Vineri, 4 aprilie 2014, la ora 12:00, va avea loc la Biblioteca Academiei Române, în sala “Th. Pallady”, deschiderea expoziţiei Constantin Brâncoveanu - Documente din colecţiile Bibliotecii Academiei Române, eveniment însoţit de lansarea unui album de documente istorice, cu acelaşi titlu.

Constantin Brancoveanu - Documente din colectiile Bibliotecii Academiei RomaneFoto: Afis expozitie

Iniţiativa publicării acestui volum aparţine Bibliotecii Academiei Române şi Mitropoliei Olteniei, ca un omagiu adus personalităţii marelui domnitor Constantin Brâncoveanu de la al cărui martiriu se împlinesc în 2014 trei sute de ani. Ca apărător al ortodoxiei, Brâncoveanu a ctitorit biserici şi mănăstiri, ca iubitor al artelor a încurajat construirea de palate şi alte aşezăminte într-un nou stil arhitectural, a susţinut financiar învăţământul, construcţia de şcoli şi tipărirea cărţilor. Epoca sa a însemnat o epocă de progres şi de pace.

Deschiderea expoziţiei în ziua de 4 aprilie, Ziua Academiei Române şi a porţilor deschise, subliniază o dată în plus dorinţa înaltului for academic de a contribui la edificarea şi evoluţia continuă a memoriei publice, precum şi la valorificarea patrimoniului cultural-istoric românesc.

Expoziţia, organizată de Serviciul de Manuscrise-Carte rară al Bibliotecii Academiei Române, va fi deschisă în perioada 4 - 12 aprilie 2014, între orele 10 - 18, se arata in comunicatul de presa al Academiei Romane.