„Poor Things”, un film despre un „Frankenstein” neobișnuit, i-a dat pe spate pe critici și i-a adus actriței Emma Stone al doilea său Glob de Aur la gala de anul acesta a distinselor premii.

Emma Stone in filmul „Poor Things”Foto: Searchlight Pictures-Element P / Christophel Collection / Profimedia

Povestea lungmetrajului regizat de Yorgos Lanthimos (The Lobster, The Killing of a Sacred Deer, The Favourite) are loc în Anglia Victoriană, când tânărul student la medicină Max McCandles (jucat de Ramy Youssef) devine asistentul lui Godwin Baxter (Willem Dafoe), un chirurg desfigurat, și al menajerei sale, doamna Prim (Vicki Pepperdine).

Max o întâlnește și se îndrăgostește de pupila lui Gowdin, o femeie copilăroasă numită Bella (Emma Stone). Chirurgul îi dezvăluie asistentului său că Bella s-a sinucis când era însărcinată sărind de pe un pod și că a readus-o la viață, înlocuindu-i creierul cu cel al bebelușului ei, care supraviețuise căderii.

Max este intrigat de comportamentul copilăros al Bellei și, cu permisiunea lui Godwin, îi cere să se căsătorească cu el. Tânăra acceptă dar, pe măsură ce inteligența ei se dezvoltă, ea începe să tânjească după libertate și fuge cu avocatul Duncan Wedderburn (Mark Ruffalo).

În ceea ce-l privește pe chirurgul Godwin, acesta decide să înceapă un nou experiment macabru cu o tânără numită Felicity (Margaret Qualley), care se maturizează mult mai lent decât Bella.

Lungmetrajul care se bazează pe romanul Poor Things: Episodes from the Early Life of Archibald McCandless M.D., Scottish Public Health Officer al scriitorului scoțian Alasdair Gray a avut premiera în data de 1 septembrie a acestui an la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, unde a câștigat cel mai râvnit premiu: Leul de Aur pentru cel mai bun film.

„Poor Things” confirmă statutul Emmei Stone ca una dintre actrițele de reper ale generației sale

Interpretarea actriței americane în vârstă de 35 de ani a fost pe larg apreciată de către criticii de film, aceasta contribuind într-o bună măsură la succesul său. Poor Things are în prezent o rată a aprobării din partea criticilor de 93% pe agregatorul de recenzii Rotten Tomatoes și un rating mediu de 86 / 100 pe Metacritic.

Poor Things a confirmat totodată statutul Emmei Stone drept una dintre actrițele de reper ale noii generații de la Hollywood și i-a adus al doilea său Glob de Aur după cel câștigat în 2017 pentru musicalul La La Land, în care a interpretat de asemenea rolul principal.

La La Land i-a adus Emmei Stone în urmă cu 7 ani și Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal.

Actrița americană care a debutat în cinematografie în 2007 în Superbad, o comedie pentru adolescenți, a câștigat de-a lungul carierei sale 36 de premii ale industriei de film și televiziune, printre care se numără, pe lângă Oscar și cele două Globuri de Aur, un Premiu BAFTA, 3 Premii ale Sindicatului Actorilor de la Hollywood, un Premiul People's Choice, un Premiu al Academiei Australiene a Artelor de Cinema și Televiziune și două Premii MTV Movie & TV.

Marii câștigători la gala din 2024 a Globurilor de Aur

Poor Things a fost de asemenea unul dintre marii câștigători la ediția de anul acesta a Globurilor de Aur, câștigând și Premiul pentru cel mai bun film la secțiunea comedie/musical, luând astfel fața lungmetrajului Barbie al regizoarei Greta Gerwig, pelicula cu cele mai mari încasări în cinematografe în 2023.

Marele câștigător a fost însă drama istorică Oppenheimer a lui Christopher Nolan, care a mers acasă cu nu mai puțin de 5 premii, printre care și cel pentru cel mai bun regizor decernat lui Nolan, cel mai bun actor principal într-un film-dramă acordat lui Cillian Murphy și cel mai bun actor în rol secundar pentru Robert Downey Jr.

Deși este unul dintre cei mai titrați regizori de la Hollywood, Nolan a câștigat primul său Glob de Aur grație Oppenheimer.

Killers of the Flower Moon, drama de epocă a regizorului Martin Scorsese, i-a adus actriței Lily Gladstone Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un film-dramă, în timp ce Paul Giamatti și-a adjudecat premiul pentru cea mai bună interpretare masculină într-un lungmetraj comedie/musical grație rolului din The Holdovers.

Acest film al regizorului Alexander Payne i-a adus lui Da'Vine Joy Randolph și premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

Premiul pentru cel mai bun film străin a fost decernat peliculei franceze Anatomy of a Fall, care a câștigat totodată și Premiul pentru cel mai bun scenariu.

La secțiunea televiziune marii câștigători au fost serialele Succesion, The Bear și Beef, care pot fi văzute în streaming pe HBO Max, Disney+, respectiv Netflix. Poți consulta AICI lista completă a câștigătorilor.

Marele perdant al serii s-a dovedit a fi filmul Barbie, care a avut cele mai multe nominalizări (9), dar a plecat acasă cu doar două premii: cel pentru cel mai bun cântec original - „What Was I Made For" al lui Billie Eilish - și cel pentru o categorie nouă numită „realizare cinematografică și de box office”, creată special pentru a premia filmele de mare audiență.

Ca întotdeauna, poți afla mai multe informații noi din lumea cinematografiei, dar și citi alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: