O mare parte a membrilor Organizatiei de Tineret (OT) a PNL Petrosani si-au anuntat deja intentia de a trece la PSD, nemultumiti de lipsa de activitate a conducerii locale a partidului condus de premierul Calin Popescu-Tariceanu.

Tinerii liberali sustin ca de cand fraiele organizatiei au fost luate de actualul director al Companiei Nationale a Huilei (CNH), Daniel Surulescu, PNL se remarca printr-o inactivitate totala. Este vorba de aproximativ jumatate dintre membrii OT, adica vreo 20 de persoane, care si-au anuntat deja dorinta de a parasi formatiunea politica.

"In comparatie cu lipsa de activitate a PNL si a celorlalte formatiuni politice, tinerii s-au aratat multumiti de ceea ce se intampla la PSD Petrosani", a declarat presedintele organizatiei locale a social-democratilor, Haralambir Vochitoiu. Mai mult, ieri dupa-amiaza, o parte a demisionarilor din PNL au fost la sediul fostului partid de guvernamant pentru a-si cunoaste viitorii colegi.

Daniel Surulescu a fost "uns" presedinte al PNL Petrosani la sfarsitul lui septembrie 2005. La vremea respectiva se spunea ca jocurile politice ar fi fost facute, conform unor surse, cu directa implicare a vicepresedintelui partidului, deputatul de Hunedoara Dan Radu Rusanu, care si-ar fi dorit in fruntea organizatiilor locale persoane apropiate de el si de interesele lui.

Sustinerea puternica de care s-a bucurat directorul CNH pentru a accede in varful organizatiei PNL Petrosani a fost motivata si prin faptul ca el s-a inscris in partid cu doar trei luni inainte de a ajunge in fruntea CNH.