Honorius Prigoana, candidatul PDL la alegerile pentru Colegiul 1 din sectorul 1 al Capitalei, cere autoritatilor sa intervina, sustinand ca echipe ale Politiei Comunitare distrug nu numai afisajul electoral, ci si bunurile proprietate a firmelor de publicitate, transmite Mediafax.

"Dupa ce domnul Bogdan Olteanu a sfidat electoratul din Colegiul 1 si a renuntat sa promoveze interesele cetatenilor care l-au ales, colegii sai fac apel la «bunul simt» al celor deja pacaliti, pentru a mai fi pacaliti odata. Desigur, despre «bun simt» este vorba si atunci cand echipele de interventie ale Politiei Comunitare distrug nu numai afisajul electoral, ci si bunurile proprietate a firmelor de publicitate", se arata intr-un comunicat al lui Honorius Prigoana, remis vineri agentiei.

Honorius Prigoana "roaga" autoritatile statului sa ia masurile necesare "pentru limitarea avantului electoral al «militantilor» in uniforma ai PNL, ce traiesc, inca, in epoca de piatra".

El sustine ca, daca acesta este "bunul simt" promovat de contracandidatul sau, atunci cetatenii din colegiul 1 se pot lipsi cu usurinta de el.

Democrat-liberalul Honorius Prigoana si-a lansat, luni, la sediul central al PDL, candidatura pentru colegiul 1 din Sectorul 1 al Capitalei, dar si sloganul pentru aceasta campanie: "Punct. Si de la capat!".