Posibila scurgere de date de la AFM către anumite firme de instalat panouri solare în programul Casa Verde Fotovoltaice este cercetată de aproape 3 luni de Parchetul de lângă Tribunalul București. La solicitarea HotNews.ro, Parchetul a comunicat marți că la data de 31 octombrie 2023 a început urmărirea penală în cauză (in rem) pentru comiterea infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Instalare panouri solareFoto: Jesada Wongsa / Dreamstime.com

Ce posibile infracțiuni cercetează Parchetul și ce pedepse riscă cei vinovați

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a precizat pentru HotNews.ro că în acest caz un procuror a întocmit la data de 16 octombrie procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzute de art. 304 alin. 1 Cod penal.

  • „La data de 31.10.2023 a fost începută urmărirea penală în cauză pentru comiterea infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzute de art. 304 alin. 1 Cod penal.
  • În cauză au fost efectuate cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt și tragerii la răspundere a făptuitorilor.
  • Analizând dispozițiile Legii 544/2001, coroborat cu prevederile Capitolului IV - Secţiunea 2 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media (care reglementează regulile aplicabile relației dintre organele judiciare şi mass-media în cursul urmării penale), la acest moment nu vă putem comunica data când estimăm finalizarea cercetărilor în dosarul mai sus menţionat şi nici "ce riscă posibilii vinovaţi", în cauză fiind încă administrate mijloace de probă pentru a stabili exact situația de fapt.”, spune Parchetul.

Potrivit articolului 304 alin. 1 din Codul penal, „divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Parchetul General a fost sesizat de Ministerul Mediului. Totul a pornit de la o investigație HotNews.ro

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat în 15 septembrie 2023 către HotNews.ro că a înregistrat sesizarea Ministerului Mediului în data de 14 septembrie 2023, pe care a trimis-o spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul București, întrucât s-a sesizat posibila săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 304 Cod Penal.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat în data de 8 septembrie 2023, în exclusivitate pentru HotNews.ro, că suspiciunile cu privire la scurgeri de informații care nu sunt de interes public și care ar putea să favorizeze anumite firme în programul Casa Verde au fost confirmate de verificările Corpului de control al ministrului Mediului și că a dispus sesizarea Parchetului General.

Ce au reclamat la Minister solicitanții din programul Casa Verde

Ministerul Mediului a precizat marți, 12 septembrie, că a primit 3 sesizări separate cu privire la „încălcarea legislației GDPR și furnizare informații Casa Verde Fotovoltaice".

  • „În data de 07.07.2023 a fost transmisă către MMAP, prin intermediul poștei electronice, o sesizare cu privire la „încălcarea legislației GDPR și furnizare informații Casa Verde Fotovoltaice".
  • Împreună cu sesizarea au fost transmise și alte atașamente (capturi de ecran ale unor postări/dialoguri de pe rețelele de social media, Contract de vânzare de echipamente și servicii – pachet fotovoltaic 3KW cu finanțare AFM aparținând unei societăți comerciale, flayere publicitare sau capturi de ecran ale unor site-uri aparținând unor agenți economici).
  • Aspecte similare au fost sesizate și în data de 14.07.2023, tot prin poșta electronică, de către alte două persoane din București. Ambele sesizari au atașat același Contract de vânzare de echipamente și servicii – pachet fotovoltaic 3KW cu finanțare AFM aparținând unei societăți comerciale.”, au declarat pentru HotNews.ro oficialii Ministerului Mediului.

Ministerul spune că s-a încălcat GDPR. Măsurile dispuse

Ministerul spune mai departe că a găsit dovezi care arată că a fost încălcat Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR).

  • „Având în vedere documentele analizate și modalitatea de funcționare a aplicației informatice, apreciem că a avut loc o încălcare a securităţii datelor cu caracter personal pentru care s-au aplicat măsurile prevăzute la art. 32, alineatele (1) și (2), art. 33 și art. 34 din Regulamentul GDPR.”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Ministerului Mediului.

Instalatorii reclamați că ar fi avut acces la datele personale ale celor înscriși în program au fost validați de AFM

Lista cu instalatorii validați să instaleze panouri fotovoltaice în programul Casa Verde a fost publicată miercuri de Administrația Fondului pentru Mediu, printre cele 500 de firme validate aflându-se și cele reclamate că ar fi avut acces ilegal la datele personale ale participanților în program.

Astfel, persoanele fizice și unitățile de cult vor putea selecta din aplicația informatică unul dintre cei 515 instalatori validați pentru a le fi verificate documentele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.

Posibila scurgere de date în Casa Verde, semnalată în premieră de o investigație HotNews.ro

HotNews.ro a scris în premieră în data de 14 iulie 2023 despre posibila scurgere de informații în programul Casa Verde 2023, după ce am primit la redacție atât telefoane cât și sesizări pe email privind posibila scurgere de informații de la AFM către anumite firme de instalat panouri solare în acest program guvernamental.

Aceștia acuzau faptul că au fost ofertați pe mail sau telefonic de anumiți instalatori, deși nu și-au dat datele personale decât în aplicația AFM, iar lista cu instalatorii acreditați nu e publică.

După ce au fost contactați de HotNews.ro, oficialii Ministerului Mediului au spus că în ultimele zile au existat mai multe sesizări privind o posibilă scurgere de informații în acest program și că ministrul Mircea Fechet a dispus Corpului de control să verifice ce se întâmplă la AFM, al cărei președinte este Laurențiu Neculaescu.

Luni, 17 iulie, în urma unei solicitări HotNews.ro și Protecția Datelor (ANSPDCP) a precizat că are în derulare o investigație în legătură cu posibila scurgere de informații de la AFM în programul Casa Verde, în urma mai multor sesizări primite.

O petiție a ajuns inclusiv la Corpul de control al premierului Ciolacu.

În petiția consultată de HotNews.ro au fost trecute 5 firme, iar despre 3 dintre acestea - Romoffice Construct (firmă care și-a mutat recent sediul din Slobozia, Ialomița în Voluntari, Ilfov), Casa Prim (din Pucioasa, Dâmbovița) și Open DB Security, HotNews.ro a scris articole separate.

Pentru detalii citește:

Sursa foto: Jesada Wongsa / Dreamstime.com