VIDEO INTERVIU DOCUMENT Basarab Nicolescu, romanul care a luat aur la prima Olimpiada Internationala de Matematica

de Raluca Pantazi, Victor Cozmei     HotNews.ro
Duminică, 15 iunie 2014, 23:56 Olimpiada_Matematica

Olimpiadele lui Basarab
Foto: Hotnews
​​Fizician si filosof recunoscut, Basarab Nicolescu este primul roman care a castigat medalie de aur in istoria Olimpiadei Internationale de Matematica. A obtinut aceasta performanta chiar la prima editie a olimpiadei, in 1959, unde a intrat in competitie cu elevi din Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia, URSS si RDG. Intr-un interviu document acordat HotNews.ro din apartamentul sau din Paris, Basarab Nicolescu vorbeste despre modul in care s-a desfasurat prima olimpiada internationala de Matematica, ce scriau ziarele in acea vreme si cum erau relatiile profesor-elev.

Vezi scrisoarea prin care liceanul Basarab ii descria profesorului sau, Ion Grigore, cum se desfasura “cantonamentul” elevilor selectionati la lot, fotografii de la prima olimpiada si tertinele pe care mentorul sau i le-a dedicat.
  • Anul acesta, se implinesc 55 de ani de la prima olimpiada internationala de matematica din istorie, organizata la Brasov
  • HotNews.ro si The Group au lansat cu aceasta ocazie sectiunea Prima Olimpiada Internationala de Matematica, Romania, 1959, cu sprijinul Societatii de Stiinte Matematice din Romania


Esti pe mobil? Vezi clipul aici

  • Filmul a fost realizat cu echipament NIKON

Citeste interviul acordat HotNews.ro de catre Basarab Nicolescu, la implinirea a 55 de ani de la prima Olimpiada Internationala de Matematica 

Basarab Nicolescu
Foto: Arhiva personala
Rep: Care este istoria olimpiadei din 1959, asa cum ati trait-o dumneavoastra?
Basarab Nicolescu: E intr-adevar un moment foarte important, si in existenta mea chiar acum, cand va vorbesc, multi ani dupa aceea, pentru ca era o incununare a unei activitati care se desfasura la Liceul “Ion Luca Caragiale” din Ploiesti unde aveam cativa profesori extraordinari, dintre care profesorul de Matematica Ion Grigore. Profesorul de Matematica Ion Grigore era el insusi un bun matematician, dar a ales sa fie profesor de liceu. Si ne pregatea, elevii cei mai buni in matematica, in special pentru olimpiadele nationale.

Etapa premergatoare acestei extraordinare initiative a unei olimpiade internationale vine din faptul ca erau deja olimpiadele nationale. E foarte greu de inteles poate pentru ascultatorul de acum, dar sistemul comunist avea o ciudata propensiune pentru elitism. Adica ei formau cei mai buni elevi, de exemplu in matematica, cum formau sportivii. Adica printr-un antrenament extrem de intensiv.

Deci etapa preliminara a fost aceasta extraordinara efuziune in Romania. Nu era cazul inca in alte tari cu traditie cum era Ungaria sau Rusia si nu era aceasta efervescenta extraordinara a tinerilor care aveau olimpiadele locale, dupa aceea olimpiadele nationale. Am aici in fata mea o scrisoare pe care i-am adresat-o profesorului meu Ion Grigore in 5 iulie 1959, in care el m-a anuntat ca va fi un concurs international la initiativa Societatii de Matematica si Fizica din Romania. Societatea edita Gazeta Matematica si Fizica unde cei mai buni elevi publicau. Eu am publicat in aceasta revista.

Ei au avut initiativa acestui concurs, iar profesorul ma anunta ca va fi prima olimpiada internationala la Brasov. Am fost putin derutat, pentru ca mi se parea o mare responsabilitate. Ii scriu, de exemplu, in aceasta scrisoare: “perspectiva unui concurs de asemenea anvergura ca cel de la Brasov este deosebit de atragatoare, implicand un grad apreciabil de dificultate”. Simteam aceasta responsabilitate si remarcam ca aceasta olimpiada internationala se tine in Romania.

A fost o selectie nationala a celor mai buni elevi de la olimpiadele nationale si s-a facut o echipa. Eram 8 din Romania care ne-am intrunit intr-un fel de tabara la Bucuresti, unde eram nu inchisi, dar in sfarsit tot timpul lucram. Am fost selectionati si am lucrat extrem de intensiv. Si eu am fost printre cei 8 pentru ca am castigat olimpiadele de matematica nationale si cred ca cel mai bun lucru este sa va citesc cum s-a intamplat. Pentru ca s-a intamplat ca am gasit un document inainte de venirea dumneavoastra aici, la Paris, in care ii descriu profesorului meu Ion Grigore exact cum se intampla pregatirea noastra.

Scrisoarea lui Basarab Nicolescu adresata lui Ion Grigore
Foto: Arhiva personala
Vezi foto scrisoarea din 17 iulie 1959 trimisa de Basarab Nicolescu profesorului sau, Ion Grigore.

