Partidul Romania Mare ocupa sediul municipal din Cluj in mod abuziv de aproape o jumatate de an, dupa ce contractul de inchiriere incheiat cu Primaria Cluj Napoca a expirat la mijlocul lunii mai. In aproximativ aceeasi situatie se afla si organizatia municipala a Partidul National Liberal, al carui contract de inchiriere a expirat de aproape o luna.

Cei care gestioneaza contractul de inchiriere expirat cu PNL sunt viceprimarul PNL si un consilier local PNL.

In acest sens, exista semnale ca prelungirea contractelor pentru cele doua partide s-a vrut a se face in discretie absoluta. Astfel, pentru sedinta de azi cele doua contracte au fost incluse pe ultimele pozitii ale unei anexe la ultimul proiect de HCL.

Presedintele organizatiei municipale a PRM Cluj, Marinel Andru, neaga ca organizatia ar fi in ilegalitate. "Noi ne-am platit chiria, pot face dovada", a declarat Andru. Presedintele organizatiei municipale a PRM Cluj admite insa ca e posibil ca in ceea ce priveste sediul contractul sa fi expirat.

"Eu am preluat conducerea doar din 20 iulie, fostul presedinte nu mi-a zis nimic de treaba asta". Sediul organizatiei municipale pentru care se solicita prelungirea copntractului expirat se afla pe strada Vasile Goldis nr. 2. "Au o chichineata acolo", a apreciat Petru Pantea, fost consilier local PRM, actual independent.

Curios este ca cel responsabil de prelungirea contractului de inchiriere la organizatia municipala a PNL este viceprimarul Adrian Popa, cel care azi ar urma sa voteze prelungirea contractului de inchiriere dupa ce acesta a expirat de aproape o luna.

Viceprimarul nu a raspuns apelurilor repetate pe telefonul mobil, in schimb purtatorul de cuvant al PNL Cluj, Ciprian Paun, recunoaste expirarea contractului. "Abia azi dimineata (ieri-n.red.) am vazut si eu", a declarat Paun, intors dupa 15 zile petrecute in afara tarii.

"Dar nu suntem in ilegalitate, daca expira contractul plata chiriei se face pe fise de calcul", a mai spus Paun. Interesant este ca purtatorul de cuvant al PNL Cluj este si consilier local si va vota maine in cazul prelungirii "la pachet" a tuturor celor 27 de contracte pentru care se solicita extinderea duratei contractelor de inchiriere.

In ciuda calitatii sale de consilier local, Paun nu a putut raspunde intrebat de ce PNL Cluj nu a solicitat prelungirea contractului inainte ca acesta sa expire. Contractul expirat se refera la sediul ultra-central al organizatiei municipale, cel de pe bulevardul Eroilor, care este si cel mai scump vad in ceea ce priveste cuantumul chiriilor pentru spatiile comerciale.

Sediile ambelor partide sunt incluse intr-o lista mai ampla, de 27 de pozitii, anexata unui proiect de hotarare a Consiliului Local pentru azi. Majoritatea contractelor nu au expirat inca, insa titularii au preferat sa solicite prelungirea lor inainte de expirare.

Putinele exceptii sunt Asociatia Judeteana a Vanatorilor si Pescarilor Cluj, Galeriile Dacia Felix, si trei firme cu raspundere limitata. si cele doua partide politice, respectiv PNL si PRM. In rest toate contractele sunt inca valabile.

Mai merita subliniat ca proiectul de hotarare a consiliului local privind prelungirea la pachet a contractelor de inchiriere pentru cele doua partide a fost inclus pe ultima pozitie a ordinii de zi pentru sedinta de azi. Tot ca o "coincidenta", in anexa listei cu contractele de inchiriere care vor fi prelungite, cele doua partide ocupa tot ultimele pozitii.

Proiectul pentru hotararea nr. 1815/453/19.10.2005 a fost aprobat deja de primarul Emil Boc si avizat de secretarul primariei, Mircea Jorj.