Vodafone Romania a redus, miercuri, tarifele standard pentru convorbirile internationale cu pana la 27% pentru clientii serviciilor pe baza de abonament.

Astfel, abonatii care efectueaza apeluri catre retelele Vodafone din Europa si catre retelele fixe europene vor plati 0,5 dolari pe minut, fata de 0,65 dolari pe minut, iar apelurile catre destinatii din Israel, SUA, Canada sau Hawaii vor fi taxate cu 0,40 dolari pe minut, fata de 0,55 dolari pe minut in prezent.

Prin noua schema de tarifare, apelurile catre alti operatori mobili din Europa s-au redus cu 8%, iar apelurile catre operatori din Asia, Africa, America de Sud, cu 6%.

Vodafone Romania, divizie a Vodafone Group Plc., inregistra la sfarsitul lunii septembrie 7.155.417 de clienti. Vodafone este cea mai mare comunitate mobila din lume, cu divizii in 27 de tari si retele partenere in alte 33 de tari si ofera in prezent servicii catre 191,6 milioane de clienti din intreaga lume.