Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca (PD), a anuntat ca are voturile asigurate in sedinta Consiliului Local de marti, cand va fi supus votului alesilor proiectul prin care compania americana "CasaRom" renunta la jumatate din terenul obtinut de la Primarie. La ultima sedinta, desfasurata in urma cu o luna, proiectul a fost respins, primind numeroase critici din partea alesilor.

Printre cei care s-au opus investitiei s-au aflat consilierii ex-PSD, dar si cativa dintre cei ai Aliantei PNL-PD.Compania americana "CasaRom" a anuntat, in urma cu doua luni, ca va ceda municipalitatii aproape jumatate din parcela primita in urma cu patru ani de la fosta administratie locala.

Discutiile dintre cele doua parti au inceput in urma cu trei luni, la final, firma straina cedand 29 de hectare de teren din totalul de 60 primite in 2001, cu titlu de inchiriere si concesiune.

Contractul a fost semnat de primarul Dorel Popa, ex-PSD, si a fost unul dintre cele mai controversate documente incheiate de conducerea de atunci a Primariei.

In 2001, compania multinationala "CasaRom" a castigat o licitatie pentru ridicarea unui cartier de locuinte in zona Subcetate din oras, pe o suprafata de 68 de hectare. Mai mult de jumatate din teren a fost vandut ulterior de municipalitate firmei, la pretul simbolic de doar 5 centi pe metrul patrat, restul fiind concesionat investitorilor pe o perioada de 50 de ani.

In schimbul parcelei de pamant situata ultracentral, firma s-a obligat sa construiasca in total 900 de locuinte la bloc si in case individuale.

Primele 72 de case trebuiau terminate in 2002, insa in prezent acolo a fost ridicata doar o casa si un bloc. Firma, care anunta investitii totale de 35 de milioane de euro in cartierul rezidential, a depasit toate termenele prevazute in contractul incheiat cu Primaria sub mandatul lui Dorel Popa.

In 2004, imediat dupa alegerile locale, cand PD a castigat Primaria, "CasaRom" s-a vazut nevoita sa recunoasca intarzierile si a anuntat ca pana la finele anului 2005 vor fi date in folosinta 240 de apartamente in zece blocuri si 52 de case.

Cum si aceasta promisiune nu a fost finalizata, actuala administratie locala nu a exclus chiar posibilitatea rezilierii contractului si recuperarea unor suprafete de teren.

De asemenea, un fost consilier local l-a acuzat pe actualul primar Gheorghe Falca ca a legalizat "afacerea CasaRom" prin care municipalitatea reprimeste 29 de hectare de teren de la firma americana. "Reducerea cu 29 hectare a suprafetei de aproximativ 60 de hectare alocate proiectului "CasaRom" in mandatul primarului Dorel Popa ne este prezentata ca o mare realizare a administratiei Falca.

In realitate insa, Falca legalizeaza si aceasta afacere. Practic legalizeaza vanzarea a 31 hectare de teren cu 16.000 de dolari intr-o zona in care metrul patrat pe piata libera se vinde cu 120 euro.

Presupunand ca doar jumatate din suprafata respectiva ar fi fost parcelata si alocata pentru constructia de locuinte, cealalta jumatate fiind utilizata pentru cai de acces, spatii verzi, constatam ca s-au vandut 155.000 mp la "imensa" suma de 16.000 USD adica 0,1 USD/mp, adica de aproximativ 1.200 de ori mai ieftin decat pretul terenului in zona respectiva si aceasta fara a mai calcula

diferentele de curs dintre euro si dolar", a declarat Marcel Chiscan, consilier local in mandatul 2000-2004, din partea PNTCD.

Potrivit aceleiasi surse, "aceasta este o realizare care nu sta la indemana oricui mai ales ca, si in acest caz, toate termenele prevazute in contractul incheiat intre Primarie si "CasaRom" au fost depasite". "Contractul trebuia reziliat pentru neindeplinirea obligatiilor pe care compania si le-a asumat.

Nu stim cine sunt juristi in Primarie dupa ordinea lui Falca si nici daca acestia au vreo atributie profesionala sau doar executa ce spune primarul Falca. Stim, insa, ca orice contract in care una dintre parti nu isi realizeaza obligatiile asumate poate fi reziliat fara prea mari probleme", a adaugat fostul consilier.