Să fii mamă după ce toată viața ai tânjit după propria mamă este copleșitor. În primele luni ale maternității te confrunți cu provocări noi, cu un amalgam de sentimente și gânduri, cu schimbări fizice și emoționale care te epuizează. Iar peste toate acestea, stă senzația că trebuie și că vrei din tot sufletul să-i oferi copilului tău ceea ce ție ți-a lipsit aproape toată viața: dragostea de mamă.

Mamă fără mamă!Foto: Shutterstock

O cititoare Totul Despre Mame, care a născut de curând, ne-a scris despre sentimentele puternice cu care se confruntă și despre durerea de a nu-și găsi alinarea în brațele mamei ei, pe care a pierdut-o în copilărie și de care îi este dor în fiecare zi. Povestea ei face parte din campania „Pe umerii mamei”, un demers jurnalistic al Totul Despre Mame de conștientizare a vulnerabilității femeilor care trec sau au trecut prin situații complicate.

„În urmă cu mai bine de 9 luni am devenit mama unei minuni de fetițe, o minune atât de mult așteptată, pe care o iubesc enorm și căreia îi mulțumesc că m-a ales să îi fiu mamă. Este minunat acest rol, însă este și extrem de greu. Sunt aproape epuizată fizic și psihic în urma nopților nedormite cauzate de erupția dentară și de faptul că se liniștește doar în brațe. Hormonii mei o iau razna și parcă nimeni din jur nu îmi înțelege stările. Toată lumea întreabă ce face puiul meu de om, dar aș vrea să aud și «Tu ești bine?»; «Ai nevoie de ceva?». Mi se spune, în schimb, «Las-o să plângă»; «Las-o să mănânce de toate»; «Copii mici trebuie să plângă»; «Nu o mai proteja atât!»”.

Deși aveam doar 6 ani când am pierdut-o, mi-o amintesc perfect

Iar în toată această perioadă, am mare nevoie de ea, de mama mea, pe care am pierdut-o când aveam doar 6 ani. Blestemat fie cancerul care a luat-o de lângă mine! Simt că ea ar fi fost singura care să mă înțeleagă, să îmi înțeleagă stările, să fie necondiționat lângă mine și să îmi spună că totul o să fie bine. Știu că veghează asupra mea de acolo de sus, îmi dă putere să merg mai departe atunci când simt că nu mai pot. Mi-aș dori atât de mult să fie lângă mine și lângă minunea mea de fetiță! Mi-aș fi dorit să fi fost acolo când am născut, să mă țină de mână și să îmi transmită din căldura ei sufletească. A fost un om minunat! Deși aveam doar 6 ani când am pierdut-o, îmi amintesc perfect chipul ei cald și ce fel de persoană era.