De cateva zile circula prin judet zvonul ca ASA si Unirea Ungheni vor forma o singura echipa * Cele doua grupari ar reusi astfel sa iasa dintr-o situatie financiara extrem de dificila * In aceasta varianta, noua echipa va evolua la Ungheni * Se pare ca o decizie va fi luata astazi

Se spune ca noaptea este un sfetnic bun pentru cei care trebuie sa ia o decizie. Cam asa stau lucrurile si cu echipele de fotbal, in cazul carora conducatorii au la dispozitie vacantele pentru a pune la punct o serie de lucruri. Actuala vacanta de iarna a dat multe batai de cap mai multor sefi de cluburi din judet.

E vorba de ASA Maris Targu Mures, Unirea Ungheni si Chimica Tarnaveni, formatii care trec printr-o perioada grea. Zvonurile care au circulat prin judet la inceput de an spuneau ca cele trei grupari se afla in pericolul de a nu-si mai putea continua activitatea, deoarece au probeleme financiare.

Despre problemele Chimicii am mai amintit pe parcursului turului, iar Unirea Ungheni si Maris s-au descurcat si ele foarte greu in tur. Cei de la Unirea au atat probleme legate de efectivul echipei, cat si greutati financiare.

De cealalta parte, conducerea ASA nu stie in ce masura va avea acces in retur la Baza sportiva de la Complexul Weekend, un obiectiv administrat acum de unitatea militara de langa Podul Mures. Fara acces la aceasta baza, targumuresenii nu vor putea rezolva problema terenurilor de antrenament si de joc.

Pentru a iesi onorabil din aceasta situatie delicata, conducatorii formatiilor ASA Maris si Unirea Ungheni au luat in calcul varianta unui drum comun in retur. Echipa alcatuita din componentii celor doua grupari ar urma sa evolueze la Ungheni si sa beneficieze de un sprijin financiar venit din partea ambelor conduceri.

Pe de o parte ar fi vorba de Primaria Ungheni si firmele care au sprijinit in ultima vreme formatia Unirea, iar de partea cealalta sponsorii mai mici pe care au reusit sa ii mobilizeze si pana acum cei de la ASA Maris.

In cazul in care vor bate palma, conducatorii celor doua echipe iau in calcul si ideea de a lupta pentru primul loc al seriei, o serie in care nu exista o favorita clara la promovare. In cazul in care aceasta echipa ar reusi sa promoveze in B, cele doua grupari ar pastra si un loc in esalonul III.

Deocamdata, insa, acestea sunt doar niste intentii. Probabil, dupa discutiile de astazi, vom sti mai multe, iar pana la inceperea returului mai sunt trei luni bune. Vom reveni.