilor muzicale ale instituţiei, cât şi prin participări individuale ale artiştilor de prim rang. A fost reînfiinţată Orchestra de Cameră a Filarmonicii, formaţie de elită a orchestrei simfonice.

În străinătate Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii.

A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască - San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la “Orchestra Haydn” din Bolzano e Trento (2000 – 2003); Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei “Halle” Manchester (2003 – 2008) - primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute. În special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a realizat Opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari 2005). Din 2008 este Preşedintele “Societăţii George Enescu” din Londra.

A realizat sute de minute de imprimări de Radio şi a înregistrat pe LP, CD şi DVD pentru Electrecord, BMG Ariola, AIX Record (SUA), Claves, Bis şi Nimbus. A realizat 3 CD-uri aniversare ale Filarmonicii “George Enescu” la 125, 135 şi 140 de ani.

Este membru dar şi preşedinte în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat.

Cristian Mandeal a primit numeroase premii şi distincţii româneşti şi străine. Este cetăţean de onoare al oraşului Braşov şi Doctor Honoris Causa al Academiei din Cluj.

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

În prezent Cristian Mandeal este liber profesionist.