Iata deci cum se desfasura. Era o munca foarte intensa, in care e interesant din scrisoarea pe care am citit-o ca latura culturii generale nu era neglijata, ceea ce e ciudat pentru concursuri foarte specializate. De exemplu, expunerea. Interesant, de asemenea, imi aduc perfect aminte ca eram formati oarecum pe concentrare. Exact ca un sportiv care nu are nimic altceva in fata lui decat stafeta sau ce inaltime trebuie sa sara, samd. Cu alte cuvinte, o educatie pe plan, as spune, fiziologic al atentiei. A fost foarte interesant. Mai ales pentru mine, care am o gandire care merge repede in multe directii, a fost o experienta foarte interesanta.

Mi se pare de asemenea extraordinar cum au ales organizatorii acestui concurs diferitele niveluri ale profesorilor. Adica erau absolventi care veneau sa rezolve anumite probleme, erau profesori si erau oameni celebri. Domnul Ion Grigore a disparut in acel moment, eu il informam ce se intampla. Acolo era o echipa nationala de formatori, constituita de Societatea de Matematica si Fizica.

Rep: De ce la pregatirea dinaintea selectiei nationale s-au prezentat numai 17 din 23?
Basarab Nicolescu: Nu stiu de ce nu s-au prezentat. Din teama, probabil, pentru ca responsabilitatea era enorma, totusi. Reprezentam Romania la prima olimpiada internationala de matematica.

Scrisoarea lui Basarab Nicolescu adresata lui Ion Grigore1
Foto: Arhiva personala
Rep: Ati simtit si o presiune din partea profesorilor sau a conducerii universitatii ca Romania sa aiba un rezultat exceptional, avand in vedere ca olimpiada se desfasoara in tara?
Basarab Nicolescu: Niciun fel de presiune. Imi aduc aminte perfect cum se derula. Niciun fel de comentariu pe performanta. Singurul comentariu facut era pentru rezolvarea problemelor intr-un timp cat mai rapid, era foarte important timpul, bineinteles ca timpul unui concurs e limitat. Era foarte important de asemenea daca gaseam mai multe solutii la aceeasi problema. Deci presiunile erau tehnice as spune, profesionale, absolut nu de ordinul concurentei. Nici nu stiam cine vine, ati vazut ca in scrisoare nu stiam nici macar sovieticii daca vin sau nu. 

Rep: Cum s-a desfasurat olimpiada propriu-zisa?
Basarab Nicolescu: In conditiile oricarui concurs, adica limbile oficiale erau mi se pare germana, engleza, romana si nu stiu care, si dupa ce se faceau subiectele in limbile oficiale, se traduceau in limba elevilor respectivi. Ni s-au dat problemele, aveam optiuni de alegeri intre probleme, imi aduc aminte. Deci din 3 alegeam 2 probleme, de exemplu, le rezolvam, aveam un timp foarte delimitat, o supraveghere extrem de stricta. Nu puteai comunica, copia, samd. N-aveam de altfel niciun interes si ca in orice concurs normal.

Scrisoarea lui Basarab Nicolescu adresata lui Ion Grigore2
Foto: Arhiva personala
Rep: Cum v-ati simtit cand ati aflat ca ati luat medalia de aur? Intuiati dinainte din ceea ce stiati ca ati rezolvat?
Basarab Nicolescu: Va spun un lucru care poate sa va surprinda, asa am fost atunci si asa sunt si acum: Rezultatul nu ma interesa. Ce ma interesa este sa fac cel mai bine ceea ce faceam. Restul venea cum venea. Deci nu eram obsedat nici de rezultat… Bun, a fost o bucurie imensa mai ales pentru profesorul meu Ion Grigore, pentru ca era un fel de a-i rasplati aceasta extraordinara devotiune pe care a avut-o fata de noi, cei din Ploiesti, cand ne-a format. M-am gandit in primul rand la Ploiesti, m-am gandit in primul rand la liceu si la profesorul meu Ion Grigore. Dupa aceea m-am gandit bineinteles la prietenii mei, la familia mea, si in cele din urma si la mine. Da, m-am bucurat, sigur ca da. Eram foarte fericit ca am reprezentat cum trebui Romania.

Rep: Cum i-ati anuntat pe parinti si pe profesorul Ion Grigore ca ati luat medalie de aur?
Basarab Nicolescu: S-a raspandit imediat vestea. Bun… nu era un lucru mediatic. Ziarele de atunci erau preocupate de alte lucruri, recolta, nu stiu ce, seceris, povesti, alte lucruri. Dar prin canalul Societatii de Matematica si Fizica, prin telefon, vestea s-a raspandit imediat in toata tara, nu numai la Ploiesti. Profesorul meu a aflat inainte ca eu sa ii spun. M-au primit ca un erou cand m-am intors.

Rep: De ce a fost ales Orasul Stalin pentru aceasta olimpiada internationala?
Basarab Nicolescu: Cu siguranta nu pentru numele lui. A fost ales pentru frumusetea orasului, pentru ca orasul e intr-adevar extraordinar. Era un fel de carte de vizita pentru straini. Au fost 7 tari reprezentate, putine la inceput, e normal, era inceputul. Era un fel de: sa aratam din Romania ce e mai bun. Cred ca au fost mai multe optiuni: Brasov, Sinaia, Bucuresti. Si s-a ales Brasovul.

