Conferinta municipiului Bucuresti a USR este convocata duminica seara pentru a stabili ordinea candidatilor pe liste pentru alegerile parlamentare, dar si pentru a vota "de principiu" ministri si secretari de stat din guvernul Ciolos care s-ar putea regasi pe lista Uniunii, potrivit Agerpres. Nicusor Dan a precizat ca va candida, cel mai probabil, pentru Camera Deputatilor, intr-unul dintre colegiile din Bucuresti.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nicusor Dan a aratat ca, cel mai probabil, lista ministrilor si a secretarilor de stat din guvernul Ciolos care vor candida din partea Uniunii, la alegerile parlamentare, va fi prezentata luni, el precizand ca in sedinta conducerii partidului vor fi votati, de principiu, cei carora li se ofera un loc, iar dupa aceea ei vor opta daca vor veni sau nu pe aceasta lista, potrivit News.ro.

In ceea ce o priveste pe Clotilde Armand, aceasta spune ca nu va candida, dar se va implica in campania pentru alegerile parlamentare.

"Diseara este convocata conferinta municipiului Bucuresti si ea va stabili ordinea pe liste a candidatilor nostri pentru Senat si Camera Deputatilor. Pentru moment o sa avem o singura lista si oamenii, in functie de pozitia pe care sunt, opteaza pentru Senat sau pentru Camera Deputatilor", a declarat, duminica, Nicusor Dan.

El a precizat ca pe langa Vlad Alexandrescu exista posibilitatea ca si alti tehnocrati sa aleaga sa participe in alegerile parlamentare pe listele USR: "USR voteaza de principiu in aceasta seara lista celorlalti ministri si secretari de stat. Deci, noi le oferim un loc (pe listele USR - n.r.) si ei opteaza daca vin sau nu vin (...). Probabil ca lista o sa o aflati maine", a mai spus Nicusor Dan, adaugand ca cei care intentioneaza sa se alature Uniunii vor trebui "sa isi dea formal demisia din guvern".