Conducerea PSD Vrancea ii va da in judecata pe consilierii locali care au parasit partidul. In paralel, ziarul local Monitorul de Vrancea, controlat de oameni de afaceri apropiati de PSD, a pornit o campanie de presa impotriva consilierilor judeteni care au parasit Partidul Social-Democrat.

Potrivit conducerii organizatiei PSD Focsani, vor fi date in judecata Mirela Bizna si Doina Fodorean, care si-au dat demisia din Partidul Social-Democrat si au trecut la partidele aflate la Putere. De asemenea, PSD Focsani i-a exclus din partid pe consilierul local Nitica Ciubotaru si pe fostul deputat Catalin Popescu.

Cei doi sunt acuzati ca ar fi mijlocit o intalnire intre un consilier judetean al PSD si presedintele PD Jan Vraciu. In schimb, i-a expirat suspendarea din PSD a deputatului George Baesu.

Publicatia Monitorul de Vrancea, controlata de oameni de afaceri din jurul PSD, a inceput o adevarata campanie de presa impotriva celor opt consilieri judeteni care au parasit partidul si au trecut la formatiunile aflate la Putere.

In acest moment, PSD Vrancea a pierdut jumatate din consilierii sai judeteni. Din cei 33 de consilieri judeteni, doar opt mai sunt membri ai PSD.

Scaunul lui Oprisan se clatina

In acest context, inlaturarea liderului PSD, Marian Oprisan, din fruntea Consiliului Judetean pare tot mai probabila. Liderul PD Vrancea, Jan Vraciu, si cel al PNL, deputatul Nini Sapunaru, au anuntat ca prioritatea lor este schimbarea conducerii Consiliului Judetean.

Potrivit legii administratiei publice locale, conducerea Consiliului Judetean poate fi inlocuita cu doua treimi din voturile consilierilor. In acest moment, PD, PNL, PC, PRM, PNG dispun de 24 de voturi in Consiliul Judetean.

Acestea sunt suficiente pentru schimbarea din functie a lui Marian Oprisan. De asemenea, ar putea fi inlocuit si vicepresedintele PSD al Consiliului Judetean, Mircea Diaconu.

In schimb, vicepresedintele PC al Consiliului, Horia Furtuna, isi va pastra functia. Se pare ca functia de presedinte ar urma sa ii revina unui reprezentant al PNL iar cea de vicepresedinte unui membru PD.

In perioada 2000-2004, judetul Vrancea a cunoscut o racolare masiva de catre PSD a alesilor locali proveniti din alte partide. Presedintele Consiliului Judetean, Marian Oprisan, a devenit unul dintre cei mai cunoscuti politicieni desemnati de catre presa cu apelativul „baron local”.