Castigatorii medaliilor de aur de la OIM 1959
Foto: basarab-nicolescu.fr
Rep: Ati pastrat legatura cu vreunul dintre competitorii dumneavoastra din alte tari?
Basarab Nicolescu: Asta da. Trebuie tinut seama ca pe vremea aceea nu exista internetul. Deci comunicarea se facea intr-adevar prin scris. O sa va arat, am aici un articol din La Roumanie d’aujourd’hui, numarul 10 din 1959, unde e o fotografie care cred ca raspunde prin ea insasi la intrebarea dumneavoastra. Sunt cei 3 castigatori. Au fost 3 premii I: Bohuslav Divis din Cehoslovachia, eu si Gyorgy Csanak. Ne-am imprietenit instantaneu. Nu ne simteam concurenti, eram bucurosi unul pentru altul. Si imi aduc aminte foarte bine, nu exista niciun fel de discutie politica sau legata de tarile socialiste, ci era legata de noi, de cultura, de relatiile noastre. M-am imprietenit foarte mult cu amandoi. Si am tinut corespondenta cativa ani cu ei. Erau oameni extrem de deschisi si cultivati, straluciti amandoi.

Deci m-am imprietenit si cu alti participanti, pentru ca organizatorii ne-au purtat peste tot, in diverse locuri, unele erau legate de obiectivele tarii socialiste, uzine, dar alte locuri erau intr-adevar de turism. Este o imagine cu o plimbare pe care am facut-o pe lacul Tusnad toti, in barci, a fost splendid.

La 17 ani, la varsta asta, totul se deschide, devine o comunicare extraordinara cu necunoscutul reprezentat de celalalt, cei din alte tari. Noi nu aveam posibilitatea sa voiajam nici macar in tarile socialiste. Eu am facut o singura excursie la Odesa pe care am castigat-o cand am castigat un concurs, Drumetii veseli.

Rep: Cum erau la vremea aceea relatiile profesor-elev, fata de cele din prezent?
Basarab Nicolescu: Cunosc destul de bine situatia invatamantului de acum, pentru ca fiind profesor la Universitatea din Cluj si ocupandu-ma de transdisciplinaritate, de legatura intre discipline, am contacte cu scoli multe din invatamantul secundar. Am tinut recent o conferinta la Sinaia, cu vreo 200 de profesori de liceu.

E o mare diferenta, cred. Trecerea asta de la saracia distribuita, redistribuita care era pe vremea comunismului, la aceasta situatie a capitalismului oarecum salbatic cu care inca se construieste, cu obsesia de bani, face urmatorul lucru: in primul rand, profesorii de atunci nu aveau salarii mari, dar suficiente ca sa traiasca ca lumea, dar aveau simtul devotiunii. Nu toti, bineinteles, dar cei mai straluciti dintre ei - si am avut sansa sa fiu la un asemenea liceu - se consacrau intr-adevar dezvoltarii noastre intelectuale, cu siguranta, dar in acelasi timp spirituale. Un lucru foarte de neinteles acum. De exemplu, profesorul meu de liceu a fost si a ramas pentru mine pana cand am devenit student parintele meu spiritual. Era un om de o cultura extraordinara.

Cred ca raspunsul cel mai bun este in doua tertine. Profesorul Ion Grigore era si epigramist, a publicat mai multe volume de epigrame, e foarte cunoscut in tara, impreuna cu Ionescu Quintus, care si el era epigramist, si semna sub pseudonimul Emil Vora. Cu ocazia Olimpiadei Internationale, mi-a scris doua tertine pe care vreau sa le citesc.

Tertinele dedicatie de la profesorul Ion Grigore
Foto: Arhiva personala
Dedicatia:
Premiantului de atatea ori la olimpiade, Nicolescu Basarab, cu o calda afectiune, aceste doua tertine.

Si urmeaza tertinele:
Chemare
Atit de tinar esti si porti atitia lauri -
E semnul unui har ce nu ne minte,
Ca porti in sufletul curat atitea zacaminte.


A doua tertina - Indemn (care ma tulbura si acum cand o citesc, e foarte tulburatoare):
De vrei sa fii un Basarab cu-adevarat
Olimpiadele te urca-n spre Olimp
Dar ‘nalta zborul tau in spatiile vaste si in timp.


Extraordinar! Deci el spune: atentie, bun, olimpiade, e formidabil. Dar exista un spatiu mai mare. De asta el a fost fericit cand am plecat in Franta. Si am tinut o corespondenta regulata cu el, un om care si-a consacrat literalmente viata pentru noi, pentru elevii cei mai buni - si-a sacrificat viata intr-un sens, pentru ca el putea sa faca cercetare, dar avea aceasta vocatie a educatiei. Nu era pentru bani.

