Aproape 5.200 de timisoreni asteapta de luni sau chiar ani sa primeasca o locuinta de la Primarie, circa 1.700 dintre acestia mizand pe blocurile ANL.

In timp ce regulile de atribuire a locuintelor s-au schimbat de mai multe ori si calculele au tot fost refacute, ingropand efectiv tinerii sub un noian de acte, pe piata imobiliara au intrat mai multe firme care ridica imobile de locuit, oferta lor, desi destul de scumpa, fiind aproape epuizata inca inainte de inceperea constructiilor.

Tinerii pot astepta jumatate de secol pentru o casa

Pe lista de asteptare pentru o casa de la stat s-au inscris peste 1.800 de tineri casatoriti, aproape 300 dintre acestia crescuti la casa copilului, alti peste 300 de pensionari si inca aproape 550 de familii care risca sa fie evacuate. Lista cazurilor sociale este, insa, mai lunga, cu aproape 2.000 de pozitii.

De la infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, in municipiul de pe Bega s-au construit, in zona Miloia, doar 120 de apartamente, date in sistem de inchiriere tinerilor de pana la 35 de ani. Primarul orasului, Gheorghe Ciuhandu, a anuntat ca pana la sfarsitul anului vor fi gata alte 80 de apartamente, tot in zona Miloia.

Edilul a precizat ca inca un bloc de 80 de apartamente va fi ridicat anul viitor.

Tot 2007 este termen de finalizare pentru alte 68 de locuinte, acestea fiind destinate medicilor rezidenti. In Timis, doar in doua orase mai exista proiecte ANL: la Lugoj, unde au fost receptionate 19 apartamente in 2005, iar la Faget sunt in curs de executie alte 40.

Alesii locali din Timisoara vor dezbate, la prima sedinta de dupa vacanta, un nou proiect care stipuleaza modificari la criteriile de repartizare a unei locuinte realizate de catre ANL.

In actualele conditii, daca Primaria si Agentia Nationala pentru Locuinte nu au bani, iar cand au, lucrarile sunt facute foarte incet, cei care se afla in acest moment la coada listei se vor putea bucura de o locuinta abia peste jumatate de secol.

Oricum, putini sunt tinerii care traiesc cu speranta ca statul le va asigura un acoperis deasupra capului, ei fiind de parere si ca astfel de constructii sunt predestinate functionarilor publici si celor cu relatii in administratie sau politica.

Cartiere moderne in zona de nord a Timisoarei

Firmele specializate din oras isi vand atat de atragator ofertele, chiar la preturi destul de mari, incat majoritatea sunt cumparate inainte de a fi construite pana la primul etaj.

Una din aceste societati anunta ca se lucreaza la blocuri de locuinte pe strada Dej (zona Torontal ? Aradului, in nordul orasului), la preturi ce oscileaza de la 20.000 euro o garsoniera de 35 mp la parterul blocului si poate ajunge pana la aproape 150.000 de euro la etajul X. Aceasta suma se plateste pentru patru camere, pe o suprafata de circa 200 mp, plus terasa.

Apartamentele cu astfel de preturi nu sunt, insa, vandute, batalia mare fiind pe cele de 2 si 3 camere, care sunt predate proprietarilor la preturi osciland intre 35.000 si 50.000 de euro. Un loc de parcare subteran in acest cartier costa 6.000 de euro, in timp ce unul de suprafata 2.000 de euro.

A doua firma care se impune pe piata imobiliara locala are in stadiu avansat de constructie blocuri de locuinte pe strada Stuparilor, aproape de principalele centre comerciale ale Timisoarei. Ansamblul rezidential cuprinde 42 de apartamente cu suprafete generoase.

Accesul in curtea interioara se va face pe baza de cartela magnetica, iar zona va fi prevazuta cu spatii verzi si locuri de joaca pentru copii, precum si cu parcari private.