Ardaf, societatea care asigura Armata, in criza de lichiditati

de Loredana Voiculescu     Gandul
Sâmbătă, 24 septembrie 2005, 0:00


Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a atentionat cateva societati de asigurari ca au probleme cu lichiditatile. Printre acestea, la loc de frunte se afla societatea de asigurari Ardaf, controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, cunoscut ca un apropiat al lui Ion Iliescu.

Ardaf a fost avertizata de institutia de supraveghere a pietei de asigurari sa ia masuri, deoarece coeficientul de lichiditate (indicator care compara sumele pe care le are de achitat compania de asigurari si lichiditatile de care aceasta dispune) a scazut sub 1, valoarea minima recomandata de normele CSA.

Surse din piata asigurarilor sustin ca de ceva vreme coeficientul de lichiditate al Ardaf este la un nivel alarmant. „Este ingrijorator ce se intampla. Actionarii majoritari ai Ardaf trebuie sa aduca bani de acasa", sustin surse autorizate.

De altfel, CSA a solicitat Ardaf informatii si despre ceilalti indicatori relevanti pentru starea unei companii de asigurari - marja de solvabilitate si rezervele tehnice, care arata cum sunt gospodariti banii firmei.

„Pe baza celor doi indicatori - marja de solvabilitate si rezervele tehnice – CSA poate taia si spanzura, adica poate solicita companiei, daca indicatorii sunt mai mici decat prevad normele Comisiei, sa prezinte un plan de redresare financiara, sau, in cel mai rau caz, se poate ajunge la faliment", ne-au declarat sursele citate.

Potrivit acestora, Ardaf urmeaza sa trimita CSA, la inceputul saptamanii urmatoare, cifrele indicatorilor, dupa care Comisia de Supraveghere va lua o decizie. „Comisia de Supraveghere a Asigurarilor nu a luat inca nici o hotarare in cazul Ardaf.

Situatia companiei urmeaza sa fie luata in discutie zilele urmatoare, in consiliul CSA", ne-a declarat presedintele CSA, Nicolae Crisan.

Reprezentantii Ardaf nu neaga faptul ca societatea este intr-o situatie dificila. „CSA ne-a trimis o adresa prin care ni se solicita sa luam masuri astfel incat coeficientul de lichiditate sa nu coboare sub 1. Noi am inceput deja sa luam masuri.

Pe 26 septembrie va avea loc Adunarea Generala a Actionarilor Ardaf, iar unicul punct pe ordinea de zi este majorarea capitalului social al societatii.

Nu va pot spune insa care este suma exacta cu care va creste capitalul social, dar este vorba de mai mult de 200 de miliarde de lei", ne-a declarat Octavian Manastireanu, presedintele executiv al Ardaf.

De fapt, la Ardaf se pare ca problemele sunt mai vechi, iar Odiviu Tender tot incearca sa-si vanda compania de asigurari pentru a scapa de belele. „Sunt discutii cu mai multi investitori romani si straini pentru preluarea Ardaf. Unele negocieri sunt destul de avansate.

Este posibil ca, pana la finalul anului, sa se bata palma", crede Manastireanu. Insa surse din piata asigurarilor spun ca Tender ar „cere prea mult" si de aceea nu a cazut inca la invoiala cu investitorii interesati.

Un amanunt important tine de faptul ca Ardaf este compania de asigurari la care Armata are politele de asigurari RCA pentru parcul auto.

Presa a scris ca, la inceputul acestui an, pentru a pune mana pe contractul de asigurari RCA cu Armata, societatea controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender a oferit facilitati aberante de 1.000 la suta din valoarea contractului.

Ramane insa de vazut de unde si cum va aduce omul de afaceri bani pentru majorarea de capital, tinand cont ca Ardaf este una dintre societatile care aduceau cele mai multe lichiditati grupului de firme controlat de Tender, multe dintre acestea fiind acum in faliment.



















29 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version