E foarte ciudat, nu stiu cum se intampla, dar oamenii pe atunci erau mai putin obositi ca acum. Eu vad profesorii de la liceu acum, care au un salariu extrem de mic, de supravietuire intr-adevar, chiar profesori titulari, care sunt coplesiti de atat de multe lucruri, incat nu mai au timp sa faca ce faceau acesti maestri de viata de altadata.

Rep: Care sunt lucrurile acestea care ii obosesc?
Basarab Nicolescu: E o schimbare totala de atmosfera. E o alta tara, care isi cauta drumul, bineinteles. Ca sa-ti gasesti drumul, iti trebuie o viziune. Viziunea lor nu era, bineinteles, viziunea comunista, este viziunea celor de altadata, adica dinainte de Al Doilea Razboi Mondial, unde cele trei figuri principale in fiecare sat erau invatatorul, preotul si primarul. Deci era respectul pentru cultura in sine, fara niciun fel de finalitate mercantila. E o schimbare de orizont si de viziune. Va reveni, cred, pentru ca este inevitabil, cand conditiile de viata ale profesorilor vor fi mai bune.

Un viitor critic literar - 1957
Foto: Arhiva personala
Rep: Dincolo de matematica, care au fost olimpiadele la care ati mai participat si pasiunile pe care le-ati avut?
Basarab Nicolescu: Castigam in acelasi timp olimpiadele nationale de Matematica si de Literatura, ceea ce starnea mirarea multora. Eram in concurenta, de exemplu, la olimpiadele de Literatura, cu nume care au devenit celebre dupa aceea, precum Laurentiu Ulici, George Banu, samd, dar eu castigam olimpiadele. Deci in fiecare an am castigat olimpiadele de Literatura.

Olimpiada de care imi amintesc cel mai mult este cea cred din ’58 cand presedintele juriului era Perpessicius, fata de care aveam o foarte mare stima si am facut o lucrare despre Eminescu. Imi pare foarte rau ca nu am reusit sa regasesc aceasta lucrare, nu stiu daca se pastreaza aceste documente de la olimpiada.

Rep: Cum aveati timp, concret, sa va pregatiti si pentru romana, si pentru matematica?
Basarab Nicolescu: Pe de o parte e o poveste personala. Am avut cultul muncii de cand m-am nascut, as spune. Am inceput sa invat sa citesc foarte devreme, la 4-5 ani, sa invat pianul samd, deci aveam cultul intr-adevar al muncii. Si nu din ambitie, repet. Nu era vorba de ambitie, sa fiu eu cel mai bun, cel mai tare, ci era o placere. Cand ai placere, ai timp. Timpul il gasesti intotdeauna pentru ce ai placere.

Nu ai timp pentru ca te uiti pe internet acum. Iti ia un timp imens, pentru ca nu stii sa cauti, daca stii sa cauti, nu e mult timp. Sunt multe alte atractii pe care noi nu le aveam, eram saraci, eram intr-o lume saraca, intr-o lume in care distractiile se limitau la concertele simfonice, la putine lucruri. Nu aveam optiunea voiajelor, deci aveam mai putine tentatii. Si un lucru personal de asemenea este faptul ca nu mi-a fost niciodata mila de mine. Adica intotdeauna am vrut sa merg pana la capat. Si acum sunt la fel si sper sa mor in felul acesta.

Rep: Pasionat de Matematica, Literatura si Filosofie, ati ales la facultate Fizica. De ce?
Basarab Nicolescu: E foarte simplu de exprimat. Nu simplu de ales. Matematica a fost dintotdeauna prima mea pasiune. Pasiune devoratoare, pasiune dincolo de matematica. Matematica mi-a format spiritul, formeaza o anumita rigoare, o anumita viziune a lumii, structurata de legi, de ordine. In acelasi timp, aveam talente literare, de critic literar si de asemenea mare tentatie pentru filosofi. Am citit Schopenhauer cand eram copil. Deci mi-am spus: ce fac?

Mi-am spus matematica e prea abstracta pentru lumea asta. Sa aleg literatura, cum sa aleg sa fiu critic literar intr-o tara dominata de realismul socialist? Sa fiu filosof intr-o tara care era dominata de materialismul dialectic? Deci am ales Fizica ca un fel de conciliere intre Matematica, Literatura si Filosofie. Si am ales Fizica cuantica, fizica teoretica. In fond, matematica nu m-a parasit niciodata, in fizica teoretica matematica este esentiala. Deci asta a fost alegerea mea si sunt foarte fericit ca am facut aceasta alegere.

Rep: V-au reprosat vreodata matematicienii sau profesorii dvs. ca ati parasit matematica pura?
Basarab Nicolescu: Niciodata. V-am citit deja aceasta tertina extraordinara a profesorului meu de matematica, unde vorbeste de spatii: “Zborul tau in spatiile vaste si in timp”. Deci nu era un repros deloc. Dupa aceea ani si ani de zile ii trimiteam cartile mele, niciun fel de repros.

