SANATATE
Ministerul Sanatatii anunta infiintarea unui grup de lucru ce are ca obiectiv "regandirea" taxei clawback pentru toate medicamentele / Decizia vine la scurt timp dupa numirea lui Laurentiu Mihai, fostul sef al uneia dintre cele mai puternice organizatii de lobby din industria farma, la conducerea CNAS Ministerul Sanatatii a anuntat joi ca a decis "infiintarea unui grup de lucru asumat prin Ordin de ministru care are ca obiectiv regandirea taxei de clawback pentru toate medicamentele, inclusiv pentru medicamentele ieftine care risca sa fie retrase de pe piata din considerente economice". Anuntul vine la o zi dupa ce premierul Tudose hotarase, la propunerea ministrului Sanatatii, suspendarea aplicarii taxei de clawback, timp de doi ani, pentru produsele medicamentoase derivate din plasma si sange, in contextul crizei de imunoglobulina de pe piata din Romania. Decizia vine, de asemenea, la doua saptamani dupa numirea lui Laurentiu Mihai, fostul sef al Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice, una dintre cele mai puternice organizatii de lobby din industria farma, la conducerea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.
Vlad Voiculescu acuza Guvernul ca a cedat lobby-ului companiilor pharma si a "deschis cutia Pandorei" prin suspendarea taxei clawback pentru imunoglobulina: Introducerea unui mecanism de pret diferit pentru medicamentele esentiale de pe lista OMS - solutia corecta Fostul ministru al Sanatatii, Vlad Voiculescu, acuza Guvernul Tudose ca "a decis exact ce spuneam aseara ca vor cere distribuitorii, profitand de situatie: eliminarea taxei clawback!" si ca "deschide cutia Pandorei" prin suspendarea temporara a taxei clawback la produsele din plasma, ca solutie pentru criza imunoglobulinei. "Este exact ce isi doresc companiile pharma. Toate companiile pharma. Se deschide cutia pandorei si asta poate duce la un dezastru fie pentru celelalte produse farmaceutice (care vor trebui sa imparta sarcina intre ele), fie pentru buget (daca sarcina pentru medicamentele exceptate va ramane in curtea statului)", a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.
Vlad Voiculescu despre noul presedinte al CNAS: Un lobby-ist farma la conducerea CNAS Fostul ministru al Sanatatii Vlad Voiculescu critica, intr-o postare pe Facebook, intitulata "Un lobby-ist farma la conducerea CNAS", numirea lui Laurentiu Mihai, director al Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice, la conducerea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, potrivit news.ro.
Numire surprinzatoare la una dintre cele mai bogate institutii de stat: sefia Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, data sefului Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice, una dintre cele mai puternice organizatii de lobby din industria farma/ La inceputul lunii, acesta ii cerea demisia ministrului Bodog Laurentiu-Teodor Mihai a fost numit in functia de membru al Consiliului de Administratie si de presedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), printr-o decizie a prim-ministrului Mihai Tudose. Laurentiu Mihai, fost medic de familie in cadrul SRI, a fost in ultimii 8 ani director executiv al Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice (APMGR), una dintre cele mai puternice organizatii de lobby din industria farma. La inceputul lunii noiembrie, Laurentiu Mihai i-a cerut demisia ministrului Sanatatii, Florian Bodog, pe care l-a acuzat de un "dezastru in domeniul asigurarii medicamentelor pentru populatie" contestand cresterea unei taxe specifice pentru industria farma (taxa clawback).
Pacientii a caror viata depinde de tratamentul cu imunoglobulina au ramas de 3 luni fara medicamente, dupa o decizie a ministrului Bodog. Ministerul Sanatatii da vina pe companiile farma si pe taxa clawback "Au fost foarte speriati ca am adus copiii la minister". "Mi-am retras copilul de la scoala, ca sa nu mai fie in colectivitate." "Ce facem? Tragem la sorti cine traieste si cine nu?" Sunt marturiile parintilor ai caror copii sufera de imunodeficiente primare si boli autoimune si care au ramas de 3 luni fara tratament. Dupa cateva intalniri fara rezultat intre rudele pacientilor, reprezentantii asociatiilor de pacienti si cei ai ministerului, scandalul a explodat saptamana aceasta, cand cativa parinti si-au dus copiii bolnavi in fata Ministerului Sanatatii. La 3 luni de la izbucnirea crizei, ministerul promite ca in luna noiembrie vor fi livrate 900 de doze de imunoglobulina. Suficiente pentru doar cateva zeci de bolnavi, spun asociatiile de pacienti. Pentru criza actuala, Ministerul Sanatatii sustine ca de vina sunt cantitatile insuficiente puse pe piata de companii, aparitia unor presupuse date eronate privind cantitatea livrata pe piata de catre unele companii, precum si taxa clawback.

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version