Am fost foarte apropiat de asemenea de profesorul Moisil. Grigore Moisil era o prezenta extraordinara. El a venit la olimpiade pentru celebrare, pentru discutii, si ne-am - n-as spune imprietenit, pentru ca distanta era mare intre noi si pe plan ierarhic, si pe plan de varsta - dar ne-am apropiat foarte mult. Nu o sa uit niciodata plimbarile pe care le aveam cu Grigore Moisil dupa olimpiada, asa ne-am cunoscut, in jurul universitatii, pe bulevardele din Bucuresti, cu mainile la spate, spunea tot timpul glume extraordinare. Deci niciun fel de repros. Gheorghe Mihoc, cu care am fost foarte apropiat, niciun fel de repros, pentru ca ei au simtit ca nu am tradat niciodata matematica. Am pastrat-o in ceea ce are ea mai substantial, adica formarea spiritului stiintific.

Rep: Care a fost rolul Societatetii de Matematica si Fizica la acea vreme?
Basarab Nicolescu: Societatea de Matematica si Fizica a jucat un rol care e foarte greu poate de realizat acum, de formare a scolii de matematica. Un an dupa prima olimpiada internationala de matematica, a organizat sarbatorirea de 10 ani a Societatii de Matematica si Fizica si am fost invitat sa vorbesc, ca fiind primul castigator de la olimpiada internationala de matematica. Va citesc cateva nume de oameni care au fost prezenti la acea sarbatorire a 10 ani de activitate a societatii. Erau Eugen Badarau, Miron Constantinescu, care pe atunci era ministru al Invatamantului, de asemenea Grigore Moisil, a vorbit Caius Iacob de care m-am apropiat de asemenea foarte mult, Tiberiu Popoviciu si Nicolae Teodorescu. Aceasta prima olimpiada a fost un impuls pe de o parte intern pentru activitatea tinerilor matematicieni din Romania, pe de alta parte extern, pentru ca a dat ideea reinnoirii acestei olimpiade si vedeti acum unde s-a ajuns. La sute si sute si sute de participanti si zeci de tari. Pana si in Le Monde am un articol prin arhivele mele, prin anii ’80 s-a publicat un articol foarte elogios despre aceste olimpiade care au avut prima editie in Romania.

Olimpiada de Matematica pe tara, 1958
Foto: Arhiva personala
Rep: Francezii nu au participat la primele olimpiade internationale de matematica, insa era cunoscuta aici competitia in momentul in care ati ajuns in Franta?
Basarab Nicolescu: Nu, nu era cunoscuta. Francezii au venit mai tarziu in conceptul tarilor respective, acum e foarte reputat. Ei au insa un echivalent al olimpiadelor, de multa vreme, se numeste Concours general. Ca sa ajungi sa fii castigatorul unui Concours general in Franta, deci al olimpiadelor pe diverse domenii, trebuie sa fii intr-adevar super-stralucit. Indirect, cand auzeau ca eu am castigat concursurile generale de matematica si literatura in Romania, atunci deveneau interesati.

Rep: Franta a participat pentru prima oara in competitie la 8 ani dupa lansarea olimpiadei, totusi are cu 50 de medalii de aur mai putin decat Romania. De ce?
Basarab Nicolescu: Pentru ca profesorii nu sunt atat de dedicati pentru formarea elevilor cum erau si sunt in Romania. Este vorba de formarea elevilor. Exista in cateva scoli, dar nu este raspandit in spiritul francez, care e foarte individualist, aceasta idee de echipa. Pentru sport da, dar pentru matematica… Nu exista aceasta traditie a echipei care formeaza intr-adevar tinerii pentru olimpiade. Pentru ca trebuie sa ai o echipa.

Rep: La Olimpiadele Internationale de Matematica nu conteaza numai ca fiecare sa fie bun?
Basarab Nicolescu: A, nu, nu. A fost esentiala interactiunea intre noi, cei 8 care eram acolo. Ne stimulam reciproc.

Rep: Evolutia clasamentului pe tari spune ceva despre calitatea sistemului de invatamant scolar dintr-o tara sau sunt doua lucruri diferite?
Basarab Nicolescu: Cred ca nu trebuie trase concluzii generale despre calitatea invatamantului dintr-o tara. Se poate trage concluzie despre existenta unei scoli in domeniul respectiv, asta da. De exemplu, la noi in Romania scoala de Matematica exista de multa vreme, este una dintre cele mai vechi, de peste un secol. As spune sistemul de invatamant e un lucru, asta este alt lucru. Ati vazut, de exemplu, prima Olimpiada Internationala de Matematica nu a fost initiativa Ministerului Invatamantului, el a sprijinit. Initiatorul a fost Societatea de Matematica si Fizica, centrul unei scoli de matematica.

Rep: Care ar fi sfatul dvs pentru un tanar care nu are o aplecare spre matematica si care v-ar intreba: dar la ce imi foloseste mie matematica?
Basarab Nicolescu: Stiinta nu este importanta in sine pentru fiecare cetatean al unei tari. De exemplu ai predilectii spre literatura, filosofie, la ce iti serveste matematica? Ei bine, iti serveste. Serveste la formarea unui anume tip de viziune in actiunile concrete in viata. Iti formeaza o structura a mintii de rigoare, de precizie, de respect fata de realitate.

Va dau un exemplu ca sa intelegeti ideea pe care vreau sa o dezvolt: imaginati-va in Romania o clasa politica formata pe spiritul stiintific. Nu pe stiinta, dar pe spiritul stiintific, adica ideea asta a respectului fata de ce este adevarat, neadevarat, realitate, nerealitate. Ar schimba cu totul lucrurile. Si asta e generalizabil, nu numai in Romania. In orice tara este valabil, spiritul stiintific are un impact civic enorm. Deci da, elevii trebuie sa studieze aceste discpline de stiinte exacte, chiar daca au predilectii fata de stiintele umane, pentru a actiona ca cetatean, chiar in sanul unei vieti intime de familie sau in societate sau intr-o echipa.

Iti da o alta viziune, o gandire structurata, nu o gandire ambigua, care merge in toate partile si care spune un lucru si contrariul fiecarui lucru in acelasi timp - ceea ce se numeste miciuna in general; in fond, aceasta viziune stiintifica elimina miciuna.

Rep: Care sunt diferentele fundamentale intre invatamantul din Franta si cel din Romania?
Basarab Nicolescu: Eu nu pot vorbi de Romania in mod concret, decat de Romania pe care am trait-o eu. Iar cand am vazut cum sunt la scoala copiii mei, am spus: sistemul este mult mai prost decat in Romania. De ce? Pentru ca se ingrijorau sa nu se oboseasca copilul, sa se respecte timpul lui liber, samd, adica o viziune putin prea exagerata a respectului fata de copil care nu este un respect, este o delasare, in fond. Putina disciplina nu strica nimanui. Cred ca asta este o traditie. Iar in Romania este o traditie care vine de departe. Nu e din intamplare ca Spiru Haret a fost in Romania, cu toata reforma lui a educatiei. Sunt lucruri foarte importante in Romania, in traditia scolii.

Rezultatele primei Olimpiade Internationale de Matematica 1959
Foto: Arhiva personala
Rep: Credeti ca in momentul acesta un tanar care performeaza in matematica are un viitor in Romania?
Basarab Nicolescu: Cu siguranta. O sa va surprinda poate raspunsul meu, pentru ca multi tineri straluciti in matematica, informatica, in domeniul stiintelor exacte, prefera sa plece din tara. Avem chiar la Paris straluciti studenti din Romania. Si ei imi spun foarte des: nu ne intoarcem. Zic: de ce nu va intoarceti? Ei spun: nu e viitor in Romania, plata, joburile… Zic: dar cine face viitorul in Romania, nu voi? Cand spun asta, ei se mira, pentru ca isi dau seama ca e ceva adevarat in ce spun. Traim intr-o vreme in care se circula foarte usor, te poti forma in Franta, poti merge in Romania cand vrei. Nu e ca pe vremea mea, cand eram inchisi intr-o inchisoare in fond, intr-o cusca din care nu puteam iesi. Deci as spune viitorul este foarte mare, mai ales in matematica aplicata.

Rep: Dumneavoastra de ce si cum ati plecat?
Basarab Nicolescu: Eu aveam deja drumul oarecum trasat, pentru ca eram deja asistent la Universitatea din Bucuresti cand am plecat in noiembrie 1968. Era si o perioada buna de liberalizare a sistemului, n-a durat ea mult, dar foarte multa lume s-a mirat cand am plecat. Eram decis sa plec inainte de a pleca, adica imi spuneam: raman orice s-ar intampla, raman aici, dorm sub podurile Parisului, nicio importanta. De ce? Pentru ca simteam ca va trebui sa mint si fata de structura mea personala, intima, era un lucru pe care nu-l puteam tolera. Stiam ca evoluand, progresand in ierarhie trebuia sa fac rapoarte, sa ma pun in legatura cu securitatea, sa fac tot felul de lucruri sau sa spun cat de mare este sistemul si de stralucit socialismul multilateral dezvoltat, lucruri pe care nu le puteam accepta. Intr-o formula scurta as spune: am plecat pentru ca sa imi salvez sufletul.

Rep: Si vi l-ati salvat?
Basarab Nicolescu: Cu siguranta. Este un gest pe care nu o sa-l regret niciodata.

Rep: Ce ati facut aici, in Franta, din momentul in care ati ajuns?
Basarab Nicolescu: Am venit cu o bursa a guvernului francez, m-am inscris imediat la doctorat - doctoratul aici era foarte tare, nu ca acum cand s-a facut o reforma pentru 3 ani in sistemul Bologna. Inainte, doctoratul putea sa fie 10 - 20 de ani, doctoratul de stat se numea. Si am avut indrazneala sa imi iau diplomele printre cearsafurile din valiza. Era interzis. Nu mi le-au gasit cand s-au uitat in valiza si am putut sa ma inscriu imediat. Dupa aceea am avut o bursa a Comisariatului de Energie Atomica si am intrat 2 ani dupa aceea la Centrul National de Cercetari Stiintifice, lucrand la Universitatea Paris 6, unde mi-am desfasurat intreaga cariera.

Rep: Cand v-ati intors prima oara in Romania si ce ati simtit?
Basarab Nicolescu: La 25 de ani dupa plecarea mea, in 1993, am mers impreuna cu sotia mea de atunci - a murit in 2005 de un cancer - si cu cei 2 copii, Matei Vlad si Daria ca sa cunoasca Romania. Si deci 25 de ani dupa plecare am co-organizat un colocviu la Institutul Francez din Bucuresti, mi-era inca teama sa vin in Romania. Am vrut sa fie ceva organizat cu francezi. Am stat de altfel intr-o vila a atasatului stiintific al Frantei, din protectie. Nu stiu cata protectie era. Ce am simtit? O dezamagire. Pentru ca ma asteptam, poate idealist asa cum sunt, la o dezlantuire de bucurie dupa 1989 in sensul ca: in sfarsit libertate, democratie. Si vedeam oamenii cu privirile in pamant, tristi, obositi. Lucrurile s-au schimbat intre timp, bineinteles, asta era in 1993. Asta a fost prima imagine a Bucurestiului care m-a frapat. Cand am plecat eu, Bucurestiul era inca micul Paris, plin de lucruri minunate, de o viata foarte buna, vesela.

Rep: Astazi cum simtiti Romania in calatoriile pe care le faceti?
Basarab Nicolescu: Mult mai bine, bineinteles. Este o evolutie enorma neta a lucrurilor, comparat cu 1993. Si cred ca dezvoltarea Romaniei este asigurata prin prezenta sa in Europa. Asa cum este Europa, cu dificultatile ei, este un cadru in care Romania nu poate decat sa isi actualizeze aceste mari potentialitati pe care le are pe toate planurile.

Rep: Ce s-a intamplat cu parintii si cu profesorii dumneavoastra in 1968, cand ati plecat din Romania?
Basarab Nicolescu: Plecarea nu a avut repercusiuni imediate, in sensul ca autoritatile romane tot sperau ca ma voi intoarce, pana cand am cerut sa renunt la nationalitatea romana. Am platit foarte mult, ca bani, pentru ca era o rascumparare a drepturilor educatiei avute in tara. A fost un decret dat de presedintele Ceausescu pentru retragerea nationalitatii romane, din pacate nu am originalul acestui decret, dar parintii mei au avut de suferit in sensul ca nu puteau veni aici. De ani si ani de zile au incercat sa vina, n-au reusit. In momentul cand tatal meu a iesit la pensie, au iesit imediat. Pentru ca sperau ca raman aici ca sa ne ia casa. Ceea ce s-a si intamplat. Era o perversitate extraordinara de recuperare a bunurilor, in fond.

Rep: De ce ati cerut sa vi se retraga cetatenia?
Basarab Nicolescu: Pentru ca sa poata veni aici parintii mei. Asta era solutia.

Am un mesaj pe care l-as da tuturor tinerilor: sa inteleaga ca stiinta matematica joaca un rol enorm in formarea spiritului, in actiunile de fiecare zi si sa nu-si neglijeze pasiunile. Daca au pasiuni, vor gasi timpul pentru a le realiza.

Cine este Basarab Nicolescu - CV

Romanul medaliat cu aur la prima Olimpiada Internationala de Matematica din istorie s-a nascut in 1942 la Ploiesti. A absolvit studiile liceale in 1960 la Colegiul National "Ion Luca Caragiale" din Ploiesti, unde l-a avut profesor de matematica si mentor pe Ion Grigore. A obtinut medalie de aur la olimpiada internationala de matematica din 1959 si mentiune la a doua olimpiada, organizata in 1960 la Sinaia.

In 1964 si-a finalizat studiile universitare la Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti, in 1965 a obtinut titlul de doctor si a ocupat pozitia de asistent universitar, pentru ca in 1968 sa plece in Franta cu o bursa a guvernului francez la Universite Paris VI. Inainte de plecare lanseaza cartea “Ion Barbu - Cosmologia ‘Jocului secund’”.

“Eram decis sa plec inainte de a pleca, adica imi spuneam: raman orice s-ar intampla, raman aici, dorm sub podurile Parisului, nicio importanta”, povesteste Nicolescu. Prima revenire in tara se petrece 25 de ani mai tarziu, in 1993.

In 1969 obtine o bursa de doi ani a Comisariatului de Energie Atomica la Universitatea Paris VI, dupa care se angajeaza la Centrul National de Cercetare Stiintifica - Institutul de Fizica Nucleara, unde isi desfasoara intreaga cariera. In 1972 obtine cel de-al doilea titlu de doctor in Fizica la Universite Paris VI, cu teza: “Contribution to the theoretical study of the pion-nucleon scattering”.

A obtinut cetatenia franceza in 1976, zece ani mai tarziu a renuntat la cetatenia romana pe care a obtinut-o din nou in 1999.

A ocupat diferite pozitii universitare si de cercetare la Lawrence Berkeley Laboratory - SUA, Brown University - SUA, University of London, School of Political Studies RANDA - Spania, University of Gerona - Spania. In 1986 a primit medalie de argint din partea Academiei Franceze pentru cartea “Nous, la particule et le monde”, iar un an mai tarziu a fondat Centrul International pentru Cercetari si Studii Transdisciplinare al carui presedinte este.

In 1991 este cofondator alaturi de René Berger al Grupului de Reflectie asupra Transdisciplinaritatii, de pe lânga UNESCO, iar in 1992 primeste Benjamin Franklin Award for Best History Book, USA, pentru cartea “Science, Meaning and Evolution - The Cosmology of Jakob Boehme”. Este membru de onoare al Academiei Romane.

Citeste aici CV-ul integral al lui Basarab Nicolescu

Despre prima Olimpiada Internationala de Matematica din lume

Basarab Nicolescu este romanul care a castigat medalie de aur la prima Olimpiada Internationala de Matematica, in 1959. Competitia s-a desfasurat chiar in Romania, iar medaliile de aur au fost obtinute de Bohuslav Diviš din Cehoslovacia (cu 40 de puncte din 40), de György Csanak din Ungaria si de Basarab Nicolescu (ambii cu 37 de puncte).
52 de elevi din sapte tari au participat la olimpiada organizata la Brasov la initiativa Societatii de Matematica si Fizica din Romania. Pe langa tara noastra, in competitie au fost prezente Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia, URSS si RDG. In competitia pe state, primul loc a fost ocupat de Romania, ai caror elevi au obtinut cumulat 249 de puncte. Pe locul doi s-a clasat in 1959 Ungaria si pe locul trei Cehoslovacia.

Din lotul Romaniei din 1959 au facut parte Basarab Nicolescu - care a obtinut medalie de aur si cel mai mare punctaj dintre cele inregistrate de elevii romani in acel an, 37 de puncte din 40, Cristian Berthaler si Cezar Gheorghe - ambii au ocupat locul 4 la egalitate de punctaj, 36 de puncte, si au fost medaliati cu argint, Virgil Brisca - medaliat cu bronz, s-a clasat pe locul 7 cu 35 de puncte, Mihail Vrajitoru - locul 11 cu 33 de puncte si medalie de bronz, Viorel Barbu - locul 17 cu 28 de puncte si mentiune.

Citeste si:


Citeste mai multe despre   











17425 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    scoala in Franta (Luni, 16 iunie 2014, 12:51)

    ast [utilizator]

    Dl profesor face o apreciere a sistemului francez dintr-o perspectiva cam invechita, cerand multa disciplina si multa munca. A fost asa si in Franta prin anii 40-50, dar experienta a aratat ca, desi aceasta abordare produce poate olimpici, in medie o mare parte din elevi invata prost pentru ca nu reusesc sa tina ritmul. Mai pui si ca cei din medii mai sarace au de multe ori si alte chestii de facut decat sa faca matematica si dupa ce ajung acasa dupa scoala. Testele PISA arata ca pana la urma Franta de ex e cam pe locul 20 si romania pe 50. Franta isi pierde pozitia tocmai din cauza ca elevii din medii defavorizate sau rurale pierd incet incet accesul la o educatie buna in gimnaziu si liceu. Comunismul avea nevoie de cateva genii ca sa facem imagine buna si o mare de muncitori la uzina (nivel liceul industrial) si la camp (4 clase sau chiar mai putin) si invatamantul era construit pe masura. In occident in prezent e nevoie de oameni capabili sa functioneze intr-un sistem complicat unde comunicarea e foarte importanta, unde joburi nu sunt multe si de multe ori schimbi domeniul de activitate.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Programme_for_International_Student_Assessment#2012

    Mai mult, aprecierea d-lui profesor despre lucru in echipa in Franta nu mai e valabila in prezent (poate era acum 30 de ani), sau poate nu e valabila decat in mediile scolilor de nivel foarte inalt in matematica (ENS/X/ filiere de matematici superioare), dar la facultati in general cel putin eu, in propria experienta ca si elev dar si ca profesor, am vazut ca studentii au obiceiul si chiar gasesc foarte normal sa lucreze in echipe.
  • +1 (1 vot)    
    LILC (Luni, 16 iunie 2014, 18:06)

    nash pandelica [utilizator]

    liceul nr. 1, ion luca caragiale zis si bastilia.
    pr vremea lui basarab nicolescu, scoala medie nr. 1, i.l.caragiale.
    din cate zicea legenda, l'a avut diriginte pe gh. milica, acelasi professor de limba romana, fost asistent al lui garabet ibraileanu, professor si mentor pentru nichita stanescu ...
    GRIGORE, VASILIU, SIMACHE, MILICA...

    si neuitatul, Fishte.:)

    Dumnezeu sa'i odihneasca in pace pe toti dascalii de la bastilia !
  • +1 (1 vot)    
    Felicitari! (Marţi, 17 iunie 2014, 0:55)

    gek [utilizator]

    Felicitari pentru un material extraordinar, Raluca Pantazi si Victor Cozmei! Basarab Nicolescu are o poveste extraordinara, si reuseste, in acest interviu atat de frumos realizat, sa ne dea o impresie surprinzator de puternica despre prima olimpiada si in general despre preocuparile, obiceiurile din acea perioada. A fost o placere, o experienta imersiva, sa ascult interviul.

    Va multumesc! [n. editat de moderatori. Multumim!]


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă